Un instructor auto a fost condamnat la 11 luni de închisoare după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului pe o stradă din Lugoj, scrie lugojinfo.ro. Judecătorii lugojeni au decis amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.
În această perioadă, instructorul trebuie să respecte mai multe măsuri impuse de instanță, printre care: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele stabilite, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat pentru supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea sa.
Problemele instructorului auto nu s-au încheiat însă, deoarece, luna trecută, a fost prins conducând cu permisul suspendat, după ce polițiștii i-au intocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
În aceste condiții, instructorul din Lugoj riscă din nou o condamnare și ar putea ajunge la închisoare dacă va încălca legea din nou.
Sentința pronunțată acum de magistrații lugojeni nu este definitivă și poate fi atacată la o instanță superioară. (P. M.)
Lasă un răspuns