Polițiștii locali lugojeni sărbătoresc astăzi, 21 mai 2025, Ziua Poliţiei Locale din România. Data de 21 Mai a fost declarată ziua Poliţiei Locale prin Legea nr. 155 din 12 iulie 2010.
„Poliția Locală împlinește 15 ani de la înființarea din 2010. Cu această ocazie, polițiștii locali lugojeni au organizat manifestări, o expoziție tehnică în Parcul George Enescu, cu invitație deschisă spre școli și grădinițe. Au fost oferite copiilor cadouri speciale, de la baloane până la dulciuri, și două ore de distracție. De la ora 13:00, va avea loc un simpozion orientat spre activitatea Poliției Locale, cu aproximativ 70 de invitați, marcarea acestei zile fiind definitorie pentru polițiștii locali lugojeni”, ne-a declarat Florin Dumitru, șeful Poliției Locale Lugoj.
Poliţia locală a fost înfiinţată în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
Poliţiştii locali îndeplinesc atribuţii de serviciu în următoarele domenii: ordinea şi liniştea publică, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială şi evidenţa persoanelor.
În prezent sunt aproximativ 10 mii de poliţişti locali în România şi aceştia, pentru a fi numiţi în această funcţie publică specifică, sunt obligaţi să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, în funcţiile de conducere din cadrul acestei instituţii au fost promovaţi și foste cadre superioare din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei Române.
Denisa GREGA


Lasă un răspuns