Zidul de la 4,6 lei, de netrecut pentru euro

Euro forțează, de aproape o lună, depășirea pragului de 4,6 lei, lovindu-se însă de zidul ridicat de banca centrală, care nu agrează trecerea spre valorile de 4,62 – 4,63 lei.

Pe parcursul perioadei analizate, fluctuațiile cursului s-au redus la culoarul 4,5980 și 4,5986 lei, foarte aproape de maximul ultimilor cinci ani. Reamintim că maximul istoric al cursului de 4,6481 lei, a fost înregistrat la începutul lui august 2012, în plină criză politică provocată de suspendarea președintelui Băsescu.

La finalul intervalului, BNR a stabilit o medie de 4,5982 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,598 și 4,603 iar închiderea realizându-se la 4,598 – 4,601 lei. De altfel, euro a depășit aproape zilnic pragul de 4,6, maximul atins fiind de 4,614 lei.

În opinia dealerilor bancari depășirea pragului de 4,6 este doar o chestiune de zile, următoare rezistență situându-se la 4,62 – 4,63 lei.

Comisia Naţională de Prognoză anticipează pentru acest an o medie a euro de 4,56 lei, față de 4,46 lei în cazul prognozei de iarnă,  pentru ca în 2018 aceasta să coboare la 4,55 lei, comparativ cu 4,44 lei cât se estima în ianuarie. În privința dolarului american prognoza pentru 2017 este de 4,07 lei, în scădere de la 4,21 lei, cât se estima la începutul acestui an, iar pentru anul viitor de 4,14 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,8421 la 3,8657 lei, în condițiile în care s-au înmulțit speranțele că Congresul SUA va aproba proiectul de scădere a impozitelor. La finalul intervalului media a scăzut la 3,8492 lei, când cotațiile din piață au fluctuat între 3,842 și 3,861 lei.

Deprecierea monedei elvețiene pe piețele internaționale, de la 1,138 la 1,153 franci/euro, s-a resimțit și pe cea locală, cursul coborând de la 4,0319 la 3,9984 lei, minim al ultimilor aproape trei ani. La finalul perioadei media a fost stabilită la 4,0113 lei.

Până în ultima ședință a perioadei, perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1867 și 1,2029 dolari, pentru ca aversiunea față de risc provocată de racheta nord-coreeana care a survolat Japonia să aducă o creștere la 1,1902 – 1,1987 dolari. Reacțiile nu au fost de durată, astfel că la finalul perioadei euro fluctua între 1,1915 și 1,1970 dolari.

Importante, în opinia investitorilor, au fost scăderea în luna august  a vânzărilor cu amănuntul din SUA și a sentimentului consumatorilor.

Investitorii așteaptă acum întâlnirea Comitetului pentru politică monetară a Rezervei Federale (FOMC), pentru a afla dacă rata dobânzii va fi majorată din nou, măsură programată a avea loc până la sfârșitul anului.

Analiza cuprinde perioada 12 – 18 septembrie 2017

Radu GEORGESCU

Despre admin 6788 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.