
Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
„În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea respectivă, o persoană necunoscută ar fi pătruns în incinta unei anexe a unui imobil din satul Bodo, de unde ar fi sustras mai multe produse alimentare.
În urma activităților desfășurate de către polițiști, a fost identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea faptei.
De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, a rezultat faptul că, în cursul aceleiași nopți, tânărul ar fi pătruns și într-o altă anexă, situată pe raza aceleiași localități, fără a sustrage bunuri”, a anunțat IPJ Timiș.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 23 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. (P. M.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns