Trei într-unul!
Antrenorul danez Jakob Vestergaard – dublu câștigător al Ligii Campionilor la handbal cu conaționalele de la Viborg (2009, 2010), fusese cooptat de clubul CSM București în poziția de director tehnic peste echipele de handbal feminin ale clubului, cu strategia de a păstra modelul de organizare de succes al echipelor din țara sa natală. Asta după ce înlocuise la cârma clubului municipalității bucureștene un alt danez de prestigiu, pe Kim Rasmussen, tehnician care într-un singur sezon (2015-2016) în care a antrenat CSM-ul i-a plantat în palmares Liga Campionilor, Campionatul Național și Cupa României. Sfârșind prin a părăsi Capitala, deși făcuse minuni, având divergențe ascunse, dar majore cu conducerea clubului ! Evident, așa cum (nu) îi stă bine unui club care se respectă, după ce semnase cu Vestergaard un contract pe doi ani începând cu luna iunie 2016, C.S.M. București i-a reziliat acestuia înțelegerea în 5 luni, după ce echipa de handbal a obținut doar o victorie în primele 4 meciuri în grupele preliminare ale Ligii Campionilor. Prezentându-l ieri la timonă pe Aurelian Roșca, fost antrenor la HCM Baia Mare. Trei coordonatori tehnici ai unei bănci grele într-un singur an, o bancă pe care apasă greu un buget de 3 milioane de euro, unul absolut decent pentru gruparea bucureșteană. În consecință, ceva e putred acolo, dar nu în Danemarca!
Similitudini
Nu foarte mare diferență de abordare la echipa de volei feminin, păstrând proporțiile de ½ atât la performanțe, cât și la buget, acolo unde, identic, o serie de trei antrenori s-au aflat pe banca tehnică într-o perioadă la fel de scurtă: Paul Bogdan (înlocuit într-un moment sportiv foarte bun al formației), plus italienii Francois Salvagni – câștigător al Cupei Challenge în 2016 și finalist al Cupei României – și, acum, Nicola Negro, al cărui scaun, se-aude, s-ar clătina în ultima vreme. Cum nici în Italia nu pare să fie ceva putred când vine vorba de școală de volei, ne pune pe gânduri viteza de rotație a tehnicienilor din colectivul în cauză. Mai ales că transferurile, se știe, se fac la comanda sau recomandarea acestora, iar pentru omogenizarea unui team, mai ales la nivelul și pretențiile grupării bucureștene, era nevoie de o perioadă clar mai mare. De ce n-avem răbdare și-i musai să schimbăm ce merge ? „Prietenii”, probabil, știu de ce.
Dan H. BRUDIU
Lasă un răspuns