Evadare ca-n filme la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Un pacient periculos, cu sentință penală, a fugit cu mașina unui angajat și a ajuns în Caraș-Severin. A fost prins de polițiștii din Bozovici.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani a părăsit incinta spitalului în jurul orei 21:30, folosindu-se de un microbuz alb aparținând unui angajat. Medicul de gardă a alertat imediat autoritățile, apelând numărul de urgență 112.
„În 5 ianuarie, în jurul orei 21:30, polițiștii au fost sesizați de către medicul de gardă al Spitalul de Psihiatrie Jebel cu privire la faptul că un pacient, internat cu sentință penală, a plecat voluntar din incinta unității spitalicești. Polițiștii au demarat de îndată verificările, stabilind că este vorba despre un bărbat de 48 de ani, care ar fi sustras un autoturism aparținând unui angajat al spitalului”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au demarat de urgență căutările, fiind alertate și structurile din județele limitrofe, după stabilirea direcției de deplasare a fugarului. După mai multe ore de căutări, acesta a fost găsit în jurul orei 02:00, într-o parcare din județul Caraș-Severin.
Bărbatul a fost reținut de oamenii legii și transportat înapoi în județul Timiș, la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, pentru continuarea procedurilor legale.
În acest caz, polițiștii continuă verificările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evadarea și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns