Remus V. GIORGIONI
Prima locație a firmei. Mr. „Lebăda”
Stăm de vorbă cu dna Ela – Eleonora Nagy (născută Surdu) de la care aflăm amănunte prețioase legate de numita spălătorie-curățătorie, vestită în arealul urbei, fiind și unica (acum toate cele s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie…) După tată, dna Eleonora este făgețeancă și, din vorbă-n vorbă, aflăm că este verișoară cu colegul nostru de bancă, Surdu Doru, fost șef la OGA/SGA Făget: Oficiul de Gospodărire a Apelor.
Când începem convorbirea despre Lebăda, unde dna Ela a lucrat ani buni, d-ei își exprimă regretul că dintre cei 15-20 de colegi pe care i-a avut în timp, lucrând în domeniu, mai sunt în viață doar trei persoane, cu tot cu dânsa. Spălătoria „Lebăda” s-a înființat în anii instaurării comunismului, prin anii șaizeci, odată cu coafurile, frizeriile, cofetăriile din oraș.
Vestita spălătorie-curățătorie care poartă numele acestei păsări nobile (cine n-a auzit expresia „Cântec de lebădă”, care s-ar potrivi, atât pentru cei trecuți la cele veșnice, cât și pentru firma în sine) a pierit și ea în negura timpului, iar la ora actuală altele sunt locațiile – dar și metodele de realizare a spălării/curățării produselor textile (că vopsitul nu se mai prea practică).
Prima locație a Lebedei a fost pe colț, vizavi de Primărie: spălătoria/curățătoria la stradă, iar vopsitoria în curte. În această locație, dna Ela a activat în anii opzeci ai secolului trecut (1980 – 1984). Ca șef, l-a avut pe dl Plarino, numit de populație „Domnul Lebăda” (poate și din cauza numelui greu de pronunțat), care se trăgea din viță regală, ceva rudă cu Regele Mihai.
Iar d-ei, deși încadrată ca primitor-distribuitor, se laudă și azi că punea mâna peste tot unde era nevoie în secție. După școala generală – la Nr.5 și Nr.6 – dna Nagy a făcut un curs de specializare la Timișoara.
Dar când a mers la școală, era deja inițiată în meserie, astfel încât a ajuns să le dea lecții, nu doar colegilor/colegelor, cât și instructorilor…
Unitatea dispunea de o mașină mare de spălat mecanică (lungă de circa doi metri), cu capacitatea de 60 kg (haine uscate!). Un storcător de rufe mecanic – amândouă deservite de aceeași persoană. Un calandru de 2,5 atmosfere, în care se întindeau obiectele plate: cearșafuri, fețe de pernă și de plapumă, fețe de masă. Iar în secția de vopsitorie existau niște cazane sub formă oală imensă în care, pe zile, erau programate la vopsit cantități mari de lână (sau haine croite). Veneau oameni din județele limitrofe – în special din Caraș-Severin, unde existau turma mari de oi, fiind programați din timp cu calupurile de lână la vopsit.
Personalul aferent era în funcție de necesități – spre exemplu, calandrul era deservit în mod normal de două persoane. Dar când era vorba de întins obiecte mai mari, fețe de plapumă sau cearșafuri pentru vreun pat dublu, era nevoie de 4 muncitori.
Lebăda de pe strada Zorilor. Adevăratul „cântec de lebădă”…
La curățătoria chimică – unde se folosea percloretilenă – era șef un om foarte priceput și respectat, bun profesionist, dl. Abraham Ștefan, care avea în subordine 5 persoane.
Secția aceasta sera dotată cu: o mașină de curățat, presa de pantaloni (care le „executa” o dungă de să te tai la deget…), plus manechinul de aburire/ventilație. În afara celor menționați, mai existau două persoane în prăvălie, care preluau și predau materialele la/de la clienți. (Era un aflux considerabil, flux continuu, din care cauză erau necesare două persoane).
Prin anul 1984, Lebăda s-a mutat pe strada Zorilor, cam pe la mijloc (strada care, pornind de sub pasarela Buziașului, dă în Agroservice. Acolo însă dna Ela nu i-a mai urmat, dânsa mutând-se la secția de spălătorie/curățătorie OJT – șef fiind dl. Haineș (în clădirea Hotelului Timiș). Aici lucrează până la pensionarea intervenită în anul 2001.
La sfârșitul întrevederii noastre, dna Nagy și-a exprimat regretul pentru toate utilajele folosite pe vremea dumneaei în spălătorii – mașini de calitate, din inox, care însă, considerate depășite, au fost dezafectate și lăsate de izbeliște (nu să… ruginească în ploaie, fiindcă erau inoxidabile. Vorba poetului Nichita Stănescu, într-o poezie: „Și nu mai pot să mor…)
Iar în final: un fapt anecdotic. La al doilea loc de muncă, dna Ela Nagy era șefă de secție. Și vine în control un tinerel de la Centrală, întrebând „cine e șef aici?”. Iar doamna noastră: aici nimeni nu-i șef, toți muncește… O fi, – zice el – dar eu trebuie să știu cu cine stau de vorbă (abia atunci dumneaei și-a declinat identitatea).
Și încă unul – un alt fapt anecdotic: De curiozitate, am dat o căutare pe Google să văd dacă mai știe cineva ceva despre legendara „Lebădă” lugojeană. Și mi-a apărut Lebăda Focșani. Drept dovadă că mai au și alții – chiar în prezent – niscaiva lebede.
Dar Lebăda noastră și-a cântat de mult cântecul…
Lasă un răspuns