Lasă kitsch-ul să se extindă, și te vei trezi într-o bună zi că ți-a invadat viața. Închide ochii la faptul că în Centrul lstoric al Bucureștiului, în case unde altădată au scris Eminescu, Caragiale și Slavici la Timpul, se vând azi șaorme și mâncare chinezească. Lasă cârciumile să se extindă până în coasta muzeelor de istorie (Mangalia, Adamclisi – la nevoie, atașăm și poze).
lgnoră cultura, refuză inovația și mimează neputința. Retrage-te în globul tău de sticlă.
Refuză să fii activ, implicat în bunul mers al societății din care faci parte. lar într-o zi, făcând asta, te vei trezi în minunata lume nouă, în care băieții de la păcănele te vor soma să eliberezi spațiul, pentru că ei sunt acum „in charge”.
Nu știu dacă ați observat, la TV sau pe stradă, dar Bucureștiul se transformă – agresiv – într-un oraș al păcănelelor, în care casele de pariuri își împart fiefurile. Reclamele lor abundă, atât pe micile noastre ecrane, cât și pe străzi, oferind noii generații, ușor impresionabile (ca să nu spun manipulabile), „modele” (păguboase) de succes facil.
Departe de mine de a fi puritan – într-o economie de piață, liberă, este loc sub soare pentru oricine. Însă cadrul de mai sus, de pe Calea Victoriei, surprins recent de un prieten, mi-a lăsat un gust amar. Pentru că nu ar trebui să fie Calea Victoriei la Păcănele. Nu așa au gândit-o înaintașii. Și totuși este!
NU AR TREBUI SĂ FIE CALEA VICTORIEI LA PĂCĂNELE. NU AȘA AU GÂNDIT-O ÎNAINTAȘII. ȘI TOTUȘI ESTE!
Evident, Academia Română nu are monopolul reclamelor de pe marele bulevard. Ea e o instituție venerabilă, vetustă, care în afara lefurilor uriașe și a clădirilor de protocol fastuoase nu prea are ce să mai arate lumii.
Permiteți-mi, însă, să cred că la Paris și la Berlin, în fața Academiilor care au dat tonul lluminismului, primind chiar și români în rândul membrilor, nu se face reclamă la păcănele și vibratoare.
Cât despre presa românescă, ce să mai vorbim?
Fiindcă acolo există, încă (oricât ar țipa dacopații și rusofilii că Occidentul e decadent, citând din Spengler ca din Biblie!), un minim respect pentru cultură, pentru memoria predecesorilor (Alecsandri, Arghezi, Ion Barbu, Cioran, Eminescu, Spiru Haret, Xenopol, Nichita Stănescu etc.), dar și un respect de sine al intelectualilor și o capacitate de revoltă la kitsch care, iată, la București se vădesc demult dispărute.
Cât despre presa românească, ce să mai vorbim? „Prinsă” cu pseudo-subiecte, comenzi politice și agende străine de realitățile românești, ea este complicele perfect la distrugerea oricărui viitor pentru tânăra noastră generație.
Lasă un răspuns