Artileriștii lugojeni, acțiune social-filantropică la Făget

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Militari din Batalionul 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”, împreună cu preotul militar Emanuel Gafița, au desfășurat o acțiune caritabilă la Centrul de Zi pentru Copii ,,Patriarh Miron Cristea” din localitatea Făget.

Artileriștii lugojeni au împărțit tuturor beneficiarilor acestui centru daruri constând în alimente neperisabile, rechizite și dulciuri. Întreaga activitatea s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor sanitare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

***

Centrul de Zi ,,Patriarh Miron Cristea” al Arhiepiscopiei Timișoarei oferă servicii pentru 25 de copii care provin din familii cu dificultăți de natură socială și economică. Instituția are misiunea de a preveni și reduce abandonul sau eșecul școlar, precum și de a crește performanțele educaționale ale elevilor. Prin urmare, reprezintă o a doua „casă” pentru acești copii, oferindu-le, zilnic, o masă caldă, activități educative, religioase, formative-integrative, precum și recreative ori de socializare.

Preot Militar al Garnizoanei Lugoj,

Pr. Emanuel GAFIȚA

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.