Un incendiu a cuprins 30 de hectare de pășune și pădure

Un incendiu a cuprins 30 de hectare de pășune și pădure

Pompierii din Făget și din Lugoj au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu de amploare, izbucnit în zona localității Coșteiu de Sus. Flăcările au cuprins aproximativ 30 de hectare de pășune și pădure.

„Pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată si pădure în Coșteiu de Sus, a fost alertată Stația Făget și la locul evenimentului s-au deplasat 6 pompieri cu un autocamion cu container de stingere și o autospecială de stingere.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifestă pe aproximativ 20 hectare de pădure și 10 hectare de pășune împădurită”, a anunțat ISU Timiș.

Pentru gestionarea eficientă a situației, la nivelul ISU Timiș a fost activată Grupa Operativă și s-a dispus creșterea capacității operaționale la nivelul Stației Făget.

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială de serviciu din cadrul Stației Făget (din tura liberă) și cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj.

În sprijinul pompierilor au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Margina, precum și reprezentanți ai Ocolului Silvic. (P. M.)

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.