Remus V. GIORGIONI
Bega Mare și Bega Mică
Numită și Pișcheanu, „Bega Mare” se afla pe centru, cam pe la mijlocul spațiului dintre Electrice și fosta cofetărie Liliacul (unde se află acum magazinul de cosmetice), șef de unitate fiind Pișcheanu Gheorghe, funcție care l-a propulsat astfel printre persona-litățile lugojene. Înființat prin anii șaptezeci ai secolului trecut, magazinul avea 18 angajați. Cum intrai, pe stânga era vitrina și rafturile de băuturi, iar pe dreapta, raionul de dulciuri, la loc de cinste aflându-se produsele fabricii Kandia din Timișoara.
În legătură cu băuturile, la urechile reporterului a ajuns următoarea întâmplare hazlie. Ca peste tot, și la Lugoj se formase o gașcă de hoți (iar cei în cauză nu erau muritori de foame, ci tineri „bețîci”). Pișcheanu însă a fost mai șmecher ca ei: cum s-ar spune, un mare pișicher… A legat gâturile sticlelor din vitrină unele de alte cu nailon gros de pescuit și a așteptat… N-a avut mult de așteptat.
Când tinerii furători au făcut zid în fața vitrinei – spre interior – iar primul, la adăpostul zidului, a întins mâna după prima sticlă, toate au început să se miște și să se izbească unele de altele (să se „clotoară”), făcând un zgomot de nedescris. Acum, noi (astăzi) nu știm câți au fost prinși și câți au scăpat cu fuga.
Dar mai știm o întâmplare, aflată din gura unui prieten, și el tânăr pe vremea aceea. Când a văzut un „amic” subtilizând o sticlă plată și vârându-și-o în sân, a așteptat în spatele lui până au ajuns amândoi la casă. Atunci i-a întors mâna la spate, izbindu-l cu capul de tejghea. Și, trăgându-i marfa furată din sân, a pus-o pe masă, spre a fi taxată împreună cu marfa hoțului pusă la vedere.
În Piața Prefecturii, se afla „Bega Mică”, având-o ca șefă pe Ciucă Maria. Cum intrai pe ușa principală – pe unde se intră astăzi în magazinul de naturiste Eden – dădeai peste un pult lung, cu două cântare și trei frigidere cu marfă (mezeluri, brânzeturi etc.) de tip „Gospodina”. Pe dreapta, se afla marfa zidită ca niște munți de alimente: conserve și produse de panificație, iar pe stânga, sala mare a alimentarei, cu autoservire. Luai coșul de la intrare și te orientai singur printre rafturile de marfă, ca în orice supermarket din zilele noastre.
Printre angajați, celebră era dna Mioara, care impunea de la distanță prin statură și… greutate (spaima celor cu mâinile la spate…). În zonă, vizavi de Femina, cum mergi spre Prefectură se afla cunoscuta Cofetăria „Unirii”; astăzi se află acolo o pizzerie. Iar pe străduța următoare, spre Piață, la dreapta, era arhicunoscutul birt Mureșanca.
Noi, care lucram pe atunci la Ape – Stația Hidrologică din clădirea Prefecturii – , ne alimentam de la „Bega Mică”. Ne amintim o întâmplare de prin anul 1982, când a început la noi criza alimentară. Într-o singură zi (sau poate doar câteva ore) întreg raftul de conserve de carne, un adevărat „munte” zidit din tablă, a dispărut. La scurt timp după aceea, prin 1984, alimentele au fost raționalizate. Se stătea la coadă la: pâine, zahăr, unt, ulei. Și la carne, desigur, la magazinele de carne; unele magazine Alimentara aveau însă și ele secție de carmangerie.
La Furnica și la Strâmba
Pe strada Gării, mai către Bijuteria din colț, se afla celebrul magazin alimentar „Furnica”, unde conducător de unitate era Voichescu Gavril. Iar în Micro III, faimosul magazin Eurogen – care venea de la șeful lui, Căpreanu Eugen. Aici iar avem de depus o mărturie, personală, un fapt anecdotic, dar semnificativ.
Pe vremuri, scriitorii și ziariștii aveau acces cu legitimația de rigoare și la marfa din spate a magazinului. Noi, pe atunci, nu aveam așa ceva, dar ne aducem aminte că am trecut odată prin zonă cu poetul Traian Furnea, de la București, care se afla în vizită la Lugoj. Și numai ce ne trezim cu Trăienel că intră în magazin și dă buzna peste Eugen… După care îl vedem că apare cu o plasă de sticle, plus una cu mezeluri și încă una plină cu pachețele cu (jumătăți) de unt… Credeți că ne-a dat și nouă, celorlalți poeți (hămesiți) din grup vreo bucățică de ceva?… Acum și el se află trecut dincolo de Styx.
Interlocutorul nostru în acest periplu lugojean prin vechile magazine alimentare a fost dl. George Barbu, comerciant vechi; cel care a lucrat 20 de ani la alimentara de lângă Poștă, numită „La Strâmba” din cauza presupusei strâmbătăți a Turnului Poștei, care a și fost comparat cu Turnul din Pisa…
Acest magazin îl avea ca șef pe dl Forgo Iosif, iar adjunctă era dna Zamșa Ana, soția vestitului ofițer de miliție Mitică Zamșa. (După revoluție dl George/Geo, s-a asociat cu colega Ani, magazinul chemându-se în acest fel „Geoani”.) Înființată în anul 1974, Alimentara Poștei avea 27 de angajați, 12 pe schimb, fiindcă lucrau de la 5,30 dimineața până la opt seara; și doi în personalul auxiliar.
Printre alte magazine Alimentara din vremea aceea, mai enumerăm Alimentara „Unic”, cum mergi spre – încă – actualul CEC, pe dreapta, în renumita zonă de pe strada Timișoarei. Și acesta era un magazin mare, lung și spațios, cu multă marfă și mulți angajați. Șefă era dna Wiener Cornelia (Neli), secondată de Antal Erika.
Iar pe strada Nicolae Bălcescu, la Alimentara din Blocul Turn, de pe drumul Caransebeșului, șefi erau soții Gina. Mai menționăm, de asemenea, Alimentara din zona Stadion (în spațiul dinspre Sala Sporturilor, unde se află acum Cafeneaua Mario), care o avea ca șefă pe o veche comerciantă lugojeană, dna Barna Emilia/Mili.
Aici se cuvine menționat un fapt semnificativ și adevărat. Fiecare lugojean avea prin alimentare cel puțin o „sursă”; și sursa noastră, cea a familiei reporterului, era dna Mili, căreia îi mulțumim, cu nițică întârziere, și pe această cale!
Lasă un răspuns