Alexandru Gondoci, un muzician atipic

Dan TIMARU

Lugojeanul Alexandru Gondoci este un muzician care atrage tot mai mult atenția iubitorilor de muzică rock. Recent, la Timișoara, a avut loc lansarea oficială a platformei de promovare a artiștilor din scena muzicii alternative Muzicon.hub, proiect complex de rezidențe culturale deschis artiștilor din întreaga țară, la care a participat și Sweet Wednesday, o trupă de rock alternativ care îi are în componență și pe Alex Gondoci.

În ultimul timp, Alex a susținut două concerte și la Lugoj, orașul său natal, demonstrând că este un artist complex care mai are multe de spus în lumea muzicii. Alex Gondoci este un muzician atipic, în primul rând pentru că, tânăr fiind, nu îmbrățișează muzica generației sale, ci este fascinat de muzica anilor 60, 70, o muzică complicată, cu mesaje mai puțin accesibile multora dintre noi.

Pentru că Alexandru Gondoci este și profesor de muzică, simte totodată nevoia de a face și educație muzicală publicului ascultător, dând explicații referitoare la piesă, interpret, formație și alte amănunte interesante. În al doilea rând, Alex surprinde și prin felul în care își concepe programul. Alternând între pian și chitară, el își alege repertoriul  în funcție de ceea ce îi dictează inspirația momentului, nu după o listă bine stabilită dinainte. Dar să ascultăm ce spune artistul despre el însuși:

„M-am născut într-o familie în care toată lumea cânta. Părinții mei au fost coriști în cunoscutul cor Ion Vidu. Tatăl meu a cântat în Cenaclul Flacăra, așa că acasă mai tot timpul auzeam pe cineva cântând, fie că era bunica sau tata care se acompania cu chitara, fie că mama își repeta vocea pentru cor. În gena mea dominantă a fost sădită dragostea pentru muzică și eu nu fac altceva decât să îmi urmez chemarea.

Am început studiul muzical cu pianul, pe la șapte ani. Părinții m-au înscris la Școala de muzică Filaret Barbu din Lugoj. Îmi plăceau piesele de Bach, pe care le-am studiat în clasele mici, piese din Colecțiile de preludii și Caietul pentru Anna Magdalena. Sincer să fiu, nu prea îmi plăcea să studiez, dar după ce reușeam să învăț o piesă bine, o cântam cu bucurie.

Am urmat doar  patru ani la școala de muzică, după care am continuat să studiez la Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj. De chitară m-am apucat pe la 12 ani, pentru că, aproape tot ce îmi plăcea să ascult pe vremea aceea avea chitara ca și componentă principală de acompaniament: Beatles, Jimi Hendrix, Queen, Nirvana și multe  altele. Aveam multă muzică pe ca-sete și pe CD-uri piratate și voiam și eu să îmi fac formație.

Îmi amintesc că pe la 6-7 ani, vărul meu, cu opt ani mai mare decât mine, care deja învățase să cânte la chitară, mi-a pus să ascult niște casete audio. Atunci am auzit pentru prima oară piese de Beatles, Queen, Jimi Hendrix și am fost uimit, parcă trezit la o altă lume.

Am început să ascult obsesiv muzică și cred că, totodată, am început să caut și alte mijloace prin care să mă pot bucura, în felul meu, de muzică, cum ar fi pianul (pe care l-am studiat la școală în clasele mici) sau chitara (de care m-am apucat în gimnaziu). Odată ce am stăpânit cât de cât chitara și mi-am dat drumul puțin și la voce, am început să interpretez și vocal piesele.

Nu îmi mai amintesc cu exactitate când am cântat pentru prima oară în fața unui public. Cred că a  fost în perioada liceului, cu prima mea formație, care nu activat decât câteva luni. Abia în studenție, când m-am mutat în Timișoara (2007), am avut prima formație si am început să cânt des și să compun piese. Formația s-a destrămat după patru ani de existență. Între timp, am studiat Pedagogie muzicală la Facultatea de Muzică din Timișoara.

Am și compoziții proprii. De obicei înregistrez idei care îmi vin în timp ce cânt la chitară sau la pian… câteodată pot fi fără instrument și doar aud ceva sau fredonez o melodie și repede scot telefonul ca să înregistrez pentru a nu pierde ideea.

E ciudată experiența, ca și cum aud la radio o bucată dintr-o piesă pe care am uitat-o și o înregistrez pe casetă, cum ar veni, ca să o pot asculta de mai multe ori și poate-poate mi-o reamintesc. La fel fac și cu versurile, notez idei mici și încerc să găsesc cuvinte împreună cu muzică sau adun notițe din mai multe părți.

Nu mă gândesc neapărat la un mesaj pe care vreau să îl transmit, important este să sune bine, cred că, în stadiul ei final, piesa vorbește pe înțelesul meu și poate și pe cel al altcuiva. Majoritatea înregistrărilor mele sunt făcute acasă, cu echipamentul pe care l-am avut la îndemână, cum ar mai fi un EP pe nume Everything’s a Race pe care l-am înregistrat cu formația Rubik’s Cube.

Cam de doi ani încoace îmi construiesc un mic studio la mine acasă, unde sper să pot face înregistrări calitative. La Timișoara fac parte din formația Sweet Wednesday, cu care îmi doresc să înregistrez primul album. Încă nu este nimic sigur, dar avem piese și am avut și două concerte în Timișoara. De asemenea, îmi place să cânt și coveruri, practic, muzica cu care am crescut, și din când în când, am ocazia să susțin recitaluri de coveruri la Casa Bredicenilor din Lugoj.

Am în repertoriu piese de: Beatles, Kinks, Beach Boys, XTC, Elliott Smith, Pulp, The Zombies etc. Încerc de fiecare dată să fac o scurtă prezentare a fiecărei piese, a autorului, ce înseamnă muzica lor pentru mine, cânt piese din diferite perioade, predominant din anii ’60, ’70 și ’90, pe care încerc să le aduc la cunoștința spectatorilor”.

Aceasta a fost pe scurt povestea muzicală a tânărului artist, Alexandru Gondoci, un nume despre care se va auzi tot mai des, un nume cu care, după părerea mea, în viitor, noi lugojenii ne vom mândri. Drumul pe care Alex pășește cu încredere are în spate mulți ani de muncă și perseverență, pentru că doar talentul nu este suficient pentru a te impune în lumea muzicală. Lungul drum al zgomotului până ajunge muzică este anevoios și plin de sacrificii.

Cei care țin vie flacăra muzicii adevărate sunt demni de admirația și respectul nostru, drept pentru care mă simt obligat să închei acest articol mulțumindu-i lui Alexandru Gondoci pentru tot cea ce face!