Administrația Orașului Făget are mai multe proiecte ample de investiții pentru 2022

Administrația locală a orașului Făget are mai multe proiecte ample, care vor intra în lucru în acest an. Acestea vizează dezvoltarea în continuare a infrastructurii terane și subterane a urbei, dar vor fi investiții serioase și partea de sănătate și învățământ. Pe Programul „Anghel Saligny” există depuse deja două proiecte, unul de reabilitare a drumului dintre Făget și satul aparținător Bunea Mare, iar celălalt de extindere a asfaltărilor pe străzile orașului și construcția de rigole și podețe.

Prin Compania Națională de Investiții sunt depuse trei proiecte: introdu-cerea rețelelor de apă-canal în satul Brănești (valoare 8 milioane lei), reabilitarea clădirii Casei de Cultură și construirea în curtea Liceului „Traian Vuia” a unui nou corp de clădire, pentru elevii din clasele 0-4.

Pe granturile norvegiene s-a atras suma de 800.000 de euro, iar în scurt timp va începe implementarea proiectului care prevede dotarea cu aparatură și înlocuirea rețelei electrice la Spitalul Orășenesc.

Prin Grupul de Acțiune Locală – Asociația Microregională „Țara Făgetului” va fi achiziționat un buldoexcavator (valoare 70.000 de euro, din care 50.000 de euro sunt bani europeni, iar 20.000 de euro cofinanțare de la bugetul local).

„Sunt investiții serioase cu multe proiecte depuse la București și multe dintre ele declarate câștigătoare. Pe învățământ e nevoie de un nou corp de clădire, pentru că în prezent elevii, care frecventează clasele 0-4, își desfășoară activitatea în condiții improprii, în clădirea grădiniței din strada Avram Iancu. Avem 10 clase cu circa 250 de copii pentru care vrem să construim un corp de clădire adecvat. Va fi al patrulea corp de clădire din cadrul liceului, care are și clase gimnaziale. Va fi o clădire cu parter și două etaje.

Avem și asfaltarea unui drum de 12 km între Făget și Bunea Mare, reabilitarea clădirii Casei de Cultură și un pro-iect de anvergură prin care vrem să asfaltăm și să modernizăm toate străzile din Făget, cu canale și rigole de scurgere betonate. În plus, mai e investiția de la Spital, care va demara în scurt timp. Până la mijlocul anului vom finaliza și rețelele de apă – canal de la Bătești și Begheiu Mic, începute în urmă cu circa un an cu fonduri atrase prin Programul Național de Dezvoltare Locală”,

a declarat pentru expressdebanat.ro Marcel Avram, primarul Făgetului. Tot în acest an, cu bani de la bugetul local sun prevăzute mai multe investiții, printre care reabilitarea boxelor de lemne din spatele clădirii Poștei, refacerea căminelor culturale din Brănești și Jupânești, reabilitarea gardului de la Cimitirul Ortodox, plus încă alte proiecte de mai mică anvergură.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.