
În conformitate cu prevederile Decretului privind instituirea stării de urgență, ministe-rul Apărării Naționale (MApN) a suplimentat numărul de posturi din sistemul medico-militar.
Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, condițiile generale și cele specifice posturilor care urmează a fi încadrate, punctele de contact, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare urmând a fi publicate de fiecare unitate medico-militară pe site-ul propriu și pe site-ul central al MApN – https://www.mapn.ro/cariera/index.php.
Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități (boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie), asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns