Consiliul Local Lugoj a aprobat, în ședința extraordinară de joi, 15 martie, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Francisc Boldea privind scoaterea la licitație a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Lugoj. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu voturile consilierilor PSD (opt voturi), ALDE (un vot), PMP (două voturi) și PNL (trei voturi).
Doar consilierul independent Marius Martinescu a votat împotrivă, după ce amendamentele sale ca serviciul să fie atribuit prin „gestiune directă” societății Meridian 22, au fost respinse. Liberalii și-au motivat votul alături de PSD prin faptul că nu doresc să se oprească apa în oraș, începând cu data de 1 mai 2018, când expiră licența de operare a societății Meridian 22.
Totuși, chiar dacă nu au fost de acord să atribuie acest serviciu prin încredințare directă, consilierii speră ca Meridian 22 Lugoj să câștige licitația pentru a se putea ocupa și în viitor de alimentarea cu apă și canalizarea în Lugoj. Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor putea organiza licitația pentru atribuirea acestui serviciu, fără să apară nicio problemă, până la sfârșitul lunii viitoare.
Mircea ANGHEL
Lasă un răspuns