Un tânăr a murit după ce a rămas blocat sub un mal de pământ care s-a surpat

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, care lucra la o instalație de canalizare, și-a pierdut viața după ce a rămas blocat sub un mal de pământ care s-a surpat. Tragedia a avut loc în comuna Iecea Mare.

„Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 27 de ani, ce lucra la o instalație de canalizare pe raza comunei Iecea Mare, ar fi fost surprins de un mal de pământ în timp ce încerca să facă racordul la o țeavă”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Pentru extragerea tânărului rămas blocat sub pământ au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare, la fața locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, un autocamion cu container și un buldoexcavator, o ambulanță SAJ și un echipaj SMURD cu medic.

De asemenea, au fost solicitate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Iecea Mare, Cărpiniș și Lenauheim și a fost anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Victima a fost scoasă de sub pământ, însă medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul acesteia.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Despre admin 6350 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.