Un tânăr de 19 ani, din Găvojdia, este cercetat penal pentru că a lovit un angajat al unui magazin din Lugoj și pentru că a sustras două pachete de țigări

Tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a fost reținut de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

„Polițiștii lugojeni au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi încercat să sustragă două pachete de țigări dintr-o societate comercială de pe strada Timișorii. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde, în urma verificărilor efectuate, au constatat faptul că persoana în cauză ar fi fost surprinsă de un angajat al societății, moment în care, prin exercitarea de acte de violență asupra acestuia, ar fi reușit să fugă într-o direcție necunoscută. Ulterior, în urma activităților informativ-operative, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 19 ani”, a anunțat IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

 

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.