Constantin-T. STAN
Zilele trecute, în preajma desfășurării turului doi al alegerilor prezidențiale din capitala Republicii Moldova, am participat, ca membru al Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” al Universității din Oradea, la o elevată conferință științifică internațională găzduită de Universitatea de Stat din Moldova, sub semnul latinității, romanității și al românității.
Sugestiva emblemă pe care au imaginat-o magiștrii Facultății de Istorie din Chișinău a sunat ca un slogan premonitoriu, prin care se dorea sublinierea apartenenței identitare a românilor moldoveni de dincolo de Prut.
Rezultatul extrem de strâns al referendumului, urmat, totuși, de un rezultat pozitiv al turului doi prezidențial (în sensul realizării unui procent oarecum confortabil), a pus în lumină unele racile ce au alterat, în ultimul secol, mentalitățile românilor „de dincolo”.
Procentul celor care au votat cu găgăuzul Stoianoglo (care, formal, se declara orientat spre Europa, ținut însă de mânecă de socialiștii pro-moscoviți) a fost îngrijorător prin numărul mare al românilor (adică al celor ce de la Râm se trag) care, cu inima și simțirea adormite sau atrofiate, n-au simțit aerul civilizator al Uniunii Europene.
Din fericire, au salvat onoarea urmașilor lui Ștefan cel Mare și Sfânt studenții, intelectualii și muncitorii care activează în România și în Occidentul civilizat, singura garanție a bunăstării materiale și spirituale.
Deși nu se pune, deocamdată, problema unirii administrative, ci doar a aderării la UE (ca primă etapă dintr-un proces mai amplu), s-au făcut estimări în privința impactului asupra țării mamă în urma unei prezumtive uniri.
În primul rând, România nu reprezintă ceea ce însemna RFG pentru RDG: un El Dorado economic și financiar care trezea irezistibila dorință de reunificare. Apoi, ce ar însemna integrarea în granițele statului român reîntregit a celor câteva sute de mii de cetățeni de etnie rusă și găgăuză?
Potrivit Constituției, comunitățile respective vor avea dreptul să se constituie în partide politice și, în urma unor alegeri, să acceadă în Parlament. Vom avea, astfel, dialoguri parlamentare în care aleșii majoritari vor trebui să satisfacă cererile minoritarilor ruși și găgăuzi.
Se pare însă că, prin unele partide care au șansa să acceadă în viitorul Parlament, ideologia răsăriteană va fi promovată și fără această condiție a unificării. Voci, tot mai zgomotoase și aspre, invocând teorii conspiraționiste și ideologii neofasciste, iritate și nemulțumite de actuala ordine mondială, se poziționează împotriva Uniunii Europene.
Apartenența la ideologiile ultranaționaliste, prin declarații sforăitoare, scandaloase, xenofobia afirmată pe canalele media (fără ca autoritățile să se poziționeze cu fermitate), riscă să nască, în viitorul apropiat, monștri.
Sunt tot mai frecvente, pe rețelele de socializare, mesajele care elogiază Mișcarea Legionară, atitudinile xenofobe, demne de perioada nazistă (sunt postate, cu tot mai mare frecvență, chiar nonșalanță, atacuri împotriva evreilor, reluându-se cu obstinație tema nazistă prin care urmașii lui Israel ar purta vina pentru toate relele Pământului), îndemnurile la nesupunere civică și exagerata invocare a sărăciei.
Se simte absența orelor de istorie în învățământul preuniversitar (o singură oră pe săptămână!), dar și a altor discipline care ar avea menirea să insufle autenticul sentiment patriotic, spiritul civic și să contribuie la profilul cultural și intelectual al unui om educat, cultivat și inteligent, care nu se lasă ușor manipulat.
În concluzie, deși câștigul pe termen scurt al procesului electoral din Republica Moldova are o semnificație excepțională, există riscul ca pe viitor, în absența integrării reale a Republicii Moldova și a cetățenilor săi în structurile europene, efectele să fie dramatice.
Lasă un răspuns