Nicolae, sfântul care se bucură de cea mai mare popularitate

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut si mai iubit sfant al Bisericii noastre. Este cinstit pe 6 decembrie. Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Patara, din parinti credinciosi si bogati. Potrivit Traditiei, din vremea prunciei, Nicolae s-a aratat a fi un copil minunat. Se hranea numai din sanul drept al mamei sale, iar in fiecare zi de miercuri si de vineri manca o singura data si numai dupa apusul soarelui.

Dupa moartea parintilor, din cauza unei epidemii, Nicolae si-a impartit intreaga avere saracilor, devenind ocrotitorul batranilor, al celor nedreptatiti si ajutatorul celor saraci. A ramas foarte cunoscuta de noi fapta de binefacere indreptata catre cele trei surori, pe care tatal acestora dorea sa le dea spre viata de necinste, din cauza saraciei. Le daruieste o suma insemnata de bani si le fereste de caderea in desfranare.

Sfantul Nicolae, miscat de o sfanta dorire, pleaca spre a se inchina la Sfintele Locuri. In timpul calatoriei pe mare, se iveste o furtuna cumplita. Toti cei prezenti in corabie se gandeau ca vor muri din cauza furtunii. Marea si vanturile s-au linistit in urma rugaciunilor lui Nicolae. Dupa ce a potolit marea, a inviat un corabier care cazuse din varful catargului pe punte. Datorita acestor minuni, Sfantul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor si al tuturor celor ce calatoresc.

Ajunge la Ierusalim si, in timp ce se pregatea sa plece in pustie, un glas dumnezeiesc l-a sfatuit sa se intoarca acasa. Revine si se retrage intr-o manastire. Dumnezeu l-a invrednicit sa fie hirotonit preot. Dupa o vreme, in timp ce se ruga, glasul dumnezeiesc se aude din nou: „Nicolae, sa intri in slujba poporului, daca Ma iubesti cu adevarat! Intoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine sa se preamareasca numele Meu!”

In urma acestei descoperiri, Nicolae ajunge in cetatea Mira, un loc unde nu era cunoscut de nimeni. Chiar in momentul sosirii sale are loc trecerea la cele vesnice a arhiereului din Mira. In urma rugaciunilor pentru alegerea noului arhiepiscop, Dumnezeu i se descopera unui episcop si ii vesteste sa-l numeasca pe Nicolae arhiepiscop. Nicolae a refuzat la inceput aceasta cinste, insa Mantuitorul i S-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia si indemnandu-l sa primeasca noua demnitate.

Sfantul Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325, la Niceea. La acest sinod a fost combatuta invatatura gresita a lui Arie, preotul din Alexandria, care marturisea ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal, ci este o prima creatura a Lui. Potrivit Traditiei, Sfantul Nicolae l-a palmuit pe Arie pentru invatatura gresita. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment.

Mana dreapta a Sfantului Nicolae se afla la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti

Sfantul Nicolae a trecut la cele vesnice la inceputul secolului al IV-lea si a fost inmormantat in Mira Lichiei. Prin anul 1087, mormantul a fost deschis de niste negustori italieni, care au dus moastele sfantului la Bari, in sudul Italiei.

Potrivit unor surse, mana sfantului i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, ca semn de pretuire pentru lupta impotriva paganismului.

Icoana Sfantului Nicolae

Locul icoanei Sfantului Nicolae in bisericile care il au ocrotitor este pe catapeteasma, in partea dreapta, langa icoana Mantuitorului, iar in celelalte biserici este asezat, de obicei, in partea stanga, langa Maica Domnului.

Sfantul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai cinstiti sfinti, dovada fiind sutele de biserici care i s-au inchinat si numarul de peste 800.000 de romani care ii poarta numele. Le dorim sarbatoritilor sanatate si bucurii.

Rugaciune catre Sfantul Nicolae

Bunule pastor si de Dumnezeu inteleptite invatator, Ierarhe al lui Hristos Nicolae! Auzi-ne pe noi, pacatosii (numele), care ne rugam tie si chemam in ajutor mijlocirea ta grabnica: vezi-ne pe noi, neputinciosii, care din toate partile suntem vanati, de tot binele suntem lipsiti si cu mintea suntem intunecati din pricina putinatatii de suflet: grabeste, bineplacutule al lui Dumnezeu, si nu ne lasa pe noi sa ramanem in robia pacatului, ca sa nu se bucure vrajmasii nostri si sa nu murim in lucrurile noastre cele viclene. Roaga-L pentru noi, nevrednicii, pe Facatorul si Stapanul nostru, inaintea Caruia stai dimpreuna cu cetele netrupesti; milostiv fa-L catre noi pe Dumnezeul nostru si in viata de acum, si in veacul ce va sa fie, ca sa nu ne rasplateasca noua dupa faptele noastre si dupa necuratia inimilor noastre, ci sa ne dea noua dupa bunatatea Sa. Ca spre solirea Ta nadajduind, cu ajutorul tau ne laudam, ocrotirea ta in ajutor o chemam si, cazand la sfanta icoana ta, cerem ajutor: izbaveste-ne pe noi, bineplacute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastra si potoleste valurile patimilor si nevoilor ce se ridica asupra-ne, ca, pentru sfintele tale rugaciuni, sa nu ne cuprinda pe noi necazul si sa nu ne cufundam in adancul pacatelor si in mocirla patimilor noastre. Roaga-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca sa ne dea viata pasnica si iertarea pacatelor, sufletelor noastre mantuire si mare mila, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

AL PRESS

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.