Estera CIMPONERIU
Cititorii noștri îl cunosc deja pe Ștefan Zamfirescu, lugojeanul îndrăgostit de Cuba, care a vizitat de cinci ori Havana și ne-a povestit pe larg despre viața de acolo, impresionat fiind de frumusețile întâlnite.
Dar întotdeauna există și o parte mai puțin frumoasă a locurilor și a oamenilor, iar viața în Cuba este un paradox între farmecul istoriei și realitatea unei lupte continue pentru supraviețuire.
Această cealaltă față a Cubei am descoperit-o dintr-o discuție cu dl Viorel Iuga, de la Asociația Sunt Frații Noștri, o organizație creștină dedicată promovării libertății religioase și apărării drepturilor omului în întreaga lume.
Prin acțiunile filantropice desfășurate în Cuba, Asociația Sunt Frații Noștri din Arad urmărește promovarea și protejarea libertății religioase și a valorilor creștine, precum și apărarea drepturilor omului.
În Cuba membrii asociației au o implicare activă începând cu anul 2013. De-a lungul anilor, membrii asociației s-au implicat activ, trimițând containere cu alimente (orez, fasole și altele), deplasându-se în Cuba, unde au distribuit alimente celor aflați în nevoie, copiilor, adolescenților sau bătrânilor din Căminele de bătrâni.
„Începând cu anul 2013, noi, membrii Asociației, colaborăm constant cu frații și surorile noastre din Cuba, în zonele Santiago, Holguín, Moa, Santa Clara și altele. Activitatea noastră se concentrează pe sprijinul bisericilor locale, instruirea liderilor creștini și susținerea celor în nevoie, de la copii și adolescenți până la văduve și vârstnici”, au declarat membrii asociației. L-am rugat așadar pe dl Viorel Iuga să ne prezinte, pentru cititorii Ziarului ACTUALITATEA, adevărata față a vieții din Cuba.
Iată, deci, situația la zi (16 martie 2026), transmisă din Cuba de către unul dintre misionarii creștini ai asociației, dl Viorel Iuga:
„Dragilor, vă împărtășesc câteva gânduri proaspete din această ieșire.
Le voi trimite pe rând ca să nu vă răpesc mult timp.
Am ajuns la aeroport, ne-am luat viza și am predat bagajele. Doamna de la check-in se bucură evident că mergem în Cuba. I-am spus că nu este prima dată și sperăm că nici ultima. Mergem să ajutăm poporul cubanez și să le împărtășim puțină speranță.
Ne ridicăm de la sol și privim casele frumoase, autostrăzile pline de mașini, lacurile, complexele de locuințe moderne, terenurile de golf… urmează culorile superbe ale apei…
După un zbor liniștit am intrat în spațiul aerian al Cubei. Începem să vedem solul. Vreme frumoasă, pădure, câmpie, o stradă din pământ dreaptă și ceva drumuri de țară.
Apare primul drum principal. Spre deosebire de trecut, nicio mașină, nicio mișcare. Ne apropiem de orașul mare. Drumuri de pământ și colegii se bucură. Au văzut o mașină, altul spune că două…
Am aterizat și coborâm din avion la sol. Simplu, fără tunel, fără autobuze. Mersul pe jos este sănătos. Aeroportul nu mai este cu așa de mulți oameni ca în vizita precedentă.
Autorități multe, dar nu i-am văzut niciodată așa de bucuroși ca acum. Probabil în această cursă suntem singurii străini. Ceilalți presupun ca sunt cubanezi care vin să-și ajute familia.
Trecem cu bine de controlul poliției de frontieră și de cel vamal. Controlați, dar curați. Ne întâlnim cu partenerii cubanezi și plecăm pe traseul prestabilit.
Șoseaua liberă. Din când în când, câte o mașină, motocicletă, căruță și ceva triciclete electrice.
Aflăm că dolarul a ajuns la 500 de pesos. Litrul de combustibil a ajuns la 12-13 dolari, dar nu se găsește.
După ce rezolvăm primele două proiecte, ne pornim la drum spre localitatea unde vom dormi.
Drumul principal este foarte rău, dar nu avem probleme, căci pe cea mai mare parte a traseului am fost aproape singuri.
Ajungem acasă la un prieten și servim masa. Oamenii sunt ospitalieri, fac eforturi să ne simțim bine. După cină mergem la cazare… orașul este în întuneric, dar strada pe care suntem cazați, pe o zonă limitată, are electricitate.
Probabil stă cineva pe aici sau poate o fi pentru casele cu regim de pensiune. Oricum știu că nu va dura mult, deci mă pregătesc de culcare. Mâine ne așteaptă o zi aglomerată.
* * *
Gândindu-mă că astăzi există probabilitatea să aveți timp mai mult, vă prezint ziua cea mai aglomerată.
Surprinzător, se pare că am avut electricitate toată noaptea. Nu am folosit AC, că simt cu ei și vreau să fac economie.
M-am trezit dimineață și am lucrat. La 6.00 s-a întrerupt curentul. Trebuie să mă obișnuiesc să încarc telefonul și laptopul când este curent…
Am mers la micul dejun. Colegii s-au plâns că pe parcursul nopții s-a auzit totul din stradă. Așa este, izolația de orice natură este zero.
Am mâncat și apoi am plecat spre următoarele proiecte. Colegii sunt încântați să vadă copiii mergând la școală. Săraci, dar mulți sunt îmbrăcați în uniforme, curați, îngrijiți și chiar veseli.
Vremea în țară, cu vara permanentă, este frumoasă. Drumul este ok, dar trebuie să avem grijă la pietonii de pe șosea, la biciclete, la motociclete și la puținele căruțe trase de un cal.
Pe marginea drumului sunt multe blocuri mari de marmură cu citate ce ne aduc aminte de epoca de aur. Doi muncitori taie cu maceta iarba din jur ca să putem citi mesajul revoluționar.
Vedem o fermă de vaci și niște capre. Nu știu dacă ferma este a guvernului sau privată. Știu că la cele private guvernul cere cote de carne la prețul stabilit de ei.
Deși au trecut luni de zile, se văd urmele uraganului Melissa. La marginea unui oraș am văzut și câțiva muncitori care lucrau în agricultură, probabil la un particular. Undeva pe câmp se ară cu plugul tras de boi.
În oraș am văzut un camion cu usturoi, iar un cetățean ducea un purceluș în spate. Nu știu dacă era mort sau viu.
Ajungem la o biserică unde duminică au avut cam 400 de ascultători. Au peste 400 de membri botezați. Au mulți copii, tineri și femei. Pentru a face față nevoilor se adună și în câteva case din jur, pe care le folosesc pentru studiu.
Evident, toți au așa-zisa cantină și toți încearcă să dea mâncare la săraci…
Mi se întărește convingerea că biserica a devenit și cel mai important centru comunitar. Membrii bisericii fac voluntariat și la locul de închinare, și pe teren. Unii prepară mâncarea, alții o transportă la săraci și bolnavi.
Biserica este locul iubirii, locul mâncării și locul speranței.
După-amiaza șoseaua este mai liberă.
Căldura mare și soarele arzător îmi amintesc de importanța unei umbrele pentru cei ce umblă pe jos.
În apropiere de biserică este o școală. Mă uit și văd copii veseli care lovesc o minge, aleargă, sar în lungime.
Pe drum mai funcționează unele puncte de control. Suntem opriți, suntem salutați politicos, se verifică documentele, suntem salutați și am plecat.
Pe marginea drumului stau la ocazii oameni de toate vârstele, toate categoriile sociale și toate sectoarele de activitate. Undeva, pe un teren, câțiva tineri joacă baseball.
Potențialul turistic al țării este enorm, dar folosit puțin.
Revenim la biserici. La una se predau lecții de muzică. La alta un grup mixt face repetiție. Sunt câțiva băieți tineri, liceeni, o economistă, o educatoare și o funcționară pe domeniul investițiilor.
De partea cealaltă avem o doamnă doctor, o funcționară, o studentă la medicină și un student la teologie.
Mâncarea ne este pregătită tot de o doamnă medic de profesie.
Deși se înserează, plecăm să mai vizităm două biserici.
Când trecem pe lângă gunoaiele necolectate mi se spune că sunt oameni care caută acolo mâncare.
Ajungem în dreptul unui cimitir unde neoficial se spune că ar fi înmormântat președintele erou Fidel Castro.
Nu este greu de acceptat că sunt oameni care vin și plâng după el.
Slujitorul cu care merg este salutat de copii și de adulți. Îmi spune că mașina bisericii este ambulanța cartierului. Toți îl cunosc și îl solicită.
După ce trecem de un magazin unde se vând unelte și vopsele care se pot cumpăra doar pe valută, ajungem la piața cu alimente. Îmi spune că o știe pe șefa pieței, care îl sună și anunță când au câte ceva. Normal, tot despre valută vorbim.
Puțin mai încolo mi se spune că este fabrica de cărămidă. În realitate sunt niște cuptoare asemănătoare cu cele pe care le vedeam la marginea satului, cuptoare făcute de cărămidari.
Trecem prin locul unde se desfășoară în voie piața neagră. Din mai multe motive, inclusiv că este noapte, nu oprim.
La prima biserică găsim tineri pe care îi rugăm să ne cânte o cântare. Se organizează și cântă frumos, plini de viață. Între timp se adună lumea la biserică. Aflăm că vor avea un timp de închinare.
Într-o pauză o întreb pe fata care a condus cântarea ce face. La fel ca visul celor mai mulți tineri, așteaptă să primească actele pentru plecarea din țară.
La următoarea biserică este întuneric beznă, dar suntem primiți cu bucurie. Folosim lanternele și ceva lumină de urgență pe care o au ei. În timp ce urcăm spre locul de închinare vedem că cineva, afară, gătește probabil cina.
Auzim mărturii frumoase despre lucrările minunate ale Domnului. Mulțumitori și obosiți mergem la locul de cazare, singurul care a mai rămas deocamdată funcțional. Nu este curent, dar merge un generator zgomotos. Se pare că îi voi asculta muzica aproape toată noaptea.
* * *
M-am trezit și am savurat zgomotul produs de generator. Am lucrat puțin și m-am pregătit pentru o nouă zi plină.
Micul dejun l-am servit la o casă particulară. A fost una dintre cele mai îngrijite proprietăți văzute în Cuba.
Plecăm pe teren și continuăm să vizităm biserici. Ajungem și la o adunare care are două programe speciale. Pe lângă faptul că, prin misiunea lor, hrănesc aproximativ 700 de oameni, se ocupă de 30–35 de copii mici, un fel de day care.
Cei mai mulți nu sunt din familii creștine. Lucrează organizați, cu dragoste și sacrificiu.
Datorită potențialului din biserică și a nevoilor oamenilor, au pus la dispoziția medicilor o cameră în care se fac consultații și se oferă tratament gratuit.
Așa cum ați observat deja, biserica a devenit cel mai important centru comunitar. Din cauza penuriei de combustibil nu se mai pot face întâlniri zonale sau naționale. Toate s-au anulat, fără a se stabili o nouă dată.
Ca să vă imaginați, un drum până la Havana costă aproximativ 2.000 de dolari. Astfel stând lucrurile, biserica investește mult și eficient în zona ei.
În situația de față, oamenii îl caută mai mult pe Dumnezeu.
Procentul evanghelicilor în Cuba este de aproximativ 13%.
Pe drum văd și aspecte interesante. Cineva merge cu un purcel în lesă și el se conformează. Pentru masa de prânz mergem la o altă biserică.
La fel ca la celelalte, găsim oameni care pregătesc mâncare la cantină și apoi o distribuie celor nevoiași. Aici găsim și două grupuri care fac studiu biblic.
După prânz ne îndreptăm spre Seminarul Convenției și apoi oprim la o altă biserică. Aici oamenii lucrează la o extindere.
Ne spun frumoasa poveste a bisericii. Se află în zona care a fost afectată cel mai mult de uragan, dar oamenii îl caută pe Dumnezeu. La ora actuală fac cateheză și se pregătesc pentru botez 100 de persoane.
Păstorul spune că lucrarea este grea, dar merită. Interesant este că în locul acesta observăm și o grădină destul de bine îngrijită, în care vedem castraveți, ceapă, salată, roșii, varză, ananas, bostani etc. Oamenii se gospodăresc bine”, ne-a declarat dl Viorel Iuga.
Cuba se confruntă cu o criză severă de combustibil, inclusiv pentru aviație și transport. Cuba nu avea disponibil kerosen (Jet A‑1) în aeroporturile internaționale între 10 februarie și 11 martie 2026, ceea ce înseamnă că în această perioadă avioanele trebuia să caute combustibil în alte țări sau să facă opriri tehnice.
Unele rapoarte sugerează că Cuba nu ar fi primit livrări semnificative de petrol de la furnizorii tradiționali și că niciun transport major nu a intrat recent, iar aprovizionarea a fost drastic redusă din cauza presiunilor externe, inclusiv sancțiunilor și restricțiilor asupra exporturilor petroliere din partea Statelor Unite, ceea ce a afectat livrările din Venezuela și Mexic, două surse importante de energie pentru insulă.
Unii analiști estimează că, în absența unor noi transporturi, rezervele de petrol ar putea fi suficient de mici, pentru doar câteva săptămâni.
Criza combustibilului vine peste o situație economică deja foarte dificilă: în unele regiuni se raportează pene lungi de curent, iar economia suferă de lipsuri de alimente și medicamente, ceea ce afectează inclusiv turismul, care este în scădere din cauza problemelor de conectivitate și resurse.
Criza prezentă duce la transport public redus sau întrerupt în unele orașe, cozi foarte lungi la benzinării, activitate economică încetinită și impact asupra producției agricole.
Spitalele și școlile funcționează sub presiune din cauza lipsei constante de energie și combustibil. Bisericile își mută slujbele la ore cu lumină naturală, țin slujbe în aer liber și, în unele cazuri, scurtează timpul de închinare pentru a se adapta la condiții.
„Misionarii și creștinii au mari dificultăți, le este aproape imposibil să se deplaseze pentru evanghelizare și activități sociale. Pentru participarea la slujbe, unii credincioși parcurg pe jos distanțe foarte mari din cauza lipsei de transport. Chiar dacă nu pe față, există și o presiune crescută asupra bisericilor evanghelice.
Unele organizații pentru libertate religioasă semnalează că multe biserici independente se confruntă cu dificultăți legale, inclusiv declarații de neautorizare sau provocări în procesul de înregistrare.
În unele cazuri, comunități independente au primit amenzi, amenințări cu confiscarea clădirilor și, potrivit unor relatări, chiar ordine de închidere sau demolare. Unii creștini relatează refuzuri ale autorizațiilor pentru activități, presiuni asupra pastorilor și misionarilor, limitări asupra evanghelizării publice și supraveghere din partea statului.
Se fac presiuni asupra păstorilor și, conform relatărilor comunitare, asupra copiilor acestora, iar tinerii sunt uneori îndemnați să nu participe la slujbele bisericilor.
Liderii creștini care își permit să critice politicile de stat pot fi interogați, amenințați sau, în anumite circumstanțe, arestați. Bisericile primesc tot mai greu autorizații, cele neînregistrate riscă amenzi, confiscări sau demolări, iar casele de adunare sunt vizitate frecvent de securitate.
Deși situația poate fi puțin diferită de la o zonă la alta și datele exacte pot varia, în ciuda greutăților biserica rămâne vie, activă și are parte de convertiri și treziri spirituale.
Chiar dacă este tot mai greu să continue cu distribuirea ajutoarelor către săraci, biserica rămâne un centru de sprijin social și face eforturi considerabile să‑i slujească pe cei necăjiți pentru supraviețuire.
În mijlocul greutăților, viața de rugăciune a devenit mai înflăcărată, iar rugăciunea pentru „pâinea de fiecare zi” mai reală și mai urgentă. Pentru că unii credincioși nu se pot deplasa, li se transmit predicile prin telefon sau alte mijloace de comunicare la distanță. Din lipsă de combustibil s‑au anulat unele întâlniri regionale sau teritoriale.
Migrarea masivă a tinerilor, dorința unor familii de a pleca spre vest, spre Havana sau din țară, a făcut ca unele biserici să devină îmbătrânite, fără resurse suficiente pentru activitate și închinare. De altă parte, din cauza crizei, a crescut colaborarea între denominațiuni și oamenii sunt mai dependenți de Dumnezeu și mai uniți. Mulți folosesc timpul de întuneric, fără electricitate, pentru rugăciune și transmiterea mesajului Evangheliei și către alții.
Acum situația este mult mai gravă. Mi s-a transmis că prețul carburanților a ajuns la 2.000 de pesos și nu se găsește. Nu au combustibil nici măcar la spitale, nici la pompele funebre, iar din această cauză au ajuns în situația de a nu își putea îngropa morții, iar străzile sunt mereu pline de gunoaie”, ne-a declarat dl Viorel Iuga.
* * *
În final, publicăm mesajul asociației:
„Cine dorește să sprijine prin ajutor umanitar acțiunile asociației, are posibilitatea de a contribui financiar în conturile bancare deschise la Banca Transilvania Arad.
Destinatar: Asociația Sunt Frații Noștri, strada Mărășești 24, Arad.
Cont RON: RO45BTRLRONCR-T0533506801, deschis la Banca Transilvania Arad;
Cont EURO: RO92BTRLEURCR-T0533506801, deschis la Banca Transilvania Arad.
Foarte important, la explicații, vă rugăm să scrieți Ajutor umanitar, NU scrieți Cuba, deoarece băncile au restricții pentru Cuba.
Lasă un răspuns