Un pas important pentru podul peste Timiș

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dorința primarului Francisc Boldea de a construi un nou pod la Lugoj, în vecinătatea Podului de Fier, prinde contur. Ultimul și cel mai important aviz pentru studiul de fezabilitate și proiectare a fost obținut. Este vorba despre aprobarea de la Comisia de Monumente, din cadrul Direcției de Cultură Timiș. Reprezentanții acesteia au fost în luna febru-arie la Lugoj, unde au vizitat amplasamentul. La începutul acestei luni, au transmis Primăriei Lugoj avizul pozitiv pentru demararea proiectului. Totuși, cei de la Direcția de Cultură Timiș au pus și o condiție.

„Sigur, cei de la Monumente ne-au mai impus ceva. Ca până la aprobarea proiectului tehnic, e necesar să facem un plan de urbanism zonal pentru acea zonă, deși căile de acces ambele sunt cunoscute. E vorba despre Splaiul Brediceanu, Podul de Fier și zona centrală a orașului.  Deci sunt două artere, Splaiul Coșbuc și Splaiul Brediceanu, dar dacă așa ni s-a cerut, așa vom face”,

a declarat Francisc Boldea, primarul Lugojului. Edilul-șef al orașului a vorbit și despre necesitatea construirii unui astfel de pod la Lugoj.

„Cu un singur pod nu putem func-ționa nici trei ore când e un festival. Ați văzut și dumeavoastră că orașul este practic blocat. Dar mai trei ani de zile, dacă am încerca să îl reparăm pe cel care deja există. Și nu se poate repara, tre-buie refăcut complet. Și atunci ar fi o imitație de Podul de Fier. Or lucrul acesta noi nu am vrea să se întâmple. Cel puțin eu sigur nu aș vrea acest lu-cru, pentru faptul că el este simbolul nostru. El este brandul orașului și ca atare aș vrea să rămână așa. Un pod de circulație ne trebuie care să lege cele două maluri ale Timișului, un pod care să po-ată deservi zona centrală a orașului”,

a precizat Francisc Boldea. Avizele fiind primite, urmează ca în perioada următoare să se treacă la partea a doua, realizarea proiectului tehnic și execuția podului. Pentru a nu se mai prelungi termenul, ambele lucrări vor fi scoase împreună la licitație. Valoarea toală a lucrărilor ce țin de acest nou pod ajunge la opt milioane de lei.

 Alina DAMIAN

 

1 comentariu

  1. Asa cum PSD a devenit istorie negativa la Lugoj, asa si actualul primar va deveni la randul lui istorie negativa. Mai ales din cauza podului de fier, care este, cum spune chiar el: brandul orasului. Noul pod va fi brand negativ. Ca si puntea pietonala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.