Alin Radu, povestea unei cariere

După 22 de ani de la premieră, „Dancing Queen. Povestea unei cariere”,  unicul spectacol de balet-rock  al Operei Naționale Române din Timișoara și unul dintre foarte puţinele spectacole de gen  montate pe o scenă din România, va avea miercuri, 19 octombrie 2022, de la 19:00, ultima reprezentație cu Alin Radu în rolul principal.  Iar asta, pentru că balerinul care  joacă, din anul 2000, rolul lui Freddie Mercury,  cu aceeaşi pasiune, plăcere şi energie, în acest spectacol, și unul dintre cei mai admirați artiști ai Timișoarei, a decis să se retragă.  Spectacolul celebrează Ziua Mondială a Baletului.

Freddy este rolul cu care am avut cel mai mare succes, a dat carierei mele un impuls major. Sunt un admirator al formaţiei Queen şi întotdeauna m-a fascinat personalitatea lui Mercury, iar acest spectacol m-a ajutat să înteleg în profunzime muzica şi cultura Queen, dar şi resorturile intime care l-au dus pe  Freddie Mercury, un geniu incontestabil, în starea de a crea o astfel de operă. Am parcurs, cu acest spectacol, vârstele personajului, dar și vârstele mele în dans, a fost o aventură admirabilă, o continuă explorare artistică, reflexivă. Am decis acum că a venit vremea să fac, cu grație, un pas în spate, să mă retrag. Nu voi pleca din Operă, aici e întreaga mea viață și carieră, voi continua să dansez în  anumite spectacole, dar nu voi mai relua Dancing Queen și nu îmi voi mai asuma alte noi roluri solistice. Cred că e esențial să-ți alegi, la timp, inspirat și fără regrete, momentul retragerii, iar mie viața de balerin și scena Operei mi-au dat tot ce-mi puteam dori. Show must go on: este vremea colegilor mei tineri și talentați să fie în prim-plan„, a declarat Alin Radu.

„Dancing Queen. Povestea unei cariere” este o producţie a Teatrului din Meiningen/Germania, preluată de Opera Națională Română din Timișoara în anul 2000, în regia Sabinei Wake, pe un libret  realizat de Jens Neundorf. Alături de Alin Radu, în Dancing Queen dansează, cu publicul pe scenă, Manuela Ardelean (Îngerul), Alina Mihai (Femeia), Alexandru Pîntea (Bărbatul) şi colegii lor din trupa de balet a Operei, iar performanţa artiştilor şi piesele celebre din repertoriul Queen au captivat şi entuziasmat mereu spectatorii. Alături de Alin Radu, în cele două decenii ale longevivului spectacol au mai dansat în roluri principale Adina Grapă, Cristina Romîndașu, Andreea Mihali și, în alte roluri, Suzana Vrînceanu, Mirabela Zonai, Flavius Sasu și Romulus Radu.

Născut în 1977, la Timișoara, Alin Radu a absolvit secția de Coregrafie a Liceului de muzică ”Ion Vidu” în 1995, an în care și-a început, ca balerin, cariera pe scena Operei Naționale Române din orașul natal. Din 2001 este profesor de coregrafie al școlii care l-a format, iar din 2003 este solist al baletului Operei timișorene.

În cei 27 de ani de carieră, a dansat în peste 50 de titluri de balet, operă și operetă, a colaborat cu companii din România, Italia, Germania, a efectuat turnee artistice în Europa Occidentală, dar și în China, Hong Kong și Quatar, a realizat coregrafiile mai multor spectacole de balet și de teatru și a educat și lansat zeci de tineri în carierele lor coregrafice.

În anii recenți, a dedicat energie, pasiune și  timp scenei independente. Alin Radu este coregraful Companiei de teatru independent Arte-Factum și a realizat  coregrafia și mișcarea scenică a spectacolelor Erendira &bună-sa/remix,  Dr. Faustus theater-concert și Dosztoievskij b@r/reopening.  În 2009 a fost distins cu Medalia Meritul cultural, pentru merite deosebite în promovarea culturii și artei timișene.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.