
Votul poate fi de două tipuri, emoțional și rațional. Votul emoțional este acel vot dat pentru candidatul care îți creează o anumită stare de bine. Este votul acordat persoanei în care regăsești multe dintre calitățile pe care le respecți. Un vot dat din inimă, fără a sta prea mult pe gânduri dacă cel votat are vreo șansă de a reuși sau nu.
Votul rațional este dat pentru cel care are cele mai mari șanse de a-l înlătura pe cel care te-a nemulțumit în modul cum și-a exercitat mandatul. De regulă, el mai este denumit și „votul împotrivă”, pentru că este acordat celui pe care nu ți-l mai dorești.
În sistemul vechi electoral, cel cu două tururi de scrutin, totul era foarte clar: în primul tur se vota emoțional și în cel de-al doilea rațional. Din păcate, din rațiuni bineînțeles politice, acest sistem electoral a fost schimbat, trecându-se la cel cu un singur tur de scrutin.
Și uite așa, un anumit candidat votat emoțional de o mică majoritate poate ajunge în funcția râvnită chiar dacă majoritatea covârșitoare a avut altă opțiune. Și asta chiar cu o prezență masivă la vot, din partea populației…
Ce vom face la alegerile locale din 9 iunie? Ce tip de vot vom alege? Oferta este generoasă în ceea ce privește candidații… Pentru cei mulțumiți de cel care a condus orașul în acești ultimi 4 ani, e foarte simplu: îl votează în continuare pentru încă 4 ani! El e unul singur!
Pentru cei nemulțumiți de cum a fost administrat orașul Lugoj în ultimii 4 ani și își doresc o schimbare, dilema este puțin mai mare. Au la dispoziție 10 candidați pe care să-i voteze și care să le satisfacă această dorință.
Șansele celor 10 candidați pentru fotoliul de primar, în teorie, se presupune că sunt egale. Faptic, chiar și unii dintre ei recunosc că „sunt alții cu șanse mai mari”.
Sondajele de opinie, vocea străzii sau, mai nou, noua Agoră-Facebook, indică foarte clar care sunt cei care au șanse reale și cei care vor face doar un act de prezență. Și cei care votează, chiar dacă nu recunosc cu voce tare, în sinea lor îmi dau dreptate.
Logica spune că, dacă tot îți dorești o schimbare la nivel de conducere a orașului, nu mai bine votezi rațional decât emoțional? Până la urmă, esența acestui vot este de a alege pe cel care va fi primarul tău în următorii pagtru ani. Nu de a irosi votul pe cel pe care ți l-ai fi dorit să ajungă, dar care știi că nu are nicio șansă…
Cei trei favoriți ai acestor alegeri locale de la Lugoj sunt binecunoscuți: Buciu, Dobra și Floroni (ordine alfabetică). Buciu (fericit, cred!), singur pe partea celor mulțumiți de el. Dobra și Floroni, înghesuiți alături de încă 8 candidați, pe partea celor nemulțumiți de Buciu.
Din păcate, TOATE voturile care vor fi date către acești 8 candidați, dar ABSOLUT toate, sunt acordate, în fapt, lui Buciu. Chiar dacă indirect și fără intenție. Orice vot acordat unui candidat fără șanse reale, vot care practic exprimă dorința de a schimba actuala conducere a orașului, favorizează, în fapt, rămânerea ei timp de încă 4 ani.
În loc de concluzie: Dragi lugojeni, ce vă doriți? Vă doriți o nouă conducere administrativă a orașului sau nu?
În cazul în care sunteți mulțumiți de ce s-a întâmplat cu acest oraș în ultimii 4 ani și doriți să avem parte de același „tratament” și în viitorii 4, votați cu cea mai mare încredere Claudiu Buciu!
Dacă nu mai vreți încă 4 ani cu această „echipă” care ne-a administrat orașul, gândiți cu foarte mare atenție înainte de a pune ștampila pe un anumit candidat. Celui care îți este drag, dar știi că nu are multe șanse, votează-i partidul!
Așa va putea ajunge măcar consilier local. Dar la primari, votează cu cel care chiar are șanse de a schimba ceva în acest oraș. Votează rațional, nu emoțional, dacă îți dorești cu adevărat o schimbare!
Augustin BERCEAN
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns