
Grădinița din Balta Lată, finalizată după 20 de ani de la începerea lucrărilor
Lavinia MUNTEANU O nouă unitate de învățământ preșcolar își va deschide porțile în Lugoj din această toamnă. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]
Lavinia MUNTEANU O nouă unitate de învățământ preșcolar își va deschide porțile în Lugoj din această toamnă. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]
În perioada 9 aprilie – 7 iunie, pescuitul pe apele interioare este interzis, iar pe apele de frontieră restricțiile se aplică din 24 aprilie până […]
Augustin BERCEAN Bugetul municipiului Lugoj pentru anul 2025 conceput de noua administrație condusă de primarul Călin Dobra a fost adoptat. După șase luni de acomodare […]
CSM Lugoj, liderul Ligii a IV-a Timiș, a început partea a doua a campionatului cu o victorie. Într-un joc contând pentru etapa a XVI-a, fotbaliștii […]
De opt luni consecutive inflația anuală din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. În octombrie, creșterea prețurilor din UE a urcat de la […]
Leul a avut în august o evoluție stabilă față de euro, deprecierea față de finalul lui iulie fiind de 0,17 bani, ea fiind influențată de […]
Luni, euro a fluctuat pe piețele internaționale între 4,963 lei, minim atins și la jumătate lui martie, și 4,976 lei. La redeschidere pieței locale, primele […]
Trodat, fabrica de ștampile care are închiriat un spațiu de producție în Lugoj, pe str. Caransebeșului, construiește o hală nouă la Lugoj. Austriecii au solicitat […]
Având în vedere dispozițiile legale privind aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 […]
Pe 9 septembrie 2021 începe sezonul de toamnă al Creative Night Talks, seria de conferințe online organizate de Revista Atelierul, ce aduce 10 noi ediţii […]
Vor fi instalate 1.680 de panouri solare; Centrala va genera 888,64 MWh de energie electrică; Emisiile de CO2 vor fi reduse cu circa 260 tone […]
Ultima ședință a pieței valutare, înainte de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Paștelui, a fost influențată de decizia Rezervei Federale americane a nu-și modifica politica monetară, […]