Pentru că în 13.11.2024 s-a sărbătorit Ziua Mondială a Bunătății, elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială Balinț, coordonați de profesorii lor, au pregătit farfurii cu produse sănătoase și le-au oferit cu drag colegilor lor de clasă.
Activitatea a fost realizată în parteneriat cu părinții, aceștia oferind produsele pentru realizarea „Farfuriei cu produse sănătoase”.
Elevilor li s-a vorbit despre bunătate, despre cum pot diferenția faptele bune și potrivite în diverse contexte față de faptele rele, despre atitudinea noastră față de ceilalți, atitudine care nu va avea efect doar asupra noastră, ci și asupra celorlalți.
Bunătatea este calitatea care formează cea mai bună versiunea a oamenilor. Toate gesturile de bunătate pot face o diferență imensă, iar fiecare efort pentru a fi mai bun, oricât de mic ar fi el, contează.
Activitatea face parte din mișcarea națională SETS -„Și eu trăiesc sănătos!”, propusă de Fundația PRAIS.
Prin acest proiect, în care sunt înscriși profesorii pentru învățământ primar din Balinț, se dorește promovarea stilului de viață echilibrat, a stării de bine în rândul copiilor din ciclul primar, informarea acestora și a familiilor, prin intermediul cadrelor didactice, cu privire la beneficiile alimentației echilibrate din punct de vedere nutrițional și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Lasă un răspuns