Unii mint poporul cu televizorul, alții folosesc contorul!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Conform cerințelor europene, de la 1 iulie 2008, E.ON Gaz România a adoptat măsura-rea consumului de gaze în unităţi de energie. Deci, dacă coana Europa a hotărât, n-ai cum să o dai cotită, așa că și pe plaiul mioritic poporul se bucură de această hotărâre.

Mă gândesc cu groază la ziua când ni se va cere să măsurăm timpul în litri și distanța în grade Celsius. Cu toate că sunt pro Europa, unele măsuri mă tulbură. Bă, când îmi vine factura la gaz mă ia cu amețeli.

Mă uit precum curca în lemne și nu pricep cum deduc băieții ăștia deștepți cât le datorez, deoarece contorul meu înregistrează metri cubi, iar eu plătesc kilowați-oră.

După cunoștințele mele, nu există o formulă de transformare din metri cubi în energie. Această formulă a fost inventată de cei de la gaze și ea ar fi aplicabilă doar dacă s-ar măsura constant și coeficientul de calitate, ceea ce practic este imposibil.

Hai să vedem cam cum stă treaba. Un metru cub de gaz conține în compoziția sa metan si azot. Puterea calorică eliberată prin arderea completă a unei cantități de gaz poate avea valori cuprinse între 8,9 si 11,9 kWh.

Amestecul de pe țeavă conţine 97,2% metan, 1,4 % azot, un gaz inert care imprimă o anumită viteză de deplasare a gazului şi 1% dioxid de carbon. În consecință, formula este o abureală.

Consumatorul citește pe contor că a consumat x metri cubi, dar dacă EON pretinde că ți-a băgat pe țeavă un gaz îmbunătățit cu anumite fâsuri te-ai ars, frățicule.

Cum nu ai cu ce să analizezi ce aere ți-a băgat pe țeavă, taci și plătești. Dacă nu plătești, vin niște băieți supărați care îți taie gazul.

Dacă reclami, până vine expertul să facă analiza gazului, au ei grijă să-ți bage și ceva hidrogen sau alte cele în gazul cu pricina. Care-va-să-zică, înțelegi, neicuşorule, cum vine chestia cu conversia?

Și asta nu e tot. Dacă ești singur pe contor, ești un caz fericit, dar dacă ești beneficiarul unui sub-contor lucrurile se complică. Aparatul tău măsoară mere și tu trebuie să plătești în pere.

Un adevărat balamuc, care de multe ori iese cu strigături. Cum e vorba de un calcul simplu și nu toată lumea e prietenă cu matematica, apar alte supărări.

Legea nu îți permite să ceri montarea unui contor individual numai în anumite situații așa că circul continuă. Enormitatea s-a banalizat. Nimic nu mai miră.

Dar într-o țară unde moneda națională este Leul, iar noi facem unele plăți raportându-ne la Euro, ce mai contează nebunia de la gaz? Asta e: unii mint poporul cu televizorul, alții, cum se știe, folosesc… contorul!

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.