„Trezvie şi muncă, mărită naţie română!”

La sfârşitul anului 1903, la iniţiativa Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, un comitet alcătuit din Ion Vidu (în calitate de „dirigent”), dr. George Dobrin („prezident”) şi dr. C. Jurca (secretar) lansa un apel (Concentrare. Apel cătră toate corurile româneşti din Bănat), cu scopul de a „conscrie” (înregistra) reuniunile vocale româneşti şi a monitoriza evoluţia lor. În preambulul acestuia, pentru a-şi justifica şi fundamenta demersul, autorii subliniau muzicalitatea funciară a bănăţenilor:

„I-a mers vestea bănăţeanului ca cântăreţ, şi, de fapt, ca şi la fraţii noştri italieni, unde sunt patru tineri bănăţeni împreună, e şi cvartetul gata. Înzestrat de la natură cu voce dulce şi sonoră, aplecat spre cultura cântării şi iubitor de cântarea în mai multe voci, şi-a câştigat deja bănăţeanul un bun nume, ca primul între toţi cultivatorii muzicei naţionale în cor şi după note”.

Preşedinţii reuniunilor trebuiau să răspundă unui set de șase întrebări: 1. Vechimea corului, numele fondatorului şi cele ale conducătorilor actuali; 2. Structura organizatorică (reuniune laică sau cor bisericesc), anul aprobării statutelor şi, în cazul în care corul avea statute aprobate, trimiterea unui exemplar; 3. Precizarea numărului membrilor activi sau de altă natură, precum şi consemnarea actualilor membri, indicându-se starea lor socială: economi (agricultori), industriaşi etc.; 4. Starea averii şi a arhivei, venitul, „spezele” (sponsorizările), repertoriul corului; 5. Dacă cântă în mod regulat în biserică sau numai cu prilejul marilor sărbători; 6. Menţionarea concertelor publice şi a reprezentaţiilor teatrale, detalierea programului şi indicarea unor eventuale cronici, specificându-se data şi locul apariţiei. Termenul limită pentru expedierea răspunsurilor era data de 15 ianuarie 1904, acceptându-se, în cazul unor situaţii motivate, prelungirea termenului. Răspunsurile urmau să fie prelucrate, constituindu-se ca fundament pentru elaborarea unui amplu studiu despre mişcarea artistică a românilor bănăţeni. Elaborarea unui şematism fusese inspirată de sistemul organizatoric al reuniunilor şi corurilor bisericeşti germane, dar Ion Vidu, alături de marii avocaţi lugojeni (actuali şi foşti preşedinţi ai Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, membri de frunte ai Mesei Poganilor), urmărea, în acelaşi timp, coagularea forţelor culturale româneşti, dezvoltarea unui repertoriu naţional, cultivarea limbii române, conştientizarea propriei identităţi culturale în rândul populaţiei majoritare româneşti şi continuarea acestei nobile lupte cu „armele” muzicii. Finalul apelului cuprindea, aproape manifest, un îndemn la unire:

,,Fraţi Români! Cântăreţi din toate văile Bănatului! Să ne concentrăm! Să ştim câţi suntem şi cum suntem! Ca împreună să ne putem bucura de succesele ce le obţinem, şi la caz de trebuinţă să ne stăm unii altora în ajutor, cu sfatul şi fapta. Fraţilor, să ne concentrăm şi să ne cunoaştem unii pe alţii, căci unul şi acelaşi scop servim!” („Drapelul”, III, 141, 1903, 2).

În urma eşuării tentativei de coagulare a spiritualității românilor bănățeni, un apel imperativ (Apel şi poruncă!), pentru a determina înscrierea coralelor româneşti bănăţene, a fost publicat, în  „Drapelul” (IV, 28, 1904, 2-3), sub semnătura lui Vidu:

„Românul e dedat cu porunca, mai cu seamă când porunca vine de la străin. Am adus la acest apel şi «poruncă», pentru ca să se vadă întru cât românul este aplicat să asculte şi de porunca românească, mai cu seamă când aceasta este dată pentru binele şi interesul lui”.

 Reluând cele șase puncte ale vechiului Apel (iterând şi un punct 7, privitor la unele momente mai însemnate din activitatea corului), cu o surprinzătoare elocinţă, proprie gazetarului de talent, Ion Vidu contura un portret psihologic al românului, animat de păguboase tendinţe cosmopolite, obedient şi fără discernământ în adoptarea unor influenţe externe, reticent la propriile porniri lăuntrice:

„Şi s-a făcut acest apel pentru ca să se trezească în noi conştiinţa naţională: să se constate că nu stă vorba aia că tot ce avem noi bun am însuşit de la străini, ci, în mai multe cazuri, e contrariul. Suntem doar următori ai celui mai cult popor din lume şi ca atari vom fi având şi noi ceva bun în noi şi la noi, atunci când peregrinii altor popoare au venit între noi. La noi, cuvântul «neamţ» reprezintă cultura personificată şi astfel îl încărcăm cu toate onorurile, uitând că ce a fost bun a rămas în patria lor, iar la noi au venit numai cei ce n-au putut trăi la ei în urma concurenţei de spirit. Noi ne-am făcut de bună voie inferiori lor. Şi oare până când atâta umilinţă?

Şi s-a făcut acest apel pentru ca să ne concentrăm. Aşa, după forma adevăratelor popoare culte. Germanii adevăraţi au de mult acest fel de concentrare în patria lor, Germania. După acest calapod au început a se organiza deja şi compatrioţii noştri maghiari, cari, în ce priveşte muzica, erau îndărătul nostru, dar cari, azi-mâne, o să ne întreacă dacă vom fi indiferenţi, ca bunăoară faţă de apelul Reuniunii din Lugoj.

            Şi s-a făcut acest apel pentru că avem date că cea dintâia grupă de muzică instrumentală în Timişoara a fost condusă de tineri români.

Şi s-a făcut acest apel pentru că cea dintâi orchestră în Sibiu s-a înfiinţat prin studenţi români din Bănat.

Şi s-a făcut acest apel pentru ca să constatăm că corurile noastre din Bănat sunt producte ale acestor apostoli români, al căror loc a fost ocupat de străinii cari astăzi îşi aroagă sieşi tot meritul […].

Dar apelul a sunat la urechea surdului, căci până acum numai 35 [de] coruri au răspuns. Tăcerea provine din două cauze:

  1. Ori că durmim şi acum «somnul cel de moarte», şi atunci înceată toate, căci toată sforţarea e zadarnică, ori că:
  2. Românul fiind dedat la poruncă, face ce face numai în urma poruncii.

Dacă ar fi cauza de sub punctul prim, atunci trebuie să depunem condeiul şi să plângem; dacă însă e cauza de sub punctul doi, atunci:

Poruncim ca, până la 1 aprilie a.c., fiecare cor din Bănat să răspundă la întrebările puse de Reuniunea noastră din Lugoj.

Poruncim, şi nu «rugăm», pentru că chestiunea priveşte trecutul şi prezentul nostru, şi la acesta suntem obligaţi cu toţii a conlucra.

Vom ţine în evidenţă corurile cari nu vor răspunde până la 1 aprilie a.c., ca să se vadă cine sunt indolenţii naţiunii.

Trezvie şi muncă, mărită naţie română!

Lugoj, 4 martie 1904 v.[echi]”.

 Constantin-T. STAN

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.