
Prima acțiune la fileul Sălii Sporturilor “Ioan Kunst- Ghermănescu” a avut loc săptămâna trecută, între 12 și 14 ianuarie. Turneul internațional “Rieker Volley Cup” 2017, competiție amicală ajunsă la a doua ediție, organizată în colaborare cu compania Rieker, susținător tradițional al voleiului, a adus laolaltă trei divizionare secunde care au obiectiv comun în acest sezon – promovarea în prima ligă. Agroland Timișoara și Universitatea Cluj – Napoca, locurile 1 și 2 în seria Vest a Diviziei B din România, Eaton Tempo Sremska Mitrovica, liderul unicei serii a doua din Serbia și echipa Clubului Sportiv Municipal Lugoj, locul șase în prima ligă internă.
Universitatea Cluj (antrenor prof. Daniel Banu) este, alături de Rapid București, favorită la a ocupa una din cele două poziții ce duc spre A1 în primăvară. Aflată în doar a patra zi după reluarea pregătirilor, trupa clujeană n-a reușit vreo victorie în turneu, experiența unor Bucur, Vodă, Dancu, Ariton, Pintea, Szabo sau Klimenova urmând însă a se face simțită odată cu reluarea jocurilor în Divizia A 2.
Eaton SREM Tempo (antrenor prof. dr. Goran Nesic), reprezentanta vicecampioanei de la J.O. Rio 2016 – Serbia, liderul ligii A1 și principala favorită la promovare în Superliga, este antrenată de fratele tehnicianului Târgoviștei, Dragan Nesic. Fără Natasa Sevarika (transferată în aceste zile), dar cu Ivana Dinic, Katarina Lukic, Aleksandra Banovic, Aleksandra Mihajlovic, Danica Todorovic, sârboaicele alcătuiesc un grup de perspectivă, cu care clubul lugojean va încerca să întrețină relații sportive de reciprocitate în viitorul apropiat.
Agroland Timișoara (antrenor prof. Bogdan Paul) s-a prezentat la Lugoj cu un lot interesant, mult îmbunătățit în ultima perioadă prin cooptarea alături de tinerele cu care s-a pornit proiectul a experimentatelor Daria Popa-Calotă, Daniela Lupescu, Diana Tătaru, Mihaela Ozun și Andrea Lakovic (Muntenegru). Și fără junioarele selecționate în naționala României la preliminariile C.E. Under 18 (Ploiești, 12-14.01.17), Adelina Ungureanu și Bianca Pașca, titulare în lotul calificat la Europenele ce vor avea loc în aprilie în Olanda. O echipă care va promova cu siguranță în sezonul viitor în prima ligă și care a evoluat curajos și pe parcursul celor trei zile la Lugoj.
Clubul Sportiv Municipal Lugoj (antrenor prof. Valerijan Luka – principal, Ugljesa Segrt – secund și Vasile Canea – preparator fizic) a trecut cu victorii de trei puncte de adversarele din turneu, rulând întregul lot aflat pe foaia de joc. Și se prezintă la startul noii competiții oficiale interne cu un lot format din Ionela Canea (cpt), Krista De Geest, Olga Krasteva, Gabriela Bălae, Ramona Rus, Alexandra Warren, Adriana Rotaru, Lorena Ciocian, Daiana Roman, Natalia Preda, Noemi Csillag, Georgiana Popa, Bianca Albăstroiu, Alexandra Panțiru, Arina Ivașcu, Rossana Nistor și Denisa Jucu.
Volleyball “Rieker Cup 2017“ Ediția a II-a
Joi, 12 ianuarie 2017
orele 17,00: Agroland Timișoara – Eaton Tempo Sr.Mitrovica = 3 : 1
orele 19,00: C.S.M. Lugoj – Universitatea Cluj = 3 : 0
Vineri, 13 ianuarie 2017
orele 16,00: Universitatea Cluj – Agroland Timișoara = 0 : 3
orele 18,00: C.S.M. Lugoj – Eaton Tempo Sr.Mitrovica = 3 : 1
Sâmbătă, 14 ianuarie 2017
orele 11,00: Eaton Tempo Sr.Mitrovica – Universitatea Cluj = 3 : 1
orele 13,00: C.S.M. Lugoj – Agroland Timișoara = 3 : 0
Clasament:
1. C.S.M. Lugoj 3 3 0 9 : 1 9 p
2. A.C.S. Agroland Timișoara 3 2 1 6 : 4 6 p
3. Eaton Tempo Sr.Mitrovica 3 1 2 5 : 7 3 p
4. Universitatea Cluj – Napoca 3 0 3 1 : 9 0 p
S-au acordat cupe tuturor participantelor și premii speciale ale competiției, printre care:
- Placheta specială oferită de C.S.M. Lugoj pentru rezultate și întreaga carieră sportivă – voleibalistei Laura Lungu
- Premiul de excelență pentru fidelitate și implicare în voleiul de performanță oferit companiei Rieker Romania din partea grupării sportive lugojene
Din partea concernului elvețian profilat în industria de încălțăminte cu sediul în Lugoj, premierea a fost oficiată de doamna Hildegard Sabău, asistent manager al Rieker Romania.
La ora editării acestor rânduri, C.S.M. Lugoj se pregătește de prima etapă oficială din 2017, ce va avea loc în deplasare, în 21 ianuarie, la Piatra Neamț, împotriva C.V. Unic. Meci contra unei echipe nemțene ce a smuls în tur un punct în Banat, pierzând cu 2 : 3, după ce a condus cu 2 : 1 la seturi. Elena Zaharia – Lăpușneanu, Adriana Bobi, Alexandra Pintea, Ana Hambele, Sorina Buz, Gabriela Dancu au fost în tur atu-urile moldovencelor. De văzut în ce măsură și în retur, când locul experimentatei Lăpușneanu va fi luat de Iuliana Matache (împrumut de la Bacău), pentru îndeplinirea unui obiectiv destul de dificil de îndeplinit de trupa finanțată de Primăria Neamț, via Vasile Ouatu, ex-primar al urbei. Noi sperăm într-o evoluție curajoasă a lugojencelor în Polivalenta nemțeană și, de ce nu, în obținerea de puncte care să mențină echipa pe poziția actuală. Meciul va putea fi urmărit online pe site-ul FR Volei, secțiunea Live Score, volei feminin A 1. Succes !
Clasament înaintea etapei a XIV-a:
- C.S. Volei Alba Blaj 36 p
- Știința Bacău 31 p
- C.S.M. Târgoviște 30 p
- C.S.M. București 29 p
- Dinamo București 26 p
- C.S.M. LUGOJ 17 p
- Penicilina Iași 16 p
- Medicina Tg.Mureș 14 p
- C.V. Unic P.Neamț 14 p
- S.C.M. Pitești 14 p
- C.S.U. Galați 4 p
- S.C.M. U Craiova 3 p
Etapa a XIV-a (21.01.): Medicina Tg.Mureș – Știința Bacău, CSM București – Universitatea Craiova, Unic P.Neamț – CSM Lugoj (14.00), CSU Galați – Penicilina Iași, CSM Târgoviște – SCM Pitești, Dinamo B. – Volei Alba Blaj ( 17.00 – DigiSport).
Dan H. BRUDIU
Lasă un răspuns