Profesorul Nicolae Streian a fost propus Cetățean de Onoare al Lugojului

După cum se vede, propunerea Ziarului Actualitatea a avut ecou.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala „Gl. D.P.Tocineanu” Lugoj a propus autorităților lugojene acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj” profesorului pensionar Nicolae Streian, în vârstă de 97 de ani, veteran de război, participant la luptele de la Păuliș, din anul 1944.

Citiți articolul publicat în Actualitatea nr. 1231 din 29 iulie 2021!

Profesorul Nicolae Streian, unul dintre puţinii noştri adevăraţi veterani (un arbore secular şi o cheie miraculoasă)

Remus V. GIORGIONI

Trei generaţii – trei titluri de Cetăţean de onoare

În preajma unui om în vârstă şi înţelept („Cine n-are bătrâni, să-i cumpere!…) te simţi ca la umbra unui stejar uriaş şi stufos. Sau poate paltin: Sub un paltin uriaş/ Gruia adormise… Sau, de ce nu?, un brad falnic, fiindcă acesta e copacul veşnic viu şi credincios, ce „frunza nu şi-o pierde”… Aşa m-am simţit eu, reporterul, păşind în locuinţa domnului profesor Streian, în care hălăduieşte de vreo 60 de ani, într-unul dintre blocurile vechi de pe malul Timişului. Dl profesor este unul dintre cei mai în vârstă cetăţeni ai urbei – dar şi cei mai distinşi, cunoscut de toată suflarea oraşului de pe Timiş. (Cine nu  l-a întâlnit vreodată, pe Podul de Fier, la Ceasul Electric sau pe străzile oraşului, îmbrăcat elegant, chiar şi atunci când trage după dânsul cunoscutul cărucior de piaţă!?)

Născut la 6 decembrie 1923 (şi trecut în registrul de naşteri abia pe 4 ianuarie 1924; aşa era obiceiul la ţară în secolul trecut), dl profesor urmează să împlinească anul acesta venerabila vârstă de 98 de ani. Dacă o generaţie, un „genunchi” de oameni este apreciată la 33 de ani, rezultă că viaţa longevivului nostru concetăţean acoperă trei generaţii. De aceea – cu toate că nu are decât un singur băiat, pe dl Gigi (de la Virgil), inginer în IT la Timişoara, sub umbra „arborelui secular”, la reuniunile de familie s-au adunat adesea 34 de nepoţi (73 cu tot cu strănepoţi).

Dl profesor s-a născut la Gladna Română (localitate situată între Gladna Montană şi Zolt, într-o zonă terminală a Munţilor Poiana Ruscă), din părinţii Romulus şi Elena. Au fost 11 fraţi: 7 băieţi şi 4 fete, iar patriotismul familiei se deduce uşor din numele primite de la părinţi. Băieţii au fost botezaţi cu nume latine: Remus, Caius – vestitul profesor doctor, cardiolog de elită – Victor, Titus, Livius – iar Nicolae, nume de sfânt! De aceea a şi fost omagiat în repetate rânduri la Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” de pe Anişoara Odeanu.

Spuneam că dl profesor deţine trei titluri de cetăţean de onoare: al localităţii natale Gladna, al comunei Păuliş şi al comunei Fârdea, de care aparţine Gladna (emis la 13.12.2012. Autorul acestor rânduri, care se întâmplă să fie din zonă, îşi mai aduce aminte ca prin ceaţă – copil fiind – de „bătălia” care s-a dat între Gladna şi Fârdea pentru titlul de sediu al comunei; a câştigat Fârdea, fiind situată mai central faţă de cele 7 sate aparţinătoare; dar asta nu înseamnă că Gladna ar fi mai… puţin însemnată.)

…Am văzut acasă la dl profesor, alături de fotografiile de familie şi icoanele ortodoxe de pe pereţi, un număr impresionant de diplome – 40! Diplome de onoare/excelenţă/fidelitate – culminând cu cea acordată de preşedintele de atunci al ţării, Emil Constantinescu, brevetul unei decoraţii, prin care i se acordă „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial pentru servicii militare aduse statului român în timpul războiului”. Diplome oferite de prefecturile Timiş şi Arad – de primarul de la Păuliş, ca veteran şi erou de război.

Fiind încorporat de Antonescu în fragedă tinereţe, la 18 ani (pe când urma clasa a XI-a la Şcoala Normală Caransebeş), a făcut armata la Şcoala de subofiţeri de rezervă Infanterie, de la Radna (Lipova), unde a prins războiul. Astfel încât subunitatea lor de tineri abia instruiţi a fost dusă în septembrie 1944 de la Radna la Arad, iar de acolo direct în focul luptelor de la Păuliş, unde există ridicat, în centrul localităţii, Monumentul Eroilor de la Păuliş. Două din aceste diplome sunt semnate fiecare de câte un general de armată.

Schiţă biografică – Primul lugojean care a primit Cheia Oraşului

Aici iarăşi mă simt dator cu un… gium-buşluc. Nu orice muritor face parte din speţa Sfântului Petru, despre care tra-diţia populară spune că ar fi primit cheia cerului, ca să închidă şi să deschidă. Tot la fel, nu orice cetăţean al municipiului Lugoj deţine cheia cu care să poată închide sau deschide porţile oraşului! Dl profesor Nicolae este, nu doar unul – ci primul dintre cei 44.880 cetăţeni ai urbei care are faimoasa cheie în dotare. Nu mai ştim câţi au urmat, dar domnia-sa a deschis drumul celorlalţi (cu cheia din dotare, probabil!

Dar cu toate aceste recunoaşteri, diplome şi distincţii, reporterul a remarcat cu tristeţe faptul că legendarul nostru con-cetăţean nu este şi cetăţean de onoare al municipiului.

Ne folosim de acest prilej şi facem un apel călduros la oficialităţile noastre, să întreprindă, cât mai este timp, demersurile necesare în acest sens).

Născut la Gladna, cum mai spuneam – legendara localitate al cărei nume se zice că ar veni de la voievodul Glad, de pe vremea lui Menumorut – Nicolae Streian a făcut şcoala primară în satul natal, mare cât o comună (de munte). Liceul îl urmează la Caransebeş, liceu pedagogic, pe atunci Şcoală Normală, titulatură la care s-a revenit după revoluţie. Iar facultatea, Matematică-Fizică, o urmează la Cluj Napoca, la faimoasa “BB” – Babeş-Bolyai.  

După absolvirea liceului, având rezultate excelente la învăţătură, cei de la Caransebeş vor să-l reţină în corpul didactic, spre a-l scuti de stagiul de învăţător. Dar – după armată (război) preferă să meargă la facultate. Cum am menţionat deja, participă împreună cu toţi colegii de la Şcoala militară Radna, conduşi de comandantul şcolii, colonelul Alexandru Petrescu la bătălia de la Păuliş.

Între 1948-59 este profesor de fizică la Liceul (Colegiul Naţional) “Coriolan Brediceanu”, dar predă şi la Liceul de fete “Iulia Hasdeu”. În anul 1983, la împlinirea vârstei de pensionare – care era pe atunci 60 de ani – Şcoala generală nr. 2 îi face o frumoasă festivitate de încetarea activităţii.

De atunci au trecut aproape 40 de ani, timp pe care venerabilul nostru concetăţean nu l-a risipit fără rost. Aproape la fiecare lansare de carte, eveniment cultural, tras la patru ace – costum şi cravată, ca o persoană respectabilă care se şi respectă! – dl profesor este prezent. (Ultima dată l-am văzut la Muzeul Bibliei, pe care Casa Bredicenilor l-a găzduit în Săptămâna Mare; dar poate a mai fost şi cu alte ocazii, pe care eu nu le ştiu. Deşi nu sunt aşa în vârstă – cine ştie? – poate nu sunt la fel de activ, adică de viu.)

… În aceste condiţii, viaţa domnului profesor Nicolae Streian poate constitui un bun subiect de roman ori scenariu de film, cum s-a exprimat un coleg al nostru, redactor de televiziune, care l-a intervievat în repetate rânduri. Ne alăturăm  şi noi acestor aprecieri – adică subscriem – şi îi dorim dlui profesor tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă veşnică – ştiindu-l noi un om credincios şi cu pregătire teologică. Iar în perspectiva rotunjirii vârstei, a ajungerii la Centenar (doi ani trec ca nimica…) îi mai dorim, cum se zice, o mie de ani fără reparaţie!