Amintiri din „copilăria” orașului: Școala Populară de Artă (Școala de Arte „Remus Tașcău”)

Remus V. GIORGIONI

De mult ne-am propus să aducem în atenția cititorilor acest – pe vremuri – mare focar cultural, care i-a făcut oameni pe mulți tineri lugojeni; care a produs și mari personalități artistice, care au studiat acolo (cum vom vedea pe parcurs).

Școala lugojeană de arte este o instituție publică de cultură cu personalitate juridică, aflată sub jurisdicția Consiliului Local Municipal Lugoj din anul 1999.

Școala a fost înființată în 1929, prin inițiativa și aportul considerabil al celui care a fost marele muzician român Filaret Barbu. Acesta făcea parte dintr-o cunoscută familie lugojeană (Hazi Barbu: tatăl Iosif – mama, Ema), el însuși fiind părintele cunoscutului balerin Gelu Barbu.

Absolvent al Conservatorului de la Viena (a studiat vioara și tehnica contrapunctului la celebrul în epocă Neues Wiener Konservatorium), după care, la absolvire, în 1926, s-a întors acasă. Ca profesor de muzică la Liceul „Coriolan Brediceanu” și dirijor al corului „Ion Vidu”.

Purtând la început numele Reuniunea Română de Cântări și Muzică, celebrul cor lugojean a fost înființat în 1922, tot prin aportul neprecupețit al lui Filaret Barbu (unul dintre inițiatori). Firește, corul a fost fondat de Ion Vidu, cel care îi poartă numele, dar prin plecarea sa la cele veșnice – în 1931 – Filaret Barbu îi succede la pupitrul corului.

De la „Conservatorul Popular” la „Școala de Arte și Meserii”

Dar, spre a afla lucruri semnificative despre Școala de Arte, i le-am solicitat-o doamnei Loredana Lupescu, de numele căreia se leagă multe amintiri cu privire la activitatea Școlii.

Actriță a Teatrului Municipal din 1997, dna Lupescu a ocupat și funcția de director interimar al instituției între anii 2017 – 2021 (numită de primarul Francisc Boldea și destituită de primarul Claudiu Buciu, fără a numi o altă persoană în loc).

În cadrul Școlii de Arte lucrează din 2014, de 10 ani. La ora actuală se ocupă de situația financiar-contabilă a Școlii, avându-și biroul în cadrul clădirii Teatrului Municipal, într-o cabină de actori.

1. După câteva încercări, tatonări în vederea completării efectivului Școlii – elevi și profesori – Școala de Arte (și Meserii, cum se numea la început) începe să se pună pe roate prin 1930. Are la început doar două secții: vioară și pian, mai apoi canto. Conducerea Școlii îi atrage pe doi mari muzicieni lugojeni, cu studii muzicale la Budapesta și Milano: Clara Voikicza și George Duppon, care vor fi, alături de Filaret Barbu (secția: dirijat), primii profesori ai Școlii de Arte. La început, elevilor li se predă, pe lângă solfegii și armonii (-canto), teoria și istoria muzicii. Instrumentele fiind: pian, vioară și instrumente de suflat.
2. În 1929 s-a înfiripat în cadrul Societății Filarmonice, o școală cu două secții: pian și vioară, avându-i ca profesori pe pianistul Adalbert Ianovitz și pe fiica sa, Alice, măritată Hartmann. La conducerea școlii a fost numit Ion Vidu, care, negăsind elementele necesare pentru crearea unei asemenea instituții, și-a depus mandatul încă de la începutul anului școlar.
3. Cursul de dirijori – de cor și fanfară – a fost ținut de același Filaret Barbu, care a colaborat cu Școala timp de 40 de ani (dar și cu Reuniunea Fanfarelor). Cât privește numărul de elevi, acesta a crescut de la 65, în anul școlar 1930-1931, la 700 prin anii 1980, anii de glorie ai Școlii; iar la 700 de elevi erau 42 de profesori. Cu timpul se dezvoltă și alte secții: ceramică, pictură și sculptură. Eu am fost prieten bun cu organistul Helmuth Klimeck, profesor de orgă, chitară, dar și foto.(Am și acum în bibliotecă manualul lui de orgă; prof. Helmuth a prins o croazieră Marea Neagră – Mediterană – Baltică și a rămas în Grecia, în Insula Rodos. De unde a cerul azil politic pentru Germania.)

În timpul activității sale la Școala de Arte (10 ani numai ca director), Filaret Barbu a instruit peste 150 de dirijori pentru coruri și fanfare din Banat, dar și din alte regiuni ale țării. Marele muzician a pregătit pentru o carieră muzicală strălucită mulți profesori de muzică, cântăreți și instrumentiști.

Să-l amintim aici doar pe renumitul compozitor maghiar cu origini lugojene, György Kurtág. În timp, Școala și-a multiplicat catedrele: Zoltan Hegyesy (la vioară), Ioan Bacău (contrabas), P. Schmidt și Ioan Vatamanu (suflători).

Școala de Arte – un soi de Belle Arte – se poate mândri că a instruit de-a lungul timpului mari personalități: sculptorul Ingo Glass, creatorul curentului bauhaus în sculptură și al monumentului Alfa și Omega, de lângă Școala de Muzică „Filaret Barbu”, soliștii de talie internațională: Aura Twarowska, Dan Patacă, Freddy Stauber etc.

„SOS” Cultura! Spre ce ne îndreptăm?

Ne amintim de o prezentatoare de televiziune, disponibilizată, imediat după 1989, pentru că a pronunțat acronimul cu pricina exact așa cum se scrie, realizând astfel un sos mediatic nedorit.

Am evocat această întâmplare spre a le aminti noilor noștri „guvernanți”, autorități locale, ce a încercat – și nu a reușit – să facă din cultură Claudiu Buciu, fiul unui poet lugojean notabil (și nepotul unui fost elev al Școlii de Arte).

În ceea ce o privește pe dna Lupescu, am remarcat la dumneaei o dorință aprinsă de a face ceva pentru copii și generațiile care urmează a activa pe scena culturii lugojene, pentru crearea unui viitor cultural-artistic; pentru reînvierea acestui focar de cultură, care este Școala de Arte „Remus Tașcău”.

Absolventă a Facultății de Cibernetică Economică (2001-2006), absolventă a secției de pian din cadrul Școlii de Muzică și Arte Frumoase – pe când era directoare domnișoara Toth, absolventă a cursurilor de actorie (prof. Eugen Gangan, prof. Maria Voronca), a clasei de istoria teatrului (prof. Athanasiu) și a clasei de canto (prof. Claudia Gîlea), fără vreo apartenență politică (deci fără sprijin de partid), dna Loredana ar fi îndreptățită pentru o funcție de conducere într-o școală reînnoită integral, care să-și reia măcar o parte dintre activitățile de odinioară.

(P.S. Fiind vorba despre o Școală de Arte și Meserii, de Corporația Meseriașilor – care ocupă câteva spații din cunoscutul sediu – ne vom ocupa în mod special cu un alt prilej.)