
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie, pentru a promova cămașa din pânză cu broderii minunate, multicolore, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească, cea care a fost pictată de ilustrul pictor francez Henri Matisse (vezi foto alăturat!), este celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Mai devreme cu două zile, joi, 22 iunie, începând cu ora 11, în cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice ,,Sf. Nicolae” din subordinea Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, a avut loc cea de a V-a ediție a Sărbătorii de Sânziene și a Zilei Iei românești .
Cu acest prilej, beneficiarii Complexului de servicii pentru persoane vârstnice ,,Sf. Nicolae”, într-un cadru natural excepţional, au susținut un program artistic constând din interpretarea de cântece populare, din care nu puteau să lipsească „Ana Lugojana”, „Pavele, Pavele”. Seniorii au încins şi o horă, programul continuând cu o paradă a costumului popular românesc.
Despre acest eveniment, la solicitarea noastră, Adriana Hornyak, directoarea instituţiei, ne-a declarat următoarele: „Este cea de a V-a ediţie de când sărbătorim cele două evenimente dragi nouă. Prin aceasta ne-am propus să valorizăm tezaurul lăsat moştenire de străbunii noştri, pe care îl păstrăm cu sfinţenie. Cu mult entuziasm, au cotrobăit prin lăzile cu zestre, aducând la lumină frumuseţea fără egal a costumelor noastre populare, implicându-se cu mult elan în realizarea unui moment folcloric, mult gustat de cei prezenţi. Am avut mult noroc că Dumnezeu a fost de partea noastră, oferindu-ne o zi de excepţie (mă refer la starea vremii).”
La nivel internațional, Ziua Universală a Iei a fost sărbătorită în peste 100 de orașe ale lumii, precum Washington, New York, Los Angeles, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam, Milano, Viena şi în multe altele.
Mircea ANGHEL
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns