Apatia ușoară poate fi constructivă! Cum să NU o transformi în depresie practicând 3 obiceiuri

Apatia este din punct de vedere psihologic, o tulburare de dispoziție. Aceasta poate fi o pasă temporară sau pot fi simptomul unor afecțiuni dezvoltate pe fond emoțional. În acest caz este indicată o discuție cu un specialist pentru identificarea cauzelor și a tratamentului corespunzător. În același timp, cea mai bună investiție pentru sănătate este însăși prevenția. Un comportament preventiv bazat pe o rutină sănătoasă poate disciplina creierul să lupte cu emoțiile toxice.

Stările de apatie: ce încearcă să ne transmită și cum le putem transforma într-o motivație?

Apatia poate fi interpretată drept un mecanism de apărare față de un mediu în care nu ne regăsim. Apatia înseamnă mai mult decât lene, iar simptomele ușoare ale acesteia pot fi interpretate drept semne că a sosit momentul pentru o schimbare în viață. Poate fi vorba despre un job cu care nu mai rezonezi, o relație care te seacă de energie, nevoia unei pauze sau pur și simplu necesitatea unui hobby dinamic. Așadar, atunci când simți că nu te mai motivează nimic în jurul tău, analizează toate planurile vieții și identifică punctele în care pot fi aduse îmbunătățiri. Când stările acestea continuă să existe în ciuda efortului tău de a te detașa, atunci poți cere părerea unui psihoterapeut. 

Majoritatea oamenilor ocupați obișnuiesc să neglijeze importanța pauzelor de relaxare. Însă, tocmai momentele de respiro sunt sursele noastre de unde ne ,,extragem’’ energia pentru a ne continua activitatea. Integrează în rutina zilnică aceste trei remedii de relaxare care să-ți revitalizeze corpul și să mențină tonusul emoțional.

  • Minim 15 minute de masaj electric

Dacă lucrezi remote, atunci te poți simți tentat să iei pauze în care te ,,pierzi’’ pe rețelele de socializare. Pauzele ne schimbă starea, doar dacă sunt de calitate. Atunci când îți scade randamentul, nu te mai poți concentra sau ești în criză de idei, te poți dedica masajului de relaxare. De regulă, cele mai calitative fotolii de masaj oferă programe personalizate pentru fiecare zonă a corpului. Statul la birou provoacă dureri de spate și probleme circulatorii care conduc la stări de disconfort emoțional. Poți înlocui Social Media cu cele peste 80 de programe ale fotoliilor de masaj japoneze Fujiiryoki. Minim 15 minute de masaj zilnic sunt suficiente pentru eliberarea endorfinelor în creier, diminuarea punctelor rigide ale corpului și stimularea fluxului sanguin către țesuturi, celule și organe. Stimularea fluxului sanguin alimentează organismul cu oxigen și nutrienții din alimente, proces care contribuie la confort fizic superior și calm emoțional.

  • Uleiuri care susțin sănătatea emoțională

Combină masajul de relaxare cu aromaterapia. Emoțiile noastre sunt direct influențate de mirosuri. Din fericire există o serie de uleiuri esențiale care dinamizează starea de spirit și activează tonusul general. Pentru a beneficia la maxim de darurile naturii, selectează uleiuri esențiale bio, fără conservanți, pesticide și arome sintetice. Prin inhalare acestora, nervul olfactiv stimulează emoțiile, memoria și chiar echilibrul hormonal. Care sunt cele mai folosite uleiuri esențiale pentru tonalitate afectivă? Uleiurile esențiale de mentă înviorează mintea. Lămâia activează puterea de concentrare și înlocuiește apatia cu energia. Tămâia, regele uleiurilor esențiale optimizează puterea de concentrare și are efect antidepresiv. Bergamota, mușețelul, lavanda, trandafirul sau aromele de vetiver ori ylang-ylang sunt de asemenea foarte des întrebuințate în terapia emoțională, fiind considerate agenți cu potențial ridicat de calmare al sistemului nervos.

  • Selectează cu atenție muzica

Studiile de specialitate au subliniat multă vreme influența directă dintre muzica pe care o ascultăm și sănătatea emoțională. Terapia muzicală sau meloterapia implică numeroase moduri prin care putem experimenta perspective diverse ale sunetelor. Astfel, poți învăța să cânți la un instrument. Compune la liber pornind de la un subiect sau ascultă muzică de relaxare. Muzica clasică, sunetele din natură sau cântecele la tobe sau instrumente de suflat sunt cele mai indicate. 

În concluzie, apatia ușoară este condiționată de alegerile noastre zilnice. Atunci când te simți lipsit de vitalitate și motivație de a face orice, detașează-te de la obligații și focusează-te pe propriul corp și igienă emoțională. Îmbină cele trei terapii alternative de relaxare prin care să anihilezi riscurile ca apatia să se transforme încet în depresie.

Sursa foto: unsplash.com, fujiiryoki.ro    

Despre admin 6798 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.