Un eveniment excepțional! Un dar de preț pentru Lugojul cultural: un pian nou de concert Yamaha

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un eveniment care a îmbogățit, recent, zestrea culturală a Lugojului, inexpugnabila cetate a muzicii, a rămas, în mod paradoxal, într-un nemeritat con de umbră. Știrea, laconică și rece, impersonală, a rămas consemnată, printre alte banale fapte cotidiene, în paginile unor periodice lugojene.

Niciunul din personajele care s-au perindat, de-a lungul ultimelor decenii, la conducerea Primăriei nu s-a învrednicit să exprime voință politică și să dedice alocarea unei considerabile sume achiziționării unui pian de concert nou performant.

Evenimentul, excepțional, care exprimă sensibilitate și viziune culturală, deopotrivă inteligență și atașament pentru opulența și valoarea tradițiilor culturale locale, s-a petrecut în anul de grație 2016. Instrumentul (un pian nou de concert performant Yamaha), achiziționat în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, se constituie într-un dar de preț, oferit cu generozitate publicului larg și elitelor culturale lugojene, naționale, dar și universale, care vor dori să poposească, de acum înainte, în urbea lui Vidu, mirifica noastră așezare, pe caldarâmul căreia au pășit adevărați apostoli ai muzicii universale: Franz Liszt, Pablo Casals, Béla Bartók și George Enescu, patriarhul muzicii românești.

Glasul unei așezări cu o unică vocație muzicală va putea fi exprimat, de acum înainte, limpede, strălucitor, totodată ademenitor și cuceritor. Vechiul pian nu va fi abandonat, ci, cu o părintească grijă acordată unui instrument care s-a dăruit lugojenilor decenii de-a rândul, va fi așezat, la loc de cinste, în incinta Casei Bredicenilor, spațiu sacru, recent renovat, deschis publicului larg cultivat pentru cele mai elevate experiențe artistice.

Pentru că am amintit de bătrânul pian de pe scena Teatrului din Lugoj, pe care unii pianişti profesionişti îl evitau (dar ale cărui clape au fost măiastru mângâiate, de-a lungul timpului, între alţii, de Béla Bartók, Nicolae Caravia, Ionel Gherea, Iosif Willer și Liviu Tempea), iterez sugestia montării, cândva, undeva în foaier, a unei plăci memoriale, pe care să fie inscripţionate aceste nume, dar şi atâtea altele care au înnobilat sfântul locaş al urbei noastre, inaugurat la 1 decembrie 1900, renovat, sub imperiul aceleiași inspirate viziuni integratoare, anul trecut.

pian-de-concert-yamaha-c-2x-sh-1-1aUn mare medic chirurg, deopotrivă desăvârșit pianist, cu studii de specialitate la București și Paris, dr. Gheorghe Iamandi, cu prilejul concertului său de adio, susținut pe scena Teatrului în anul 1942, rezolvase problema calității precare a pianului aducându-şi de-acasă propriul instrument, așa cum melcul își cară căsuța în spinare.

Cu mai bine de un veac în urmă, în noiembrie 1846, aflat pe traseul ultimului său mare pelerinaj concertistic, Franz Liszt poposise și la Lugoj, prestigioasa capitală a comitatului Caraș, unde venise, potrivit vechiului său obicei, cu propriul său pian, transportat într-o caleașcă specială. Ce-i drept, pe vremea aceea spectacolele se țineau pe scena vechiului teatru edificat de frânghierul Anton Liszka în anul 1835.

Pentru amuzament, oferim cititorilor un crâmpei, de factură anecdotică, din memoriile Aureliei Cionca, publicate, sub îngrijirea maestrului Viorel Cosma, în revista „Muzica”, în care marea pianistă rememorează un episod concertistic lugojean, petrecut în iarna anului 1932, pe aceeaşi scenă şi, probabil, pe acelaşi pian (cu mecanism vienez) pe care cântase, în 1924, B. Bartók, părintele muzicii moderne:

„Anul 1932 aduse o iarnă grea cu zăpezi mari, care ameninţau să oprească circulaţia trenurilor. Seara trebuia să cânt în Lugoj, şi pentru aceasta plecăm [din Timișoara] la ora şase după-amiază, însoţită fiind de Alma Cornea, muzicantă şi profesoară de pian la Conservatorul Comunal din Timişoara. Descindem la gară, şi de acolo mergem la hotel. […] La teatru, unde nici timp n-avui să încerc pianul, avui şi alte surprize! Sala era tixită de lume, şi la ridicarea cortinei fui întâmpinată cu salve de aplauze. Aici, altă calamitate: scaunul de la pian era atât de înalt, încât picioarele mele n-atingeau pământul. Pas de pune pedala! Mă scol, trec în culise şi mi se aduce alt scaun, acesta era jos şi scund: iar nepotrivit! În fine, a dat Domnul, şi al treilea fu mai potrivit. Pianul, cu mecanism vienez, nu mă asculta cum doream, însă a fost acceptabil. Între culise mă pândea pompierul, care, de câte ori intram de pe scenă, mă întâmpina cu cuvintele: «Doamnă, asta-i rapsodia?» Şi nu se linişti până nu se cântă şi numărul de senzaţie. Însă îmi mai făcu o şotie, şi îmi prinse trena rochiei între uşă, încuind uşa peste ea! Eu nici pe scenă, nici în culise! Şi publicul aplauda furtunos, iar eu bat cu disperare în uşă, ca să-mi pot scoate trena şi să mă mişc. În fine, tot pompierul, săracul, îmi deschide, consternat de isprava făcută. După concert, care a avut un succes răsunător, s-a dat o recepţie în cinstea mea, la locuinţa urmaşului vrednicului şi popularului compozitor Vidu, la Filaret Barbu, care ne aştepta cu o masă somptuoasă în frumoasa-i locuinţă. Aici am dat peste un pian de concert (formă mică) Steinway. Cu ce regret mă gândeam că a trebuit să cânt pe un pian puţin corespunzător la concert!”

Constantin-T. STAN

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.