Să vezi un veteran de război zâmbind la 99 de ani!

>

La cel de-al 99-lea ceas aniversar al veteranului de război, colonel (rtr.) Turculeanu Marin, comandantul și militari ai Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”, alături de conducerea Poliției Municipiului Lugoj și primarul comunei Costeiu, domnul Petru Carebia au răspuns „prezent”.

Nimic nu se poate compara cu emoția pe care ți-o dă un zâmbet al unui veteran de război care știi că a luptat pentru țară și pământurile strămoșești, un zâmbet la care ai avut o contribuție mică, aceea de a-i arăta respectul și considerația pe care le merită din plin.

Ei nu cer decât atât și nimic nu-i bucură mai mult, decât să stai și să-i asculți cum cern prin mintea lor încercată de atâtea vremuri grele, gânduri și povești știute doar de ei dintr-ale războiului.

Să-i asigurăm în continuare de întregul nostru respect și considerație și să nu uităm că desăvârșirea unității naționale li se datorează în mare parte lor!

Cel mai frumos lucru este să vezi un veteran de război zâmbind la 99 de ani!

Preot Militar Emanuel GAFIȚA


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.