Volei A1, Play-Off, Turneul 2, Lugoj: Cel mai valoros rezultat din istoria voleiului din Lugoj: 48 puncte, locul 5, calificare în Europa!

Foto: Gabriel Brezeanu

Dan H. BRUDIU

Ultimele trei zile de meciuri ale formației lugojene în sezonul 2020 – 2021: trei zile de turneu pe teren propriu, drept câștigat în urma evoluției foarte bune din 2021, când voleiul a obținut opt victorii din unsprezece partide în sezonul regular. Performanță de excepție într-o companie redutabilă, care a dus team-ul bănățean în postura de a conduce plutonul 5 – 8 la final de retur. Și, așa cum nu o dată s-a întâmplat în această zonă (extrem de echilibrată, în care au fost implicate mult timp și echipele din Medgidia și Galați), am con-semnat rezultate echilibrate, uneori surprinzătoare.

Favorită la păstrarea poziției europene la star-tul turneului din Sala Sporturilor Ioan Kunst-Gher-mănescu, cu cinci puncte avans după meciurile de săptămâna trecută de la Bacău, formația pre-gătită de tandemul Segrt – Grbic a confirmat forma bună în care se află, realizând încă șase puncte în cele trei partide pe propriul teren și distanțându-se la nouă puncte diferență față de următoarea clasată, C.S.O. Voluntari, club care a obținut in extremis calificarea în Cupa Balcanică.

O revenire de excepție în jocul cu Rapid, în care am fost conduși cu 2 : 0, soldată cu un 3 : 2 dramatic, o demonstrație de forță și inspirație în decisivul cu Bacăul (3 : 0 clar contra fostei campioane naționale conduse de un Florin Grapă surclasat de trei ori cu 3 : 0 de banca tehnică lugojeană  într-o lună!), plus un joc final cu punct, 2 : 3 după 2 : 0 cu Voluntari și o bucurie imensă la final pentru realizarea, a treia oară consecutiv, a performanței calificării în Cupele Europene intercluburi. Față de precedentele însă, într-un sezon mai dificil ca oricând. Atât din cauza conjuncturii în care s-a evoluat cât și, mai ales, datorită ambiției, valorii și obiectivelor competitoarelor din prima ligă a României.

C.S.M. Lugoj  –  Rapid București  = 3 : 2 (22:25, 19:25, 25:21, 25:19, 15:10)

Revenirea de care era mare nevoie pentru a liniști apele în clasament, în fața unui team care își dorea toate punctele, rocada cu Bacăul și locul șase final.

C.S.M. Lugoj:  Diana Balintoni (4 p), Nina Kocic (22 p), Milena Koprivica (19 p), Katarina Canak (14 p), Marija Zelenovic (1 p), Georgiana Popa (18 p), Anastasija Sekulic (6 p), Andra Savu-Badiu, Adriana Popa, Bianca Albăstroiu (1 p), Patricia Bărbulescu.

Rapid București: Alexandra Sobo (8 p), Denisa Rogojinaru (20 p), Silva Martins (15 p), Irina Radu, Leticia Magnani Hage (13 p), Ramona Postea (4 p), Iuna Zadorojnai, Silvia Coman (10 p), Marilena Puică (1p), Mara Bratu (3 p), Adriana Alexandru, Maria Pană, Andra Cojocaru.

Statistică: C.S.M. Lugoj – Rapid București  =  puncte:  106 : 100 (directe 85 : 74), din serviciu: 11 : 4,  puncte din atac: 60 : 57,  blocaje cu punct: 14 : 13.   

C.S.M. Lugoj – C.S. Știința Bacău = 3 : 0 (25:16, 25:12, 25:18)  

După ce Kasprzak, Koleva ,Cikiriz, Veljkovic, Gun-cheva și Faleș au simțit forța C.S.M.-ului în cele două eșecuri în trei seturi din Sala Dinamo și Polivalenta din Bacău până la ora jocului, lugojencele au predat o nouă lecție de nivel profesionist.

C.S.M. Lugoj:  Diana Balintoni (2 p), Nina Kocic (19 p), Milena Koprivica (17 p), Katarina Canak (7 p), Marija Zelenovic (1 p), Georgiana Popa (12 p), Anastasija Sekulic (4 p), Andra Savu-Badiu, Adriana Popa, Bianca Albăstroiu, Patricia Bărbulescu.

C.S. Știința Bacău: Slavina Koleva (1 p), Kinga Kasprzak (11 p), Ana Veljkovic (7 p), Georgiana Faleș (4 p), Kristina Guncheva (2 p), Carmen Dițu, Natasa Cikiriz (9 p), Lorena Ciocian (2 p), Magdalena Dzikowicz, Alexandra Ciucu.

Statistică: C.S.M. Lugoj – C.S. Știința Bacău =  puncte:  75 : 46  (directe 62 : 37), din serviciu: 5 : 4,  puncte din atac: 46 : 27,  blocaje cu punct: 11 : 6.   

C.S.M. Lugoj – C.S.O. Voluntari = 2 : 3 (28:26, 25:16, 23:25, 23:25, 9:15)  

La final de turneu, un ultim punct în panoplie și un scor repetat pentru a treia oară contra unei grupări ambițioase și valoroase, ce a depășit Rapidul la potou, la setaveraj. Impresionanta Loredana Filipaș a punctat din nou decisiv, în 30 de rânduri.

C.S.M. Lugoj:  Diana Balintoni (3 p), Nina Kocic (14 p), Milena Koprivica (18 p), Katarina Canak (16 p), Marija Zelenovic (15 p), Georgiana Popa (11 p), Anastasija Sekulic (4 p), Andra Savu-Badiu, Adriana Popa, Bianca Albăstroiu, Patricia Bărbulescu.

C.S.O. Voluntari: Loredana Filipaș (30 p), Aleksandra Cveticanin (17 p), Edina Selimovic (6 p), Alice Kapelovies (5 p), Maria Milovic (9 p), Ana Maria Lupa (4 p), Daiana Roman (1 p), Diana Vereș (7 p), Alexandra Babaș, Sonia Teianu, Andreea Ispas.

Statistică: CSM Lugoj – CSO Voluntari = puncte: 108 : 107! (directe 81 : 82), din serviciu: 10 : 4,  puncte din atac: 63: 66,  blocaje cu punct: 8: 12. 

Celelalte rezultate:

Lugoj:

C.S. Știința Bacău –  C.S.O. Voluntari = 2 : 3, Rapid București – C.S.O. Voluntari = 1 : 3, C.S. Știința Bacău –  Rapid București = 0 : 3

Galați:

C.S.U. Belor Galați – Universitatea Cluj = 3 : 0,  Medicina Tg. Mureș – F.C. Argeș Pitești = 3 : 0, Medicina Tg. Mureș – Universitatea Cluj = 3 : 0, F.C. Argeș Pitești – C.S.U. Belor Galați = 1 : 3.  Urmează, după editarea acestor rânduri, C.S.U. Belor Galați – C.S.U. Medicina Tg. Mureș și  F.C. Argeș Pitești – Universitatea Cluj. Care stabilesc retrogradatele în Divizia B.

Tîrgoviște:

C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S.M. Tîrgoviște  = 0 : 3, C.S. Medgidia  – Dinamo București = 3 : 0, C.S.M. Volei Alba Blaj –  Dinamo București = 3 : 0, C.S. Medgidia  – C.S.M. Tîrgoviște  = 0 : 3, C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S. Medgidia = 3 : 1, C.S.M. Tîrgoviște – Dinamo București = 3 : 0

În urma acestor rezultate, C.S.M. Tîrgoviște este, în premieră, campioana României, având o singură înfrăngere în cele 28 de etape, cu 2 : 3, la … Lugoj! Blajul, Dinamo și Medgidia rămân pe pozițiile doi, trei și patru. În Play-Off 5 – 8 Lugojul obține ultimul loc de Cupe Europene intercluburi, iar C.S.O. Voluntari calificarea în BVA Cup. În Play-Out 9 – 12 Galațiul rămâne pe 9, Tg. Mureșul și  Piteștiul se bat pentru poziția zece și supraviețuire în elită, iar Clujul ia drumul ligii secunde. Vom reveni.

În clasament: 

5. C.S.M. Lugoj – 48 p., 6. CSO Voluntari 39 p., 7. Rapid 39 p., 8. Știința Bacău 38 p.

Felicitări, C.S.M. Lugoj – volei!


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.