Un BMW a luat foc în apropiere de Lugoj. Două persoane s-au salvat în ultimul moment

Un autoturism marca BMW a fost distrus de flăcări, în apropiere de Lugoj. Două persoane care se aflau în mașină au reușit să se evacueze înainte ca întregul autoturism să ardă ca o torță.

Un polițist aflat în timpul liber i-a ajutat pe șofer și pasager să se îndepărteze de mașina în flăcări și a blocat circulația până la sosirea echipajelor de pompieri.

Șoferul a oprit mașina pe dreapta după ce a simțit miros de fum venind din sistemul de ventilație.

În câteva secunde, mașina a fost cuprinsă de flăcări.

Mai mulți șoferi aflați în trafic au încercat să stingă flăcările, însă fumul și căldura degajată nu le-au permis să intervină astfel încât să stingă focul.

Pompierii militari din Lugoj au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și au stins focului în câteva minute. (P. M.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.