30 de ani de la victoria Revoluției din Decembrie 1989

Lugoj ♦ 20 Decembrie 1989 ♦ Al doilea oraș liber de comunism ♦
Axa Revoluției Române din Decembrie 1989:
Timișoara – Lugoj – București

Nicolae TOMA

„Revoluția Română din Decembrie 1989 a constituit cel mai important moment al istoriei României din ultimii cincizeci de ani. Din 22 decembrie 1989, indiferent de teoria asupra naturii evenimentelor – după unii revoluție, după alții revoltă ori lovitură de stat -, avem o nouă realitate, o nouă lume.” 1 

Importanța Lugojului în Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost ignorată, în primul rând de unii lugojeni și în al doilea rând de foștii securiști, de istorici aserviți serviciilor secrete și de unii oameni politici. Adevărul istoric că Lugojul este al doilea oraș liber de comunism din țară a fost recunoscut prin demersurile făcute de Asociația „16 – 21 Decembrie 1989” Lugoj, de președintele acestei asociații, Petrică Balint, de jurnaliștii din Lugoj, de scriitorii și istoricii care au scris cărți despre evenimentele din acele zile. Au contribuit foarte mult și oamenii politici, care s-au implicat într-un proiect de lege pentru declararea Lugojului ca „Oraș Martir”.

Istoricii de la Institutul Revoluției Române din București au cercetat evenimentele din Lugoj și au adus argumente

demonstrând că Revoluția din Decembrie 1989 s-a derulat pe axa: Timișoara – Lugoj – București. Timișoara: locul de unde s-a declanșat revoluția, Lugojul: locul de unde s-a propagat revoluția în toată țara, și București: locul unde s-a terminat revoluția.

Marius Gangan:

„Lugojenii, mă refer la cei care s-au născut după 1990, categoric că nu știu, poate doar din poze sau din poveștile părinților sau ale bunicilor, […] în 25 de ani s-au spus tot felul de aberații pline de prostii, de scenarii, că vezi Doamne, că între revoluționari au fost cei de la Securitate și nu este nimic adevărat. Revoluția nu a fost făcută de Securitate, nici de KGB și nici de CIA.  Revoluția a fost făcută de lugojeni, de revoluționari, de tineri, de bătrâni, de oamenii care s-au adunat și care au fost hotărâți să schimbe ceva în România. Să fie clar, Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost făcută de alții din afară, a fost făcută de oamenii de aici din țară și mai ales Revoluția din Lugoj a fost făcută de lugojenii adevărați, de lugojenii care s-au născut aici, au trăit aici și, împreună cu familiile lor, cu copiii lor, au făcut această Revoluție”.2

15 decembrie 1989 – Revolta – Primul contact

Timișoara. Ora 16. Un grup de circa 50 de enoriași s-au adunat în fața Bisericii Protestante din Piața Maria și protestau în tăcere față de mutarea forțată a pastorului Laszlo Tökes.

Lugoj. Ora 19. Casa de Cultură a Municipiului. Manifestația culturală s-a desfășurat la Casa de Cultură a municipiului Lugoj3  de pe splaiul C. Brediceanu, nr.1, și a avut ca invitați din Timișoara pe scriitoarea Veronica Balaj, dramaturgul Gheorghe Ardelean și scriitoarea Nina Ceranu. Fără a se ține cont că nu toate persoanele din sală cunoșteau limba maghiară, circa 50 de minute s-a vorbit numai ungurește, ignorând cu bună știință bunul simț și respectul cuvenit față de tinerii scriitori din Lugoj.

Poetul Claudiu Buciu Bazalt a luat atitudine și a fost susținut de ceilalți scriitori lugojeni, imputând organizatorilor lipsa unui traducător sau a unor pagini traduse în românește. Revolta lor a fost prost înțeleasă de Mihai Barșai, directorul Casei de Cultură a Municipiului (un fost tâmplar trimis la Academia Ștefan Gheorghiu), care a început să-i amenințe cu Securitatea pe cei care au criticat modul de organizare a acestei întâlniri literare. Întâlnirea s-a terminat cu amenințarea pentru cei patru scriitori că vor fi excluși din viața culturală a Lugojului și vor fi denunțați la Securitate. În zadar Veronica Balaj a încercat să aplaneze conflictul declanșat de ieșirea furtunoasă din sală a celor patru scriitorii. Dorind o împăcare, a ieșit pe hol strigându-l pe Nicolae Toma. Acesta s-a oprit și a avut loc o scurtă discuție. Atunci Veronica Balaj i-a spus lui Toma că la Timișoara sunt probleme în Piața Maria, cu un preot reformat, care nu vrea să se mute cu domiciliul forțat într-o localitate pe lângă Oradea.

16 decembrie 1989

Despre protestul enoriașilor pastorului Laszlo Tökes, o parte dintre lugojeni au auzit prima dată de la navetiști, iar vestea a fost confirmată de studenți și elevi de liceu, care făceau naveta în capitala de județ. Lugojenii cu rude în Timișoara i-au contactat prin telefon și au primit și pe această cale confirmarea că un eveniment ieșit din comun se întâmplă la Timișoara și că forțele de ordine stau la pândă pe străzi.

După amiaza.  Orele 17-20. În mai multe locuri din Lugoj, grupuri de tineri răspândeau prin parcuri și prin baruri știrile despre Timișoara. În locurile publice șușoteau și se întrebau: „Ce oare se întâmplă cu adevărat la Timișoara?”. Prea multe nu se știau în acel moment și totuși maghiarii reformați cunoșteau mai multe date despre evacuarea lui Laszlo Tökes, deoarece Higyed Ştefan, pastorul reformat de la Lugoj, a fost numit în locul lui Tökes.

Ceferiștii, prin serviciul lor special de telefonie, prin mecanicii și conductorii de tren, au aflat despre protestul enoriașilor, care s-a transformat în revoltă împotriva regi-mului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu.

De la IURT, IUPS, IPC Mondial și ITL au plecat câteva grupuri de prieteni la Timișoara să vadă cu ochii lor. IURT-ul avea deja un grup numeros de curajoși, condus de graficianul Iosif Kovacs, care mai târziu va deveni primul lider a revoluției din Lugoj. Pictorul Iosif Kovacs, reformat ca religie, a aflat de la pastorul Higyhed de la Biserica Reformată din Lugoj că Tökes se opune evacuării și că a cerut ajutor enoriașilor săi.

Spre seară, peste tot în Lugoj, prin restaurante, cafenele și birturi, se discuta despre ceea ce se întâmplă la Timișoara. Un lucru de remarcat este faptul că se vorbea cu îndrăzneală, opiniile se spuneau cu voce tare și nimănui nu-i mai era frică. Era o mare agitație și la întreprinderile din oraș și, curios, femeile erau cele mai interesate și încercau să afle adevărul despre Timișoara. Zvonurile contradictorii circulau cu repeziciune și căpătau uneori conotații comice. În 16 decembrie au fost identificați mai mulți lugojeni la Timișoara, care au participat la toate evenimentele și ulterior au dus la declanșarea Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj. Seara s-au întors și au povestit familiilor lor, vecinilor și prietenilor, iar a doua zi la serviciu au povestit cele văzute și cele auzite.

Represiunea26. În 16 decembrie 1989 la Timișoara „au participat la reprimarea demonstranților 240 de militari aparținând M.Ap.N.27 și 925 aparținând M.I.”4.

17 decembrie 1989

Ora 18.30. La comandamentul Garnizoanei Lugoj, UM 01428, locotenentul-colonel Vasile Albu a convocat adunarea ofițerilor. Avea intenția să le prezinte ordinul ministrului Armatei de a trage în popor. A stat câteva minute cu ordinul sosit prin telex și aproape șoptit a spus: „Îmi pare rău. Nu pot să îl citesc!”. Apoi a înmânat ordinul maiorului Mircea Cnejevici, care era și secretarul de partid pe Garnizoana Lugoj. Acesta a luat ordinul s-a dus la prezi-diu și după ce l-a citit în surdină  l-a rupt în bucăți spunând: „Nu merită să fie citit!”5. După căderea comunismului locotenent-colonel Vasile Albu a fost sancționat de supe-riori pentru gestul său și a fost forțat să iasă la pensie.

Maiorul Mircea Cnejevici a fost ucis în mod misterios în martie 1990 de un Mercedes, lângă Coșteiu. Mergea cu motoreta la pescuit și o mașină care venea din sens opus l-a lovit direct în plin. Un martor ocular a declarat că el era pe câmp și a văzut accidentul, însă nimeni nu l-a întrebat nimic. Deși s-a dus la poliția din comună și a declarat că a văzut ce s-a întâmplat, polițistul i-a spus să-și vadă de treaba lui.

Un alt ofițer care a respectat poporul român a fost maiorul Armand Gorovei, șef de stat major la UM 01428. Și unitatea sa a primit ordin să meargă la Timișoara și a avut tăria să se opună. I-a cerut comandantului lt. col. Vasile Albu să lase totul în seama sa și ofițerul Gorovei a raportat la sediul Armatei din Craiova că are probleme tehnice cu mașinile. A mai trecut o zi și când a fost sunat Gorovei a spus că nu s-au rezolvat încă problemele tehnice din lipsa pieselor auto. Și în ziua următoare a spus la fel și tot așa a amânat plecarea din motive tehnice, până când cei de la conducerea armatei au trimis un ofițer la fața locului. Dar când a venit ofițerul trimis de la Craiova era prea târziu și deja se emisese ordinul ca militarii să fie retrași în cazărmi6.

Ora 23,00. În aceeași zi o grupă de milițieni este trimisă la Timișoara să facă parte din trupele de represiune. Sub-ofițerul de miliție Puiu Vasile Stelian Berbece declară la 5 aprilie 1990: „Pe data de 17 decembrie orele 23, fiind în filtru pe linie de circulație pe strada Timișorii, am oprit un microbuz, care aparținea de OJT Lugoj, condus de G. Dumbrăveanu. La ora aceea eu eram însoțit de numitul Dionisie Alexandru, muncitor la IURT, cu domiciliul în Lugoj, str. Tr. Grozăvescu, acesta fiind în gărzile patriotice. În microbuzul susmenționat se aflau următorii ofițerii și subofițeri: Cpt. Borcea Marian – șef formațiune judiciară; Cpt. Vicol Gheorghe – șef formațiune Economic; Cpt. Străuț Ieronim – ofițer cercetări penale; Lt. Maj. Boitoș Dan – ofițer judiciar; Plt. Miclăiescu Nicolae – sectorist; Plt. Izgăreanu Doru – sectorist; Plt. Cîrsta Traian – sectorist; Sg. maj. Dumitru Dorel – Ag. de ordine; Sg. maj. Butunoiu Viorel – Circulație; Sg. maj. Dragostin Dorel – Ag. de ordine. Toți aceștia au fost înarmați cu pistoale tip Carpați, cu muniție asupra lor și au participat la dispozitivele de la Timișoara”7                       

n Continuare în numărul viitor

 Ora 23,40. Maiorul Paul Vasile, comandantul UM 01140 din Lugoj, a primit misiunea de a recupera cele cinci tancuri, aparținând UM 01115, echipate cu proiectile de război tancurile abandonate pe Calea Girocului. Acțiunea în forță a făcut victime printre demonstranți. Acțiunea s-a soldat cu 9 morți și 27 de răniți. În final tancurile au fost recuperate și retrase în unitatea militară de pe Calea Girocului.

Represiunea. În ziua de 17 decembrie 1989 au participat la represiune în Timișoara “1.509 militari M.Ap.N. și 900 aparținând M.I.”8.

18 decembrie 1989

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, într-o izotermă luată de la Comtim, între ora 3,00 și 04,00 au fost încărcate 40 de cadavre din morga Spitalului Județean Timișoara. Persoanele decedate aveau urme de gloanțe în cap și în alte locuri vitale și au fost aleși de colonelul Corpodeanu și colonelul Ghircoiaș, iar ofițerii: căpitanul Valentin Ciucă, maior Iosif Veverca, maior Gheorghe Avram, maior Eugen Mișea, căpitan Laurențiu Preda, căpitan Tiberiu Grui și locotenent major Eugen Peptan au încărcat persoanele împușcate în izotermă.

19 decembrie 1989

Ora 17,00. Mai multe grupuri de tineri s-au adunat pe strada Gheorghe Gheorghiu Dej, actuala A. Mocioni, în spațiul dintre fosta Cofetărie Liliacul și Ceasul Electric. Toți așteptau să se întâmple ceva. Erau pașnici și supravegheați îndeaproape de miliție, gărzi patriotice și securitate.

Ora 17,30. A început să circule un zvon, ieșirea lugojenilor în stradă s-a amânat pe 20 decembrie. Nu s-a putut identifica până astăzi persoana care a răspândit acest zvon.

Ora 22,30. Pe peronul Gării din Lugoj, Mircea Velcsoff a pus un teanc de manifeste pe linia ferată. A mizat pe faptul că la intrarea în gară a trenului accelerat Timișoara – București, curentul va împrăștia manifestele printre călătorii aflați pe peronul gării. Nu a avut efectul scontat și aproape toate manifestele au fost recuperate de Miliția TF din gară.9

 20 decembrie 1989

Ora 7:00 – 14.00. Starea de spirit în marile întreprinderi lugojene.

Întreprinderea de Produse Ceramice „Mondial”. Femeile din secțiile Prese, Benzi glazură și Finit s-au adunat în locurile unde servesc gustarea în pauza de masă. Discutau foarte aprins despre ce se întâmplă la Timișoara, unele vorbeau despre ce s-a transmis la postul de radio Europa Liberă, iar altele povesteau ce au aflat de la rudele din capitala județului Timiș. Electricianul Trifon Nicolae Toma le-a relatat pe larg despre revolta de la Timișoara, despre faptul că timișorenii au ieșit în stradă împotriva dictaturii ceaușiste și a accentuat ideea că Timișoara are nevoie de sprijin. Dacă timișorenii nu vor fi ajutați în lupta pentru libertate se va întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu revolta din Brașov în 1987.

IURT – Lugoj. Graficianul Iosif Kovacs a adunat în jurul lui un grup de inițiativă și împreună au stabilit  punctul de plecare a Revoluției din Lugoj. Cel mai potrivit loc era Ceasul Electric, un simbol pentru lugojeni, aflat în centrul orașului și locul de întâlnire cu navetiștii care veneau de la gară.

Întreprinderea Textilă Lugoj. Claudiu Buciu a adunat în jurul său mai mulți tineri curajoși, care vor aștepta semnalul începerii Revoluției la Lugoj. Membrii grupului s-au împrăștiat prin secțiile de țesătorie și prin alte secții și au spus muncitoarelor textiliste despre realitatea din Timișoara.

IUPS 9 Mai. Gheorghe Bot a fost acceptat din prima clipă ca și lider, iar câțiva muncitori mai progresiștii i s-au imediat. Atunci s-a hotărât să se întâlnească cu toții lângă fosta cofetărie Liliacul între orele 17 și 18.

Ora 7,10. Din ordinul maiorului Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140 și înlocuitor la comanda unității, se dă dispoziția să se monteze o mitralieră de companie, pregătită de tragere, pe blocul nr.1 din cazarmă.10

Ora 8,30. S-a distribuit militarilor muniție de război.11

Ora 11,00. Lugoj. În unitatea militară UM 01140 se mențin măsurile de asigurare de luptă, militarii având asupra lor muniție de război.12

Ora 14,10 – 14,20. În stația de autobuz de pe Platforma Industrială, de pe strada Timișorii, dintr-o mașină s-au aruncat mai multe teancuri de manifeste. Nicolae Andrei și șoferul Adrian Lungu, care conducea în viteză o Dacia 1300, de culoare verde, au aruncat din mers câteva pachete de manifeste. În acel moment ieșea din tură schimbul întâi de la cele trei mari unități economice de pe Platforma Industrială: Întreprinderea pentru Utilaje de Ridicat şi Transport – IURT, IUPS „9 Mai” și Întreprinderea de Produse Ceramice  „Mondial”.  În stația de autobuz în acel moment, se aflau câteva mii de muncitori.

Stația de la Cantina IURT a fost locul unde s-a declanșat scânteia.

Era ora 14,10 poate 14,15.  În stație așteptau muncitorii circa 15 autobuze. Dinspre Timișoara a venit o mașină verde și când au ajuns în dreptul stației de autobus s-a deschis o ușă și cineva a aruncat manifeste și a demarat în tombă. Manifestele aruncate în viteză s-au împrăștiat printre municitori. Unii mai curajoși le-au luat și după ce le-au citit le-au pus în buzunare, iar alții le priveau cu spaimă și nu le veneau să creadă ce văd cu ochii lor. Fluturași, în format de aproximativ 7 pe 5 cm, aveau următorul text:

            SĂ FIM ALĂTURI DE TIMIȘORENI !

            NE-AM SĂTURAT DE MIZERIE !

            VREM SĂ TRĂIM OMENEȘTE !

            VREM LIBERTATE !

            JOS DICTATURA !

            JOS CEAUȘESCU !

            JOS TIRANII !”.13

Aceste manifeste au intrat în cele trei mari fabrici și astfel în scurt timp muncitorii au aflat despre conținutul acestor fluturași. Mesajul era clar anticomunist și anticeaușist.

Ora 17,00. Ca o ironie a sorții, punctul de pornire a Revoluției din Lugoj a fost strada Gheorghe Gheorghiu Dej, actuala stradă A. Mocioni. Acest tronson de stradă avea ca principale repere: spre gară, Cofetăria Liliacul și Restaurantul Dacia, iar spre Podul de Fier punctele principale Ceasul Electric și Galeria “Pro Arte”. Această stradă de circa 200 de metri a intrat în istorie ca și kilometrul zero a Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj.14

Începând cu orele 17, de la Cofetăria Liliacul și lângă Ceasul Electric au început să apară grupuri de tineri, de la toate întreprinderile din oraș. Grupurile erau formate din 3 – 5 persoane și s-au postat pe trotuare, de o parte și de alta a străzii. Se discuta foarte aprins despre morții Timișoarei și așteptau să se întâmple ceva și la Lugoj.

Ora 18,00. Sunt eliberați din Penitenciarul Timișoara o mare parte dintre cei arestați în zilele de 16 – 19 decembrie 1989.

Ora 18,15. Din Restaurantul Dacia a ieșit în stradă un grup de sportivi, fotbaliști, handbaliști și luptători.

În acel moment dinspre Gara CFR soseau de la Timișoara, cu acceleratul de Iași,  lugojeanul Iosif Ianculescu, trei timișoreni și un grup de navetiști. Ianculescu a fost internat la Spitalul Județean din Timișoara și de frică a fugit din spital și s-a oprit în Piața Operei, unde a auzit chemarea la revoltă adresată tuturor românilor. Atunci a hotărât împreună cu alți lugojeni să se întoarcă la Lugoj și să încerce să scoată cetățenii în stradă. În timp ce Ianculescu povestea grupului din fața Cofetării Liliacul despre ce se întâmplă la Timișoara, grupul de sportivi s-a apropiat și s-a unit cu grupul de muncitori. Radu Sorin, cunoscut în Lugoj mai mult cu porecla Soso, a primit un teanc de manifeste aduse de la Timișoara și a început să le răspândească printre cei prezenți. Când a terminat ce a  avut de spus Iosif Ianculescu s-a lăsat o tăcere, care a fost spartă de strigătul de revoltă a acestuia, „Jos Ceaușescu!”.

Ora 19,00. Batalionul de Securitate Lugoj UM 0389. „Raport: Au început demonstrațiile pașnice în Lugoj”.15

Ora 19,00 – 19,10. Coloana de demonstranți  a pornit spre Consiliul Popular Lugoj. „Pe traseu se strigă lozinci  pentru a se depăși frica și a capta atenția și participarea trecătorilor uluiți sau satisfăcuți de ceea ce vedeau: „Români, veniți cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”, „Vrem pâine!”, „Vrem saloane de Crăciun! Nu un conducător nebun!” etc.16

Traseul urmat de coloana de manifestanți: Ceasul Electric, Podul de Fier, Piața Republicii16  (n.a. – actuala Piață I.C. Drăgan) pe partea dreaptă, pe lângă magazine, s-a ocolit Biserica Greco-Catolică și s-a ajuns la Consiliul Popular din Piața Victoriei.

În momentul când coloana de demonstranți s-a apropiat de sediul PCR, cei aflați în fruntea coloanei au realizat că sunt prea puțini pentru a avea un dialog constructiv cu autoritățile comuniste. Printre manifestanți s-a răspândit ideea să meargă cu toții pe Platforma Industrială, pentru a-i scoate în stradă alături de ei pe muncitorii din schimbul II, din marile întreprinderi lugojene: IURT, IUPS „9 Mai” și „Mondial”.

Traseul pe care l-a urmat coloana de demonstranți: Piața Victoriei – Sediul PCR – Zona Unic – Sala Sporturilor „Viitorul” (n.a. – actuala Sala Sporturilor „Kunst Ghermănescu”).

Ora 19,10. Din ordinul maiorului Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140 și înlocuitor la comanda unității, lângă poarta unității, la circa cinci metri în interior a fost plasat un TAB. Pe transportor era o mitralieră de calibru greu, numită de soldați și cadre „Cățeaua”. Din spusele maiorului Cosntantin Zarafan reiese că mitraliera era pregătită de război.17

 „Cazarmă – Mândru Mircea – lt. major Vântu M. ne-a informat telefonic din oraș că un grup de aprox. 150 – 200 persoane se deplasează din centrul orașului, prin fața unității, spre Zona industrială, scandând lozinci.

Mr. Mândru M. a ordonat alarma și trecerea în dispozitivul de apărare, timp în care militarii au ridicat muniția de la magaziile subunităților și li s-a specificat să nu tragă decât la ordin. S-a ocupat dispozitivul de apărare a cazărmii”.18

Ora 19,15. Piața Victoriei – Sediul PCR. Coloana de demonstranți a ajuns în fața sediului Consiliului Popular Municipal. Toate luminile erau stinse și nu se vedea nicio mișcare. Unii au încercat ușa, dar era încuiată și totuși după perdele se vedeau fețe speriate. Demonstranții erau în Piața Victoriei și strigau din răsputeri „Jos Ceaușescu!”, „Jos Comunismul!”, sperând că vor fi auziți de cât mai mulți lugojeni.

Ora 19,30. Strada Timișorii, Sala de Sport „ Ioan Kunst Ghermănescu”.19

Traseul urmat de coloana de manifestanți: Sala de Sport „Kunst Ghermănescu” – Blocul Turn de pe strada Timișorii – Filatura de Mătase Naturală și Unitățile Militare.

Ora 19,30. Manifestanții se deplasau pașnic pe partea stângă a șoselei, pe sensul de mers spre Timișoara. Din intersecția de lângă blocul turn de pe strada Timișorii șoseaua se desparte în patru benzi de circulație, câte două pentru fiecare sens și cele două sensuri sunt despărțite de rondouri de flori.

În dreptul UM 01428 revoluționarii au fost așteptați de câțiva ofițeri, care le-au spus să manifeste pașnic și să nu se apropie de gardul unităților militare.

Coloana de demonstranți s-a deplasat în partea dinspre Filatura de Mătase Naturală și când a ajuns lângă calea ferată care desparte cele două unități, UM 01140 și UM 01428, a deschis focul mitraliera de pe transportor. Gloanțele au fost trase în aer și tragerea a fost comandată de maiorul Mircea Mândru, care i-a ordonat trăgătorului: „Soldat, trage două rafale în aer, să nu le vină vreun gând!”. Cum s-a oprit din tras „Cățeaua” imediat   s-a auzit o rafală scurtă de pistol mitralieră. Gloanțele din această tragere au împușcat grav pe  Valentin Rosada și pe Daniel Brocea și au rănit pe Nicolae Mircea Bejan și Nicolae Simion Stoica.

„Plutonierul Pavel Dumitru, fără să primească ordin, a deschis foc spre coloana de demonstranți, trăgând 9 cartușe în rafale scurte.”20

În Rechizitoriul din 6 aprilie 1990, din Dosarul Nr. 33/P/1990, în care era cercetat plutonierul Pavel Dumitru pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, procurorul militar Romeo Bălan a constatat: „În momentul când coloana de demonstranți a ajuns în dreptul UM 01140  s-au strigat lozinci de fraternizare cu armata, iar unele cadre militare i-au asigurat pe manifestanți că nu se va trage în ei. Din probele administrate în cauză, rezultă că manifestanții nu au avut intenția să atace unitățile militare, de altfel nici nu s-au apropiat de gardul unității. […]

Inculpatul a tras 9 cartușe în rafale scurte și a împușcat mortal pe victimile ROSADA VALENTIN și BROCEA DANIEL, rănind totodată pe victimile BEJAN NICOLAE – MIRCEA și  STOICA NICOLAE – SIMION. În momentul în care au fost împușcate, cele 4 victime se aflau în mijlocul străzii, în apropierea rondoului ce desparte cele două sensuri de circulație, fiind înconjurate de alți manifestanți.”21

În sentința penală Nr.2, din 27 decembrie 1990, emisă de Tribunalul Militar Timișoara, la Dosarul nr. 4/1990 judecătorii menționează: „Cu toate că manifestanții opriți pe Calea Timișorii nu au atacat unitatea militară, inculpatul plt. Pavel dumitru a deschis focul, fără niciun ordin, în coloana tinerilor demonstranți”.22

Ora 20,30. UM 01140.  „Maiorul Mândru a ordonat încetarea imediată a focului, iar cadrele din preajma sa – cpt. Sauciuc și plt. Maior Zaharia – au primit ordin să identifice locurile de unde s-a tras, de către cine și din ordinul cui. A ordonat ca toate cadrele din dispozitiv să descarce și să verifice armamentul și muniția militarilor. În urma acestui control, s-a constatat că s-au consumat 12 cartușe de 7,62 mm scurt miez de oțel și 6 cartușe 7,62 lung miez oțel. Această muniție a fost trasă de către plt. Pavel Dumitru, sold. Vătuiu Mișu din Pavilionul nr. 1, ferestrele de la etajul 3, cu pistolul – mitralieră și serg. major Mihăilă Ionel de pe acoperișul Pavilionului nr. 1.”23

În Jurnalul Acțiunilor de Luptă se mai menționează că s-au tras cu mitraliera 18 cartușe, însă fără prea multe amănunte, de parcă cel care a scris a amintit doar în treacăt. După ce s-a tras, la câteva minute comandatul Garnizoanei Lugoj îl convoacă pe maiorul Mircea Mândru la UM 01428. 

 „Cazarmă – mr. Mândru Mircea a fost convocat la cdt. Garnizoanei pentru întocmirea unui plan de cooperare. În urma acestuia, s-a constituit un detașament de intervenție în garnizoană.”24

Despre momentul tragerii ofițerii apropiați lui Mândru Mircea au declarat că revoluționarii au vorbit urât cu militarii și s-au apropiat de gard aruncând cu pocnitori. Despre falsul în declarațiile date în fața procurorului și a judecătorului în capitolul despre Dezinformarea și impostorii.

Cercetările efectuate de procurorii militari au relevat faptul că plutonierul Pavel Dumitru a deschis focul fără să primească ordin.  Acest al treilea moment important referitor la Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj a fost punctul care a declanșat violența. Împușcarea celor patru tineri care demonstrau pașnic a stârnit furia și revoluționarii după ce s-au împrăștiat s-au reunit pe strada Timișorii, lângă blocul turn, dornici să se răzbune. Cu toate că ulterior adevărul a fost deformat în favoarea armatei, s-a răspândit teoria că demonstranții erau violenți și au atacat unitatea militară, în rechizitoriul Parchetului Militar și în Sentința Tribunalului Militar se specifică adevărul: Demonstranții erau pașnici și strigau lozinci de fraternizare cu armata și nimeni nu a înjurat și nici nu a aruncat cu obiecte în militari.

După ce s-a tras dinspre UM 01140 de,onstranții împotriva regimului s-au împrăștiat, dar în scurt timp, o mare parte s-au întors înapoi. Unii dintre demonstranți au fugit și s-au ascuns în parcul din fața Abatorului, iar alții s-au pitulat  pe lângă calea ferată și au mers până la pod și de acolo pe malul Timișului s-au întors pe strada Timișorii. Prietenii lui Valentin Rosada au oprit un autoturism Dacia 1300 de culoare roșie, condus de Lazea Iosif. Dacia a oprit câteva momente în dreptul UM 01140, după care a întors pe calea ferată care desparte UM 01140 de UM 01428. După ce Lazea a întors mașina și a oprit lângă bordura trotuarului, Valentin Rosada a fost urcat și mașina a plecat în mare viteză spre Spitalul Municipal din Lugoj cu luminile stinse.  Daniel Brocea a fost transportat la spital de o altă mașină Dacia 1300, de culoare albă, care venea dinspre Timișoara.

Un grup de circa 30 de manifestanți și-au continuat drumul până la poarta IURT-ului. Toate luminile erau stinse, iar portarul le-a spus că în fabrică nu mai este nimeni, doar soldați înarmați, care abia așteaptă un motiv ca să deschidă focul. Grupul s-a întors și s-a regrupat cu ceilalți în dreptul blocului turn de pe strada Timișorii. A fost un moment de derută, stăteau și practic nu știau ce să facă. Momentul în care s-a tras i-a marcat pe unii pentru întreaga lor viață. După câteva minute de așteptare cineva a spus: „Să mergem la sediul de partid!”.

Traseul urmat de coloana de demonstranți:  Blocul turn de pe strada Timișorii (n.a. – lângă actuala stație peco OMV) – Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” –Micro IV – Micro III – Micro – II – Zona Unic – Podul de Beton – Parcul „George Enescu” – strada Bucegi – strada A. Mocioni – Hotel Timișul.

În fața coloanei, la circa 25 de metri, s-a postat o mașină de miliție de la circulație, condusă de căpitanul Nacu Dorel, șeful Biroului de Circulație. Acesta a oprit mașina și i-a rugat pe demonstranți să circule numai pe un singur sens, pe partea dreaptă în direcția de mers, și să fie pașnici. Coloana a plecat pe strada Timișorii, iar manifestanții scandau în continuare „Jos Ceaușescu!”, „Jos Comunismul!” „Români veniți cu noi!”, „Și voi sunteți români!”, precum și alte lozinci. Majoritatea se refereau la nivelul de trai al românilor.

Strigând și scandând împotriva lui Ceaușescu, coloana de demonstranți a ajuns în dreptul Sălii de Sport „Viitorul”, actuala Sală de Sport „ IoanKunst Ghermănescu”. Cei din fruntea manifestanților au decis să intre în cartierul Micro IV, spunând că astfel se vor aduna mai mulți lugojeni. O parte dintre manifestanți s-au împrăștiat printre blocurile din Micro IV, Micro V, Micro III, Micro II și Micro I, iar apoi s-au adunat cu toții în Zona Unic. O mare parte din coloana de demonstranți a afluit pe strada Astalaș. În acest moment coloana s-a mărit și dacă la început erau câteva zeci, acum deja erau de ordinul miilor. După unii martori oculari erau peste 1000, iar după alții peste 3000. Majoritatea erau tineri, unii elevi la școlile din oraș, alții elevii de liceu și foarte rar au fost văzute printre demonstranți persoane trecute de 40 de ani, iar persoane în vârstă, pe ici-colo câte unul. Erau mai hotărâți ca niciodată și strigau împotriva „Celui mai iubit fiu al poporului”, constructorului „Iepocii de Aur” și împotriva soției sale, fără școală, ajunsă academiciană. Scandau cu însuflețire că nu mai vor de Crăciun un dictator nebun, strigau că vor libertate și căldură, că vor mâncare și dreptul să plece în străinătate.

După câteva minute de așteptare, grupurile din cartierele Micro s-au alipit de coloana care venea de pe strada Timișorii. Cei din fruntea coloanei de manifestanți au hotărât direcția spre Gara CFR, pentru a li se alătura navetiștii, care soseau cu trenurile de seară. Pe tot parcusul traseului s-au alipit tot mai mulți lugojeni. Lângă Podul de Beton s-a alăturat un grup numeros din cartierul Cotu Mic. Pe strada Bucegi bătrânii au ieșit pe la porți cu ochii în lacrimi, își făceau cruce și se rugau cu voce tare la Dumnezeu pentru izbânda tinerilor în lupta lor împotriva comunismului. Cu fiecare pas străbătut coloana se îngroșa, mereu se alăturau tineri entuziaști  și strigau tot mai tare, ca să audă toată lumea „Jos Ceaușescu!”.

Ora 21,20. Coloana de demonstranți a trecut Podul de Beton și după ce a ocolit Parcul „George Enescu” s-a deplasat pe strada Bucegi, până în dreptul Cofetăriei Liliacul. Cei din fruntea coloanei au virat la dreapta spre gară, pe strada Gheorghe Gheorghiu Dej (n.a. – actuala str. A. Mocioni) și au continuat deplasarea spre Hotelul Timișul. Când cei din rândurile întâi au ajuns lângă Hotelul Timiș s-au întâlnit cu primul val de navetiști. Câțiva dintre navetiști le-au spus să nu meargă mai departe spre Gara CFR, fiindcă în Parcul Gării trupele de securitate sunt în dispozitiv de tragere.

Demonstranții s-au deplasat pe traseul: Hotelul Timiș – strada Comuna din Paris – strada Oltului – Zona Cofetăria Liliacul – Ceasul Electric.

Auzind despre această amenințare cei din fruntea coloanei au cotit pe strada Comuna din Paris și apoi pe strada Oltului, sau cum era mai bine cunoscută pentru lugojeni strada Policlinicii, și au ajuns exact în locul de unde au plecat, zona Cofetăria Liliacul – Ceasul Electric. Întreaga zonă era plină de demonstranți care scandau fără întrerupere împotriva comunismului. La un moment dat un tânăr a spart vitrina de la librăria din centrul orașului, iar mai mulți manifestanți au scos în mijlocul străzii operele lui Ceaușescu și după ce le-au aruncat pe jos grămadă le-au dat foc. Erau deja câteva mii de demonstranți, care după ce au privit câteva minute cum ard operele tovarășului au plecat spre sediul municipal al Partidului Comunist.

Spargerea vitrinei de la cea mai importantă librărie din oraș și arderea cărților lui Ceaușescu reprezintă cel de-al patrulea moment cheie în Revoluția din Decembrie 1989 din Lugoj.

Manifestanții s-au deplasat pe traseul: Ceasul Electric – Podul de Fier – Piața Republicii (actuala Piață I.C. Drăgan) – Biserica Greco-Catolică și sediul PCR.

La sediul municipal al Partidului Comunist au fost întâpinați de Dan Trițoiu, prim-vice al Consiliului Popular Municipal. Stătea în fața clădirii și încerca să-i liniștească pe manifestanți. Văzând că sunt foarte mulți sportivi a încercat să liniștească spiritele spunând că el este de partea revoluționarilor și că el iubește fotbalul și l-a sprijinit foarte mult. A mai spus că este foarte atașat de echipa de fotbal „Vulturii Lugoj”. Cineva din mulțimea adunată în Piața Victoriei i-a cerut lui Dan Trițoiu o dovadă a celor spuse și anume să arunce tabloul lui Nicolae Ceaușescu. Dan Trițoiu a refuzat această cerere și s-a retras în clădire. Un grup de revoluționari s-a apropiat de ușa de la intrare. Pe treptele din fața ușii erau doi milițieni, subofițerii Dan Tomoioagă, Leontin Bilă și doi membri din gărzile patriotice. Fără să ezite, Petrică Balint îi apucă de haine pe cei doi milițieni și îi aruncă între manifestanți, care au început să-i lovească care cum apuca. Cei doi din Gărzile Patriotice au fugit, iar Petrică Balint a spart fereastra din stânga ușii și s-a strecurat în clădire, deschizând ușa din interior. Un grup de circa 30 – 40 de revoluționari s-au năpustit pe scări și prin birouri. În scurt timp sediul PCR era devastat de însemnele comuniste și după ce s-au spart toate ferestrele, revoluționarii au început să arunce în stradă televizoare color și aparatura electrică, alimente, saci cu cafea și sticle cu băuturi scumpe.

Un alt grup, format din activiști mai puțin cunoscuți, o căutau pe Paulina Basica, ultimul prim-secretar al municipiului Lugoj, pentru a se răzbuna pentre excesele acestei doamne. O mare parte din conducerea PCR Lugoj a fugit prin ușa din spatele clădirii și găsit imediat adăpost la Miliția Municipiului Lugoj.

Din momentul în care s-a pătruns cu forța în sediul PCR și până când au fost aruncate pe geam însemnele comuniste, tablourile tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu, steagurile Republicii Socialiste România și ale Partidului Comunist Român, stema RSR și mai multe lozinci procomuniste, în piață se adunaseră câteva mii de lugojeni. Stăteau mai retrași, mai aproape de biserică și nu spuneau nimic, doar priveau. Revoluționarii nu mai puteau fi opriți de nimeni. Era o ură descătușată împotriva unui regim stalinist și aveau acum ocazia să se răzbune pentru toate lipsurile cotidiene.

Revoluționarii care au intrat în clădirea simbol a sistemului comunist din Lugoj, după ce au descoperit bunăstarea și alimentele ascunse prin birouri, au devalizat tot ce au găsit în calea lor. Unii funcționari au sărit pe ferestre, iar alții s-au amestecat cu demonstranții anticomuniști și strigau mai abitir împotriva regimului pentru a scăpa cu viață.

Nici până astăzi nu se știe cine a dat foc la etajul doi, la arhiva Partidului Comunist din Lugoj și la subsol, unde se afla arhiva financiară a orașului. Flăcările de la etajul doi s-au prelins pe acoperiș și fumul negru care a acoperit piața a fost începutul unui incendiu devastator.

Pe strada Victor Vlad Delamarina, lângă Biblioteca Municipală, pompierii de la Compania de Pompieri Lugoj stăteau și așteptau un ordin, direct de la superiori, pentru stingerea focului.

Ora 21,00. „Cazarmă și oraș – mr. Mândru Mircea – a ordonat ieșirea unei subunități de intervenție pentru asigurarea securității pompierilor, care au acționat la stingerea incendiului de la Consiliul Popular Lugoj”.25

Ora 21,05. Batalionul de Securitate UM 0389. „Raport: s-a forțat Consiliul Popular, secretarul Coman alarmează unit. M.Ap.N.”26

21,30. Sediul PCR Lugoj – Piața Victoriei – a fost incendiat la etajul 2, unde era arhiva PCR ți la subsol unde era arhiva fiscal.

Ora 21,30. Batalionul de Securitate UM 0389: „a fost incendiat Consiliul Popular”.27

Ora 21,40. „Pe geamurile Comitetului Municipal de Partid săreau ca lăcustele tot felul de indivizi mai tineri și mai bătrâni, voind să-și scape pielea de furia mulțimii. Tot pe acolo, doi indivizi în uniformă de gărzi patriotice și un ofițer (maior sau locotenent-colonel) M.Ap.N. scoteau din clădire steagul de luptă al gărzilor patriotice, cu care s-au deplasat spre Poșta Veche (Biblioteca Muncipală), apoi în fața Liceului „Iulia Hasdeu”, nefiind împiedicați de nimeni”.28

„Printre cei care au reușit să se salveze de furia mulțimii, sărind pe geamuri, au fost și reprezentanții de frunte al puterii locale comuniste, începând cu Paulina Basica, prin-secretar al Comitetului Municipal PCR Lugoj. Aceasta făcuse încercări repetate pentru a-l convinge pe Ion Coman să-i trimită din Timișoara forțe represive, dar orașul de pe Bega nu mai putea fi controlat de autoritățile comuniste. Potrivit declarațiilor lui Ion Coman, primărița Basica îl informa că << Bandele de huligani, de bețivi au venit acum din Timișoara în Lugoj, sparg, devastează și fac ce au făcut la Timișoara.>> ”.29

Ora 22,10. Batalionul de Securitate UM 0389: „este atacat sediul miliției, manifestanții împrăștiindu-se la focul de avertisment”.30

Ora 22,10. Piața Victoriei – Sediul Municipal PCR.  O femeie înaltă, blondă, de circa 38 de ani, identificată în persoana Marianei Constantinescu, adună în jurul ei un grup de circa 250 – 300 de persoane și îi convinge să se deplaseze de la sediul PCR la sediul Miliției, din Piața Republicii (n.a. – actuala Piață I.C. Drăgan). Când coloana de manifestanți a ajuns în fața librăriei de lângă sediul PCR s-a repetat scenariul, s-a spart vitrina și s-au scos în mijlocul străzii cărțile tovarășului Nicolae Ceaușescu și li s-a dat foc. După ce au privit cum focul distruge  gândirea ceaușistă, coloana de manifestanți s-a îndreptat spre sediul Miliției. În apropiere de Biserica Greco-Catolică o parte dintre revoluționari au ocolit biserica, iar cei mai mulți s-au îndreptat direct spre sediul Miliției. În fruntea acestora se afla Mariana Constantinescu, care avea în mână o cărămidă. Când cei din fruntea coloanei au ajuns în fața porții de metal Mariana Constatinescu a început să o lovească cu cărămida și să strige în gura mare: „Ieșiți afară criminalilor!”.

Ulterior s-a aflat că Mariana Constanescu a avut mari probleme cu miliția, fiind cercetată penal pentru multiplele avorturi, făcute înainte de 1989. În timp ce femeia bătea cu forță în poarta de metal de la sediul Miliției Lugoj și striga „criminalii!”, cei care o însoțeau au început să devină mai violenți și să lovească poarta cu picioarele sau cu diverse obiecte. După câteva minute de asediu s-a auzit câteva rafale trase de un pistol mitralieră din sediul Miliției Lugoj. Gloanțele au ricoșat pe asfalt și câteva s-au oprit în fațada farmaciei din Piața Republicii. Demonstranții s-au împrăștiat, iar cei mai mulți s-au întors în fața sediului PCR, care avea acoperișul în flăcări. Peste drum de Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, lângă sediul Parohiei Otrdoxe era un chioșc de ziare. Sportivul Aurel Iamandi a spart un geam și a aruncat înăuntru o hârtie aprinsă. Chioșcul a ars până s-a făcut scrum, însă fără a afecta clădirea. Același Iamandi a spart prima vitrină de la frizeria din Piața Victoriei și parcă mânați prin hipnoză, mai mulți tineri au spart toate vitrinele magazinelor din Piața Victoriei.

Un alt moment cheie a Revoluției din Decembrie 1989 din Lugoj este spargerea vitrinelor din oraș, iar fapta lui Aurel Iamandi a fost pe placul tinerilor, aceștia dezlănțuindu-se cu o violență de nedescris. Până în jurul orei două noaptea, grupuri de tineri au bântuit cartierele și străzile orașului și au spart cu meticulozitate toate vitrinele magazinelor din oraș.

Colonelul de miliție, Arcadie Pop, ultimul comandant de miliție din Lugoj, a declarat: “Generalul Velicu Mihalea a spus să tragem la picioare. Generalul Mihalea l-a sunat pe Arcadie Pop şi l-a întrebat ce se întâmplă în Lugoj, iar acesta i-a spus că sunt demonstraţii de stradă. Mihalea l-a luat la rost: “Şi voi ce faceţi acolo?”. Comandantul Miliţiei i-a raportat că în faţa Primăriei sunt 20.000 de oameni. Răspunsul generalului a fost unul uluitor: “Dar dumneata cine eşti? şi după ce şi-a declinat Pop numele și funcția, acesta a spus că nu-l cunoaşte, deşi îl cunoştea foarte bine. Atunci mi-am dat seama cât de debusolat era generalul, fiindcă ne cunoşteam foarte bine. Tot atunci generalul mi-a mai spus că dacă nu-i putem opri pe revoluţionari, să tragem la picioare.”31

Ora 22,50. Batalionul de Securitate UM 0389. “Se sparg geamurile de la Poștă, cu amenințareea că Ii se va da foc”.32

București. Ora 23,00. Intră în vigoare decretul emis de Nicolae Ceaușescu privind starea de necesitate pe terioriul județului Timiș.

Ora 23,00 – 2,00. „- Oraș –  s-a acționat pentru protejarea pompierilor militari, blocarea căilor de acces spre consiliu, prevenirea continuării actelor de vandalism și devastarea magazinelor din municipiu, prin patrulare cu un TAB”.33

Represiunea. În Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140, comandată de maiorul Mircea Mândru se omite operațiunea de arestare, care nu era de competența armatei. Un pluton de militari condus de maiorul Mircea Mândru a făcut mai multe operațiuni ilegale. Nu știm care a fost motivația zelului său însă nici până în acest moment fostul maior, ajuns general, nu a vrut să explice de ce a acționat cum l-a tăiat capul. Unii dintre lugojeni chiar cred că acesta acționat în urma unui scenariu stabilit de Securitate, dar nu există dovezi în acest sens. Singura dovadă este faptul că a acționat ca un bezmetic și culmea, el spune că a fost patriot, de aceea a făcut ceea ce a făcut. O fi fost, nu spun nu, dar nu știu al cui patriot, că al românilor nu a fost.

Abuzurile armatei române. După ce armata română a ucis doi tineri și a rănit alți doi revoluționari, zelul lui Mircea Mândru, înlocuitor la comanda regimentului UM 01140, nu s-a oprit și a continuat să facă pe „milițianul” Lugojului, deși nu avea nicio atribuție în acest sens. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 a venit la Miliție împreună cu un ofițer aflat la comanda Unității de rachete și a cerut milițieni pentru a-i aduna pe demonstranții din oraș.

Arcadie Pop, comandantul Miliției, nu a fost de acord să-și implice oamenii, dar  le-a permis să plece cei care vor.  Atunci Mircea Mândru a plecat extrem de supărat. Mai târziu, zelul lui l-a mânat la Căminul de nefamiliști  al IURT, unde a intrat în forță și a arestat oameni nevinovați, pe care i-a transportat cu autocamioanele militare și apoi i-a închis într-una din dubele pentru arestați, venite în seara de 19 decembrie, de la penitenciarele din Tâgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Hunedoara.

Arestați în revoluție. Mircea Mândru și soldații săi au făcut arestări pe străzile orașului. Oamenii care se aflau întâmplător într-un anumit loc au fost considerați revoluționari și închiși într-o dubă parcată într-un depozit gestionat de Ghiță Roșu.34

21 decembrie 1989

Ora 1,00. Pompierii din Lugoj, conduși de căpitanul Iosif Căpățână, au primit ordin să stingă focul din sediul PCR și după o oră de luptă cu flăcările au stins cele două incendii, cel de la etajul 2 și acoperiș și cel de la subsol.

Lugoj. Ora 1,10. Armata împreună cu milițienii au început operațiunea de arestare a revoluționarilor. Din partea miliției a participat un pluton de intervenție condus de căpitanul Sav Bândea, care a arestat circa 30 de persoane bănuite că au participat la demonstrație. Milițienii s-au purtat foarte dur cu arestații, care au fost bătuți crunt și maltratați cu sălbăticie pentru a spune cine a fost conducătorul revoluționarilor.

Ora 1,40. ITL – Lugoj. Ana Brocea, mama eroului martir Daniel Brocea lucra în schimbul III la ITL. Directorul, ing. Virgil Turcan,  a sunat-o și i-a spus să plece acasă, fără să-i fi spus motivul. Acasă, sora lui Daniel Brocea, Georgeta, i-a spus că fiul ei este împușcat, a fost operat și era la reanimare.

Au început dezinformările. Nici până astăzi nu se știe cine le-a coordonat. Unitățile militare din Lugoj au fost  permament sunate la telefon și primeau informații alarmante. Ce se putea ști totuși cu precizie este faptul că informațiile veneau prin liniile securizate ale armatei și prin comunicările speciale, prin radio.

Ora 2,00. Batalionul de Securitate Lugoj – UM 0389. „Mr. Andronache raportează  focuri de armă și țipete pe Podul de Beton. – lt. col. Albu a trimis un camion și 15 militari să vadă despre ce este vorba”.35

Ora 2,10. Batalionul de Securitate – UM 0389. “Cpt. Capătă I se raportează de către serg. maj. Cazan Cornel și santinelele de la postul 3.

– Foc de armă la blocul turn (n.a. blocul turn din strada N. bălcescu), probabil pistol, înspre unitate”36. 

Familia lui Valentin Rosada va mai trece printr-un moment greu în martie 1990, când Procuratura Militară dispune dezhumarea Eroului Martir Valentin Rosada. Medicul Ștefan Lăzărel găsește glonțul, care nu a ieșit din corp. În traiectoria sa a fost deviat de o coastă și glonțul a ricoșat și s-a oprit în osul de la umăr, lângă claviculă. Acest glonț a fost folosit ca probă la condamnarea celui care a tras, plutonierul Pavel Dumitru.37

Când s-a restabilit liniștea, din proprie inițiativă maiorul Mircea Mândru, șef de stat major la UM 01140 și înlocuitor la comanda acestui regiment, deoarece comandantul unității, maiorul Vasile Paul era plecat la Timișoara, a încălcat de mai multe ori ordinile și legile militare. Mircea Mândru însoțit de un grup de soldați a intrat în sediul Miliției din Lugoj și a cerut să fie sprijinit pentru a face arestări din rândul revoluționarilor. Colonelul Arcadie Pop le-a spus subordonaților săi că poate să meargă cine vrea, fiindcă el nu a primit niciun ordin în acest sens. Cei mai zeloși milițieni din Lugoj, recunoscuți prin abuzuri și brutalitatea lor au însoțit grupa de militari pe străzile orașului, condusă de vajnicul comandant, de maiorul Mircea Mândru. Nu a existat un plan al arestărilor și cine a fost găsit pe stradă era săltat fără nicio explicație și închis într-o dubă condusă de subofițerul Vasile Berbece. Plutonierul Leontin Bilă a cerut să meargă în Micro III, unde avea intenția să-l aresteze pe Petrică Balint, fiind supărat că în urmă cu câteva ore Balint l-a aruncat în mulțimea adunată în fața sediului PCR. Petrică Balint a fost arestat de acasă, și împreună cu el a fost rididicat și prietenul său Andrei Gurmai.

Grupa de militari condusă de maiorul Mândru Mircea, cuprinsă de zel, a intrat în Căminul de Nefamiliști a IURT-ului, din strada Crișan și au arestat la întâmplare, pe cei care credeau că au fost la revoluție, dar au fost luați de-a valma împreună cu cei care nu au fost și nu a contat că veniseră de la muncă din schimbul doi. Cei arestați au fost duși la Miliția Lugoj, unde au fost interogați și bătuți cu bestialitate de locotenentul Săvel Tofan.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, armata, pur șimplu, a săltat oamenii de pe stradă. Nu conta că veneai de la serviciu sau aveai alte motive întemeiate, erai pe stradă și dus la miliție.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 au fost arestați: „Ostrovan Gabriela din Lugoj, str. Făgetului, nr. 8; Foldi Maria din Lugoj, Micro 2, Aleea  Nucilor nr. 1 A, Ostrovan Sorin din Lugoj, str. Făgetului, nr. 8; Daminescu Aurel din Bodo, Pârvan Gheorghe din Lugoj, str. 1 Decembrie 1918, nr. 7, Pavel Dumitru Liviu din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Corduneanu Gheorghe din Lugoj, spl Cornet nr. 20; Brânzei Sorin din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Corodi Ioan din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Bodnar Marin din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Matzig Ioan, din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Avram Dănuț din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Chifor Petru din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Prisecaru Ionel din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Negrea Georgel din Lugoj, str. Nera, nr. 21, ap. 3; Gurmay Andrei din Lugoj, str. Viorelelor, bl. C5, et. 2, ap. 8; Asavei Adrian din Lugoj str. V.I. Lenin, bl. 5, sc. B, ap. 6; Balint Petrică din Lugoj, str. Ceahlăului, nr. 20; Iamandi Aurel din Lugoj, Micro IV, str. Nera, bloc 12, ap. 4; Bârdan Ovidiu din Lugoj, str. Campionilor, nr. 7, bloc C4, et. 4, ap. 19; Olaru Nelu din Lugoj, str. Gh. Barițiu, nr. 27 A, Nițu Cristian, str. Gh. Barițiu, nr. 27 A; Petraș Ștefan, Micor I, Aleea Castanilor; Lazăr Marius din Coșteiul de Sus, nr. 163, Vlaican Daniel, Coșteiu, nr. 722; Perc Adrian, Coșteiu, nr. 530; Firius Sorin Ioan din Lugoj, Micro II, Aleea Vinului, nr. 2 bloc 2, ap. 14; Lupașcu Dorin din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Nițu Vasile din Știuca; Stoican Mocan Costel din Lugoj, Aleea Castanilor, nr. 2, bloc 2, sc. B, ap. 28; Mihai Constantin din Lugoj, str. Tudor Vladimirescu, nr. 82; Mihai Gavril din Lugoj, str. N. Titulescu, nr. 78, Căminul de nefamiliști; Kovacs Ștefan Gheorghe din Lugoj, splaiul 1 Decembrie 1918, bl. 11, ap. 19; Bârsan Carol din Lugoj, Aleea Pinilor, nr. 3, sc. B, Ap. 13; Lăzărescu Mihai din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Munteanu Mihai din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Arhire Daniel din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Burhuc Mirel din Lugoj, str. Cornet, nr. 20, Rujan Dumitru din Lugoj, str. Cornet, nr. 20; Sîrghi Romică din Lugoj, str. Cornet, , nr. 20; Lăzărescu Tiberiu din Lugoj, str. Cornet, nr. 20.”38.

Arestații au fost bătuți toată noaptea și puși să dea declarații, însă nu a fost întocmit niciun act legal pentru reținerea lor. Nici mai târziu nu s-a menționat arestarea acestor persoane. Singura dovadă este declarația plutonierului Mic Alexandru, de la Penitenciarul din Târgu Mureș, care a fost detașat la Lugoj cu o dubă de penitenciar și care a transportat pe ruta Lugoj – Deva revoluționarii arestați. Plutonierul a fost cazat la Batalionul de Securitate de pe strada Banatului și prin ordin de serviciu se subordona direct maiorului Remus Porumb, comandantul Batalionului de Securitate.

Mic Alexandru a declarat în fața procurorului militar că sosie în Lugoj în data de 18 decembrie 1989. Până în noaptea de 20 decembrie 1989, în jurul orelor 4,00 nu s-a întâmplat nimic deosebit, însă la această oră au început să fie aduși arestații din Lugoj și au fost îngrămădiți în duba de penitenciar. Când duba de penitenciar s-a umplut a fost mutată din curtea Batalionului de Securitate în curtea unui depozit. 40 de arestați au fost puși claie peste grămadă într-un spațiu îngust și au trăit clipe de groază, suferind de foame și sete, neștiind ce-i așteaptă. Unii dintre ei erau plini de sânge, iar brutalitățile la care au fost expuși a arătat neomenia milițienilor, care căutau cu disperare țapi ispășitori.

Majoritatea dintre revoluționarii care s-au expus în timpul manifestanțiilor contra regimului comunist, neputând să-și elimine frica inoculată atâția ani de securitate și miliție,  nu au dormit acasă. Ei s-au ascuns la vecini, la rude, sau la prieteni.

Ora 9,00. Începând cu primele ore ale dimineții în Lugoj s-a declarat grevă generală. La întreprinderile cu foc continuu s-a redus activitatea și a rămas în grija unui grup restrâns de muncitori. Întreaga platformă industrială a ieșit în stradă și muncitorii s-au aliniat într-o coloană. Coloana era formată din muncitori și funcționari de la IURT, IUPS „ 9 Mai”, IPC „Mondial” și Baza de Producție Betoane. Coloana s-a întins pe circa 250 – 300 de metri și cei peste 5.000 de oameni s-au deplasat pe traseul: Platforma Industrială – strada Timișorii – Zona Unic.

Ora 9,30. Coloana de demonstranți a muncitorilor de pe Platforma Industrială a trecut prin fața unităților militare de pe strada Timișorii. Din cele patru unități numai maiorul Mircea Mândru a avertizat manifestanții prin megafon, însă coloana și-a continuat drumul fără niciun incident. În Zona Unic demonstranții s-au oprit în dreptul unei macarale, care era peste drum de actuala Universitate Europeană Drăgan. Revoluționarul Iosif Kovacs s-a urcat pe piciorul macaralei și a ținut un scurt discurs revoluționar: “Tu ești român, el este sârb, ea este germană, eu sunt ungur, dar să nu uităm un singur lucru, toți suntem lugojeni!”170.

În apropierea lui Iosif Kovacs se aflau mai mulți revoluționari din seara precedentă: Mihai Săndulescu, Marius Kurin, Toma Trifon Nicolae, Simion Floriean și mulți alții.

Pe piciorul macaralei Iosif Kovacs a stabilit traseul: Podul de Beton – Parcul „George Enescu” – strada Bucegi – strada Cuza Vodă – strada Semenicului – Stadionul „Tineretului” și strada Rahovei. Pe strada Rahovei locuia Simona Paulescu, logodnica eroului martir Valentin Rosada. Nunta lui Valentin Rosada trebuia să aibă loc în ziua de 23 decembrie 1989, dar glonțul ucigaș a schimbat pe veci destinul a doi tineri. Pe întregul traseu coloana s-a mărit. De peste tot veneau lugojeni și se alăturau. În dreptul birtului „Cocoșul de Aur”, o coloană numeroasă de la ITL s-a unit cu demonstranții care veneau de pe “Platforma Industrială”. În acest moment pe stradă erau în jur de 20.000 de persoane. Cei din fața coloanei erau lângă Biserica Romano-Catolică, iar ultimii în dreptul Parcului „George Enescu”, la o distanță de peste 800  de metri.

Ora 9,50. În dreptul Bisericii „Romano-Catolice” coloana s-a oprit, iar revoluționarul Marius Kurin a intrat în biserică și i s-a permis să tragă clopotele. Întreaga suflare a îngenunchiat și s-a rugat colectiv la Dumnezeu pentru izbândă și pentru sufletele celor împușcați. La casele din jur, la fiecare fereastră și fiecare poartă, erau bătrâni cu lacrimi în ochi. Stăteau nemișcați parcă nu le veneau să creadă că ceea ce văd este real. Coloana de demonstranți și-a continuat drumul, a trecut pe lângă Cofetăria „Liliacul” (n.a. – actualul sediu BancPost), Restaurantul și Hotelul „Dacia”, Banca Națională (n.a. – actuala BCR Lugoj), apoi pe strada Cuza Vodă și pe strada Semenicului (n.a. – actuala Episcop Dr. Ion Balan) și au ajuns în dreptul Stadionului „Tineretului”.

Ora 10, 25. Lângă Stadionul „Tineretului” s-au alipit două grupuri mari de muncitori de la IRIL și de la Textila „Unitatea B”, cu peste 2000 de persoane. Câteva minute au avut loc manifestări de bucurie și s-a scandat minute în șir „Jos Ceaușescu!”, „Jos Comunismul!”, „Vrem Libertate!”, după care coloana a intrat pe strada Smârdan și  la primul colț spre dreapta a intrat pe strada Rahova. În dreptul casei Simonei Paulescu, logodnica eroului Valentin Rosada, cei din frunte s-au oprit. Întreaga suflare a îngenunchiat și a păstrat câteva clipe de reculegere. Astfel lugojenii au adus un ultim omagiu Eroului Martir Valentin Rosada, împușcat în seara de 20 decembrie 1989 de plutonierul Pavel Dumitru de la UM 01140.

Ora 10, 40. Liderul acceptat de toată lumea, Iosif Kovacs, a stabilit traseul: strada Rahova – strada Dorobanți – strada Dr. Episcop Ioan Bălan – strada Nicolae Bălcescu – strada Unirii – Piața Republicii (actuala Piaț[ I.C. Drăgan) – strada 6 Martie (actuala stradă Andrei Șaguna) – Piața Victoriei.

Ora 11,45. În fața sediului PCR din Lugoj, din Piața Victoriei, erau adunați peste 15.000 de lugojeni. Priveau fostul sediu PCR, simbolul puterii comuniste, cu speranța unei schimbări. Clădirea era pe alocuri neagră din cauza fumului. Ferestrele erau sparte și pe caldarâm se vedeau cioburi, resturi de aparatură electronică, bucăți de salam, fructe și dulciuri. La balconul sediului PCR, ocupat de lugojeni, au luat cuvântul: Iosif Kovacs, Marius Kurin, Gheorghe Bot, Mihai Săndulescu și Gabi Butuga. La etajul 2, în locul unde a avut loc incendiul, un portret mare a lui Ceaușescu era spânzurat pe fațadă. Iosif Kovacs l-a mâzgălit, punându-i barbă și mustăți și acest portret a stat spânzurat până prin 15 ianuarie 1990.

Ora 12,00. Apare la balcon un personaj controversat, care a sădit multe suspiciuni și a dat naștere la multe întrebări rămase fără răspuns. O tânără de circa 28 – 30 de ani s-a adresat mulțimii și a declarat că se numește Ileana Chirculescu și că este din Câmpia Română. A mai spus că a ajuns la Lugoj din cauza că trenurile care circulau pe ruta București – Timișoara au fost oprite în Gara CFR Lugoj. A ținut un discurs  mobilizator și a fost aplaudată minute în șir. În Piața Victoriei, în acest moment erau peste 20.000 de persoane, care parcă sorbeau primele cuvinte ale libertății. În această adunare s-a stabilit programul din ziua următoare.  Pe 22 decembrie 1989, la ora 10, avea să aibă o mare adunare populară, pentru a se alege conducerea provizorie a orașului.

Ora 13,00. Un grup numeros, de peste 5.000 de persoane, s-a desprins din Piața Victoriei și s-a deplasat la sediul Miliției Lugoj, unde au cerut eliberarea arestaților. Nici acum nu se știe, pe ce considerente nu au fost eliberați arestații imediat, și nu se știe cine a dat ordin pentru cei 40 de reținuți să fie transportați cu duba sosită de la Penitenciarul Târgu Mureș pe ruta Lugoj – Deva. De asemenea nu se știe cine a ordonat ca arestații să fie predați în grupuri la posturile de miliție din mai multe localități din județul Hunedoara.

Parchetul Militar Timişoara, în Dosarul nr. 136/P/1990 a efectuat acte premergătoare referitoare la situaţia persoanelor reţinute de militarii lui Mircea Mândru și milițienii din fosta Miliţie din Lugoj172 şi transportate în ziua de 21.12.1989, pe ruta Lugoj – Deva și abandonați la Posturile de  Miliție din câteva localități.

LĂPUGIU: 1) Ostrovan Gabriela; 2) Foldi Maria; 3) Ostrovan Sorin; 4) Daminescu Aurel; 5) Pîrvan Gheorghe; 6) Pavel Dumitru Liviu; 7) Corduneanu Gheorghe.

DOBRA: 1) Brînzei Sorin; 2) Corodi Ioan; 3) Bodnar Marin; 4) Matzig Ioan; 5) Avram Dănuţ; 6) Chifor Petru; 7) Prisecaru Ionel.

ILIA: 1) Negrea Georgel; 2) Gurmai Andrei; 3) Asavei Adrian; 4) Balint Petrică; 5) Iamandi Aurel; 6) Bîrdan Ovidiu; 7) Olaru Nelu; 8) Niţu Cristian.

MINTIA: 1) Petraş Ştefan; 2) Lazăr Marius; 3) Vlaican Daniel; 4) Perc Adrian; 5) Firiu Sorin Ioan; 6) Lupaşcu Dorin.

DEVA: 1) Niţu Vasile; 2) Stoican Mocan Costel; 3) Mihai Constantin; 4) Mihai Gavril; 5) Covaci Ştefan Gheorghe; 6) Bîrsan Carol; 7) Lăzărescu Mihai; 8) Muntean Mihai; 9) Arhire Daniel; 10) Burnuc Mirel; 11) Rujoi Dumitru; 12) Gherghei Romică; 13) Lăzărescu Tiberiu.”39

Lugoj. Ora 14,00. Lugojenii s-au retras acasă, urmând să se întoarcă pe platoul din Piața „Victoriei” a doua și la începând cu ora 9,00.

Nădrag. Ora 18,05. Muncitorii de la Uzina „Ciocanul” încep manifestările de protest.

Caransebeș. Ora 19,30. Mulțimea înfuriată atacă și dă foc la sediile Miliției, Tribunalului și Procuraturii.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, un grup de revoluționari au ocupat sediul PCR și au instalat o linie telefonică, pentru a se putea lua legătura cu Timișoara.

Represiunea. În ziua de 21 decembrie 1989 “în opt orașe (București, Arad, Brașov, Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Cugir) s-au implicat în procesul de represiune […] 9.100 de militari, aparținând M.Ap.N. și 2.500 aparținând MI. Acțiunile acestor forțe au fost sprijinite de 206 TAB-uri, 31 de tancuri, 9 MLI-uri, 5 elicoptere M.Ap.N., 8 ABI-uri și 52 autospeciale de pompieri aparținând MI”.

Până la sfârșitul zilei armata se implică în represiune în 12 localități și rămân pe poziții de forță împotriva manifestanților până în 22 decembrie 1989 ora 10,45.

De subliniat este faptul că armata și forțele Ministerului de Interne au acționat împotriva aceluiași inamic – poporul român – și aveau același obiectiv comun: stoparea demonstrațiilor și menținerea regimului lui Nicolae Ceaușescu.

În perioada 16 – 21 decembrie 1989, forțele de represiune, Armata, Miliția și Securitatea au făcut victime în rândul demonstranților. Din evidența Procuraturii Militare, în aceste zile au fost ucise prin împușcare 71 de persoane, iar 253 de persoane au fost rănite de gloanțe. Au fost arestate 978 de persoane, din acestea 944 au fost închise în Penitenciarul Timișoara, 23 în arestul Miliției Județene, iar o persoană a fost ținută în arestul garnizoanei militare.175

22 Decembrie 1989

Lugoj. Ora 10,00. Începând cu ora 9,00 lugojenii s-au adunat în fața sediului PCR și numărul record a dat putere revoluționarilor. După 43 de ani de comunism la Lugoj a avut loc prima alegere democratică. S-a făcut apel către toate întreprinderile și instituțiile din Lugoj să-și trimită reprezentanți, care erau prezentați adunării populare și validați sau invalidați de mulțimea adunată în Piața Victoriei.

Comitetul provizoriu de conducere a municipiului Lugoj a fost ales din acești reprezentanți. Câțiva dintre cei care s-au prezentat la balcon nu au fost validați și au fost nevoiți să se retragă. După fuga lui Nicolae Ceaușescu Comitetul Provizoriu și-a luat denumirea de Comitetul Salvării Naționale al Municipiului Lugoj și au ales pentru funcția de președinte al Comitetului pe Doru Ursulescu, electrician la CFR.

În acest prim comitet au fost aleși:

“Dan Haica, Daniela Crețu Stoicănescu, Doru Ursulescu, Gheorghe Arjoca, Gheorghe Cliciovan, Iosif Căpățână, Iosif Kovacs, Ladislau Darvasi, Mihai Săndulescu, Mihai Weber, Nicolae Toma, Petrică Balint, Petru Antoni, Ștefan Lăzărel, Vasile Munteanu”40.

Lugoj. Ora 11,25. Primele hotărâri ale acestui Comitet istoric au fost: strângerea de fonduri pentru înmormântarea celor doi Eroi Martiri: Valentin Rosada și Daniel Brocea, deplasarea unei delegații la unitățile militare de pe strada Timișorii, pentru a vedea poziția armatei față de ocuparea orașului de către lugojeni și preluarea puterii locale.

București. Ora 12,06. Dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu părăsesc sediul Comitetului Central cu un elicopter, care a aterizat pe terasa clădirii.

Timișoara. Ora 14,00. Studioul de radio teritorial își reia activitatea.

Ora 15,00 – 18,00. Regimentul Mecanizat UM 01140. “Cazarmă și municipiu – Mr. Mândru Mircea a fost convocat la garnizoană pentru întocmirea planului de cooperare privind sarcinile de a organiza 8 patrule cu muniție de manevră și pentru preluarea pazei și apărării unui număr de 8 obiective din municipiu. – S-a trecut la îndeplinirea misiunilor. Forțe și mijloace: – 4 patrule mobile pe camioane pentru supravegherea cursurilor de apă…”.41

Ora 16,30. Batalionul de Securitate UM 0389. “Raport: În unitate sosesc trei membri ai Comitetului Local al Frontului Salvării Naționale* (ing. Haica + două persoane)”42.

Lugoj. Ora 16,00. Primăria arsă. Trifon Nicolae Toma: “În după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, mă aflam în clădirea Primăriei, în sala de la etajul întâi, care comunica cu celebrul balcon, intrat deja în istorie. Erau prezente mai multe persoane, o parte o cunoşteam, o parte nu, dar după câteva zile am putut afla mai multe şi despre ceilalţi participanţi, aşa că îi reamintesc, fără o ordine anume, aşa cum mi-au venit în memorie :

Iosif Kovacs, Gheorghe Arjoca, Iosif Căpăţână, Creţu Stoicănescu Daniela, Doru Ursulescu, Ileana Chirculescu, Dan Haica, Ştefan Lăzărel, Ladislau Darvasi, Mihai Săndulescu, Adrian Creţu, Butnaru Ion, Indru Ion, Marius Kurin, Muntean Vasile, Adriana Coandă, Grama Ionel şi mulţi alţii, care erau practic gură-cască, fără importanţă în acel moment.

Într-un colţ era o masă cu un telefon, iar în mijlocul încăperii exista o masă mare de protocol. Cineva a aşezat pe masă o plasă cu bani adunaţi de la populaţie pentru familiile eroilor, Valentin Rosada şi Daniel Brocea. Eu, împreună cu alte trei persoane, ne-am apucat să-i triem şi să-i numărăm. Nu-mi mai amintesc exact câţi bani erau, dar parcă îmi amintesc  că erau câțiva lei peste suma de 26.000 de lei.

În timp ce se număram banii, unuia dintre noi i-a venit ideea că ar trebui să adresăm un apel pentru țară prin intermediul Radioului Timişoara, care, începând cu ora 14,00, a reînceput să emită după o pauză de câţiva ani buni. Textul l-am conceput eu şi după ce i s-au mai adus câteva mici modificări pe ici-colo, am hotărât cine pleacă să ne reprezinte la Radio Timișoara: Ileana Chirculescu, Adriana Coandă şi subsemnatul. 

Am apelat la bunăvoinţa maiorului Mircea Cnejevici, care din prima clipă ne-a acordat întregul sprijin şi afirm că are contribuţii însemnate la stăvilirea anumitor intenţii ale unor cadre militare, de a crea o a doua Timişoară şi fac o paranteză, intenţia de denigrare a domnului maior Mircea Cnejevici, este în capul unora pe care Revoluţia i-a urcat la un metru de pământ şi i-a uitat acolo. Consider asta o ofensă adusă bunului simţ şi o necunoaştere în totalitate a evenimentelor.

Împreună cu maiorul Mircea Cnejevici și maiorul Doru Drinovan ne-am deplasat prima dată la staţia radio de la Boldur, unde şeful staţiei ne-a prezentat argumentul, că nu se poate transmite prin intermediul staţiei de radio de acolo, aşa că ne-am întors la Lugoj.

Deoarece batalionul de securitate avea în dotare mai multe autoturisme Dacia 1300, ni s-a pus la dispoziţie o maşină, precum şi doi însoţitori înarmaţi, un ofiţer, pe locotenentul major Nicoară Nicolae și un militari, care era șofer. Înainte de a pleca, şi-au rupt însemnele securităţii şi au luat cu ei două pistoale mitralieră şi 120 de cartuşe. Luând cu noi şi un steag cu gaură, ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Timişoara. Pe  şoseaua Lugoj – Timişoara am fost opriţi de mai multe patrule formate din copii, care aveau banderole tricolore şi steaguri cu gaură. La intrarea în Timişoara am fost opriţi de un filtru format din civili și militari şi după ce ne-au ascultat, ne-au permis să intrăm în oraş. Să nu mai fim opriți la fiecare post de control, ne-au dat un însoţitor. La Radio Timişoara l-am întâlnit pe Bogdan Herţog, care, în calitatea lui de director al postului de radio, a dat dispoziţie unui redactor să fim înregistraţi eu şi Adriana Coandă.

În apelul meu adresat ţării, rugam populaţia să nu mai distrugă bunurile, fiindcă aceste bunuri ne aparţin. Am mai specificat că Lugojul este al doilea oraş liber din România şi că oraşul meu este alături de oraşul martir Timişoara.

La întoarcere ne-am îndreptat spre Calea Girocului cu intenţia de a ne întoarce în Lugoj prin Buziaş. În dreptul Spitalului Judeţean, pe o stradă paralelă, am fost opriţi de o patrulă militară, care ne-a legitimat. Întâmplarea şi bineînţeles graba a dus la faptul că nici unul dintre noi nu avea acte de identitate. Ne-au poftit afară din maşină şi când am ieşit am observat că numărul de înmatriculare era de Bucureşti, așa cum erau de altfel toate numerele mașinilor din Batalionul de Securitate. Controlând în portpagaj au descoperit şi cele două pistoale mitralieră şi cartuşele, ceea ce i-a făcut să fie mai circumspecţi. Atunci am văzut armele îndreptate spre noi şi am auzit cum pistoalele automate se armau. Un tanc şi un TAB, aflate în apropiere, şi-au întors turelele tunurilor spre noi. Apoi am fost conduşi cu brutalitate spre un zid şi ni s-a poruncit să stăm cu faţa la zid şi cu mâinile ridicate. După ce ne-au controlat, am auzit o căzătură. Adriana Coandă leşinase. Doi soldaţi o ridicau în picioare şi după câteva clipe a căzut iar. Ileana Chirculescu tot încerca să vorbească cu ofiţerul care ne păzea şi acesta refuza să o asculte, ameninţând-o cu împuşcarea, dacă nu tace.

L-au interogat şi pe locotenentul major Nicoară şi i-au pus o sumedenie de întrebări :

“De ce aveţi maşină cu număr de Bucureşti ?”

“De ce aveţi haine militare fără însemne de armă ?”

“De ce aveţi arme şi muniţie ?”

“De ce nu aveţi nici un act de identitate ?”

Mi-am cerut permisiunea să vorbesc şi au acceptat. Atunci le-am spus cum stăteau în realitate lucrurile : “Datorită grabei am plecat fără documentele personale, dar vă poate confirma domnul Bogdan Herţog de la Radio Timişoara”.

Probabil că le-am inspirat încredere, fiindcă eram calm, deoarece nu mă simţeam vinovat cu nimic.

Mai puţin agresivi, ne-au urcat într-un ARO şi ne-au transportat într-o unitate militară din apropiere, de pe strada Girocului. Aici am fost introduși într-o cameră păzită şi după confirmarea venită din partea lui Bogdan Herţog, ni s-a dat drumul, iar o patrulă militară ne-a însoţit până la ieşirea din oraş. După ce ne-am întors la Lugoj şi am stat toată noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în Primărie. A doua zi, în 23 decembrie ’89, apelul a fost transmis de circa 8 ori.

După câteva luni, aflu că această confuzie a fost datorată unui membru al C.F.S.N.-ului Lugoj: a informat Garnizoana Timişoara că din Lugoj au plecat spre Timişoara câteva persoane dubioase. Din prostia lor sau din zelul lui, era cât pe-aci să fim consideraţi terorişti, sau cine ştie, poate eroi post mortem.”43

Ora 18,00. Batalionul de Securitate UM 0389. “Situația în municipiul Lugoj se menține încordată, au loc schimburi răzlețe de focuri de către forțe necunoscute”44.

Pe strada Timișorii, după barieră, s-au blocat cele patru benzi de circulație cu utilaje grele: buldozere, gredere și escavatoare. 

Ora 22,00. Sediul PCR. Au început dezinformările. Cei rămași în sediul PCR erau mereu atenționați prin telefon că vor fi atacați de teroriști.

Eroii Martiri

Valentin Rosada și Daniel Brocea au fost împușcați pe strada Timișorii, în dreptul UM 01140.

Norbert Pongracz a fost împușcat la Reșița, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.45

Răniții

Bejan Nicolae Mircea: Plagă împușcată în regiunea deltoid stânga (umăr).

Stoica Nicolae Simion: Plagă împuşcată latero-cervicală dreapta (împuşcat în gât).46

Lugojeni răniți la Timișoara în perioada 17  – 20 decembrie 1989

Sandor Kiss: Plagă împuşcată transfixiantă – prin muşchii coapsei.

Petru Popovici:  Rănit la Timişoara.

Angelica Bugulecea: Împuşcată la Timişoara

Vasile Ganta: Împuşcat la Timişoara.47

Victime în Lugoj în perioada 22 – 23 decembrie 1989

Dorel Boară, locotenent de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin: a fost împușcat din greșeală în curtea Batalionului de Securitate din Lugoj.

Traian Ioan Papp, inginer: a fost împușcat în glezna dreaptă în 23 decembrie 1989.

Mihai Leonte, ofițer la UM 1428: a fost împușcat în 23 decembrie 1989.

Petru Ciurescu, muncitor: a fost împușcat în 23 decembrie 1989.48

Marius Gangan: „Cei care înjură adevărații revoluționari nu merită să fie respectați de ceilalți! Trebuie să înțelegem un lucru. În 20 decembrie 1989 Ceaușescu era la putere și comandantul suprem al Securității, Miliției și Armatei. Toți lugojenii, care au ieșit în stradă în această zi, atât la Timișoara, cât și la Lugoj, practic și-au riscat viața și viitorul familiilor lor. Și de asta revoluționarii lugojeni au stima noastră și ne aplecăm în fața lor spre a le mnulțumi pentru ce au făcut pentru noi și cât vom trăi vom fi mândri că am avut lângă noi bravi concetățeni.

Să nu uităm! La 20 Decembrie 1989 Lugojul era un oraș liber, iar la București Ceaușescu era secretar general al Partidului Comunist și președintele României.

La 20 Decembrie 1989 Lugojul a fost declarat de către revoluționarii săi, al doilea oraș liber al Revoluției Române. Nu vor fi uitați niciodată eroii martiri lugojeni: Valentin Rosada, Daniel Brocea și Norbert Poncratz. Lugojenii au scris atunci una din cele mai glorioase pagini ale istoriei lor.”49

Trifon Nicolae Toma: „Cel mai important lucru în timpul Revoluției din Decembrie 1989 a fost că eram uniți. Dacă nu eram uniți nu puteam face nimic. Îl citez pe prietenul meu Doru Ursulescu, care a spus un lucru extraordinar: „Toți vorbeam românește!”. Asta era energia care ne unea. În acele zile nu s-a făcut deosebire între români și nemți, între români și unguri și între români și alte minorități, toți eram lugojeni și aveam același gând și același vis, să scăpăm pentru totdeauna de tiranie. Noi lugojenii, cei născuți înainte de 1989, avem responsabilitatea, obligația să nu uităm, să nu permitem să se uite, să nu le dăm dreptul să uite că Lugojul, la 20 Decembrie 1989 ,a fost Al doilea oraș liber de comunism. Să nu uităm că în această zi Lugojul a intrat în istorie, împreună cu cei care au înfăptuit victoria Revoluție din Decembrie 1989”.50

Note

1 Ion Bucur, Cartea Represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 11

2 Marius Gangan, Emisiunea „Ora Adevărului”, emisiune de „Ziua Lugojului” transmisă la TEN TV Lugoj în 20 decembrie 2013.

3 În decembrie 1989 sediul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj se afla deasupra de magazinul de electrice.

4 Ion Bucur, Cartea represiunii 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 93

5 Declarația maiorului Constantin Zarfan – Arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)

6 Idem

7 Apud Puiu Berbece, Scrisoare deschisă, ziarul “Drapelul”, nr. 3 (230), septembrie 1997.

8 Ion Bucur, Cartea represiunii – 1989, Editura IRRD, București 2012, p. 93

9 Apud Nicolae Toma, În Lugoj revoluția a început în 1988, ziarul Actualitatea din 16-22 iulie 2004.

10 Apud Extras din “Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 33

11 Ibidem

12 Ibidem

13 Apud Nicolae Toma, În Lugoj revoluția a început în 1988, ziarul Actualitatea din 16-22 iulie 2004.

14 Păcat că primul primar al municipiului Lugoj, Sorin Straja, ales de Revoluționari în 15 ianuarie 1990, a fost manipulat de directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj, Luminița Wallner Bărbulescu și au rebotezat strada din fostă Gheorghe Gheorghiu Dej în strada A Mocioni, în loc de strada Revoluției, cum era firesc.

15 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34.

16 Alexandru Oșca, Revoluția din Banat, Editura Sitech, Craiova 2009, p. 170.

17 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34.

18 După anul 2000, Piața Republicii din Lugoj a primit numele lugojeanului Iosif Constantin Drăgan. În centrul pieței se află Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Sf. Duh, a Episcopeiei de Lugoj, edificată în stil clasicist între 1843 – 1854.

19 Până în decembrie 1995 Sala Sporturilor de pe strada Timișorii s-a numit Viitorul, după a primit numele un lugojean celebru Ioan Kunst Ghermănescu (n. 1925, Lugoj – d. 1997, București). A fost antrenor renumit de handal în România. Și-a început cariera în orașul natal, fiind cunsocut ca Johnny Kunst. A antrenat apoi și echipe feminine, de exemplu Știința ICF București, cu care a câștigat Campionatul Național de Handbal în 11 în anul 1952. Ca antrenor al echipei CCA Steaua București a câștigat multiple campionate naționale, iar ca antrenor al echipei naționale de seniori a câștigat, printre altele, medalia de argint la Campionatul Mondial din Austria la handbal în 11 jucători. Ioan Kunst Ghermănescu, care a fost antrenor emerit și profesor universitar,a fost o perioadă de timp președinte al Federației Române de Handbal (1973 – 1986 și 1990 – 1992). Nu numai Sala Sporturilor din Lugoj îi poartă numele ci și Sala Polivalentă din București. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Kunst-Ghermanescu).

20 Declarația maiorului Constantin Zarfan – Arhiva ziarului Revoluționarul (2004 – 2014)

21 Dosar nr. 33/P/1990, Procuratura Militară Timișoara

22 Rechizitor Dosar Nr. 33/P/1990 – Procuratura Militară Timișoara.

23 Sentința penală Nr. 2, din 27 decembrie 1990, emisă de Tribunalul Militar Timișoara, la Dosarul Nr. 4/1990.

24 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34

25 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34

26 Apud Extras din „Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 0389 Lugoj (Batalionul de Securitate).Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

27 Apud Extras din „Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 0389 Lugoj (Batalionul de Securitate).Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

28 Apud ziarul Lugojul, an II, nr. 50, 16 – 22 decembrie 1991. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 18

29 Procesul de la Timișoara, vol. III, p. 1394 – 1395.

30 Apud Extras din „Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 0389 Lugoj (Batalionul de Securitate).Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

31 Nicolae Toma, Ultimul milițian din Lugoj, ziarul revoluționarul, nr. 3, 2004;

32 Apud Extras din „Jurnalul Acțiunilor de Luptă” al UM 0389 Lugoj (Batalionul de Securitate).Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 17.

33 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34

34 Arhiva ziarului Drapelul (1989 – 1997)

35 Nicolae Toma, Ultimul milițian din Lugoj, ziarul revoluționarul, nr. 3, 2004;

36 Nicolae Toma, Ultimul milițian din Lugoj, ziarul revoluționarul, nr. 3, 2004;

37 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

38 Apud Declarație de martor, Mic Alexandru, Procuratura Militară Timișoara. Nicolae Toma, Revoluția lugojeană, Editura Europa Nova, Lugoj 2005, p. 78-79

39 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

40 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

41 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 01140. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 34

42 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 26

43 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

44 Apud Extras din Jurnalul Acțiunilor de Luptă al UM 0389. Gino Rado, Lugoj – Decembrie 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, p. 26

45 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

46 Ziarul Drapelul nr. 2, 25 decembrie 1989

47 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

48 Nicolae Toma, 20 Decembrie 1989, Lugojul, al doilea oraș liber, Editura Europa Nova, Lugoj 2003, p. 122.

49 Marius Gangan, Emisiunea „Ora adevărului”, emisiune transmisă la TEN TV Lugoj, de „Ziua Lugojului” în 20 decembrie 2013

50 Ibidem

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2365
Share Button

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.