29 de românce eliberate de poliţie la Londra, după ce fuseseră aduse din ţară şi obligate să se prostitueze

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

29 de românce au fost eliberate de poliţie la Londra, după ce fuseseră aduse din ţară şi obligate să se prostitueze. 17 români, 14 bărbaţi şi 3 femei, arestaţi într-o acţiune în forţă.

Poliția britanică a arestat 17 persoane, în urma unei operațiuni care a vizat destructurarea unei rețele internaționale de trafic de carne vie. Au fost efectuate raiduri în 16 orașe din Marea Britanie, echipa britanică de intervenție fiind sprijinită în această operațiune de Poliția Română. Polițiștii au descoperit 29 de victime, după ce au destructurat rețeaua de români acuzați că aduceau femei în Marea Britanie pentru prostituție.  17 persoane (14 bărbați și trei femei), cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani, au fost arestate sub suspiciune de sclavie, prostituție, acuzații legate de droguri și posesia unei arme cu șocuri electrice. Un alt bărbat care ar fi implicat în acest caz a fost arestat la Constanța. Operațiunea a presupus cooperarea a numeroase instituții: procuratura britanică, poliția și procuratura română, ambasada României, Europol și Eurojust. Victimele, femei între 20 și 40 de ani, au fost salvate și transportate într-un centru special. „Operațiunea a inclus 16 adrese din Londra și 4 din România, iar scopul a fost distrugerea rețelei de crimă organizată și salvarea victimelor”, a declarat inspectorul de poliție Richard McDonagh.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.