Trei scandalagii, amendați cu 8.000 de lei și trimiși în spatele gratiilor. Un lugojean reținut după un scandal în fața Poliției

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto: LugojInfo.ro

 Polițiștii Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au surprins în data de 31.07.2022, în jurul orei 03:30, la intersecția străzilor Ștrandului cu Nicolae Bălcescu din municipiu, un grup de persoane în stare vădită de ebrietate, care se manifestau violent, provocând scandal.

„Persoanele în cauză au fost somate să înceteze orice activitate, acestea refuzând. Având în vedere aceste aspecte, trei bărbați, în vârstă de 17, 19 și 31 de ani, au fost imobilizați și conduși la sediul poliției, ulterior fiind sancționați contravențional cu suma de 8.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru scandal și adresarea de injurii și expresii jignitoare”,

au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

La scurt timp, doi dintre scandalagii, cel de 19 și cel de 31 de ani, au revenit la sediul poliției, provocând scandal și manifestându-se violent, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.

Astfel, ambii s-au ales cu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiu-nii de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, iar în urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, urmând să fie prezentați magistraților în vederea luării unei măsuri preventive.

♦ Un bărbat de 35 de ani a fost reținut joi seara de polițiști. Lugojeanul, recidivist, a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un scandal chiar în fața sediului Poliției Lugoj. Acolo, mai multe persoane s-au luat la bătaie, după ce una dintre ele a depus o plângere. Polițiștii lugojeni au intervenit prompt și i-au încătușat pe cei implicați în scandal.

După vizionarea mai multor imagini de pe camerele video, procurorii și polițiștii au decis că doar un agresor să fie reținut. „La data de 28.07.2022, în jurul orei 01:20, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că în Piața I.C. Drăgan din Lugoj ar fi izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 35 de ani, ar fi agresat fizic un alt bărbat în vârstă de 41 de ani.

În urma probatoriului administrat în cauza, bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de „lovire și alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Bănuitul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca ulterior să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive”, a anunțat IPJ Timiș.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.