Traian Vuia, 150 de ani de la naștere (VI). În slujba idealului național

Genialul inventator a fost o personalitate complexă. Paralel cu activitatea ştiinţifică ce-l va consacra, ce-i drept târziu şi anevoios, drept unul dintre marii inventatori ai secolului XX, Traian Vuia a desfăşurat şi o bogată activitate social-politică.

Format la şcoala militantismului naţional, sub influenţa decisivă a lui Coriolan Brediceanu, Traian Vuia se va angrena în mişcarea naţională românească încă din perioada studiilor liceale şi universitare. Va acţiona pe aceleaşi coordonate şi după reîntoarcerea lui la Lugoj, ca avocat stagiar la birourile avocaţiale ale lui Coriolan Bredicianu şi George Dobrin.

Intelectualii lugojeni şi în special celebra „masă a poganilor” de la restaurantul „Concordia” vor avea o mare influenţă asupra lui Traian Vuia. De aceea, îl găsim pe Vuia în paginile ziarului „Drapelul” dar şi  la adunările şi conferinţele despărţământului Lugoj al „Astrei” şi a altor societăţi culturale.

Aceeaşi atitudine militantă va manifesta şi după 1902, când se va stabili la Paris. În timpul primului război mondial, Traian Vuia şi-a folosit inteligenţa şi condeiul pentru a sprijini eliberarea popoarelor asuprite.

El a acceptat să lucreze la Biroul de Investiţii al Ministerului Apărării Naţionale din Franţa, contribuind la descoperirea şi perfecţionarea unor arme folosite în timpul războiului de armatele Antantei.

În acelaşi timp, a scris manifeste adresate ostaşilor români, sârbi, cehi, slovaci etc. din armata austro-ungară, cu îndemnul de a nu-şi vărsa sângele pentru o cauză străină intereselor lor şi de a lupta pentru libertate.

O activitate remarcabilă a desfăşurat Traian Vuia în cadrul Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, constituit la 30 aprilie 1918 la Paris. Prin funcţiile îndeplinite – preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general – şi prin activitatea desfăşurată, Vuia a militat pentru organizarea unei legiuni de voluntari transilvăneni şi constituirea unui comitet unic al românilor stabiliţi în Franţa şi Italia.

Din iniţiativa sa, la 15 mai 1918, comitetul a editat revista bilunară de propagandă „La Transylvanie”. După ce guvernul de la Bucureşti a hotărât înlocuirea Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina cu Consiliul Naţional al Unităţii Române, iar revista „La Transylvanie” a fost înlocuită cu revista „La Roumanie”, Traian Vuia a trimis o amplă scrisoare deschisă adresată lui Take Ionescu, preşedintele organismului nou creat.

În scrisoarea publicată în „La Transylvanie”, nr. 12 din 1 noiembrie 1918, sub titlul: „Recunoaşterea independenţei româ-nilor din Transilvania şi a unirii lor cu Regatul”, Vuia face o prezentare a activităţii Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina.

Înfiinţat după încheierea Păcii de la Bucureşti, acesta şi-a elaborat un statut aprobat de Prefectura de poliţie din Paris, a recenzat pe toţi românii proveniţi din teritoriile aflate sub autoritatea Austro-Ungariei şi aflaţi în Franţa şi a obţinut pentru aceştia dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei.

În acelaşi timp, Comitetul a obţinut autorizaţie de la Ministerul de Război al Franţei de a recruta voluntari care să lupte alături de aliaţi, a vizitat împreună cu patru ofiţeri din România toate lagărele prizonierilor români „iredenţi” şi a reuşit să obţină o îmbunătăţire a situaţiei lor.

Fiind un organism provizoriu, el a căutat să coopteze noi membri, proveniţi atât din România cât şi din provinciile subjugate. În acest scop, Comitetul a convocat pe data de 1 august 1918 o adunare generală prezidată de Louis Marin, deputat de Nancy, la care au luat parte şi doi delegaţi de la Ministerul de Război şi Afacerile Externe care au fost convinşi de importanţa lărgirii acestui comitet ce va cuprinde treizeci de membri şi va fi condus de un preşedinte (dr. Ion Cantacuzino) şi patru vicepreşedinţi.

Din cauza unei conjuncturi nefavorabile, Comitetul nu a putut funcţiona în noua componenţă, dar între timp s-a înfiinţat Consiliul Naţional al Unităţii Române, din care Vuia a acceptat să facă parte ca membru. Adresându-se lui Take Ionescu în calitate de membru al celor două organisme politice, Vuia considera că Consiliul Naţional al Unităţii Române nu se poate substitui Comitetului naţional preconizat prin adunarea de la 1 august 1918.

Acesta trebuia completat şi membrii Consiliului Naţional al Unităţii Române să se pună în fruntea sa pentru a forma un început de guvern şi a mobiliza toată populaţia civilă română din provinciile subjugate. Realitatea avea să fie alta.

Consiliul prezidat de Take Ionescu a fost recunoscut de puterile aliate ca reprezentant al intereselor României, mai întâi de Franţa şi apoi de celelalte state aliate: SUA, Anglia şi Italia. În ciuda acestor diferenţe de opinie Vuia evita să se amestece în certurile politice care ar fi putut să-i dezbine pe români.

De aceea, el preciza în articolul „O manevră bizantină” că nu a răspuns până în acel moment numeroaselor calomnii venite din rândul unor membri ai Coloniei române din Paris.

Din aceeaşi dorinţă de a acţiona unitar pentru susţinerea cauzei româneşti, Vuia nu a luat poziţie nici atunci când revista „La Transylvanie” din 15 septembrie a publicat un articol semnat cu numele lui pentru a-l compromite. Momentul culminant al activităţii social-politice desfăşurate de Traian Vuia în timpul primului război mondial îl constituie prezenţa sa la Conferinţa de Pace de la Paris, devenind consilier al delegației române în probleme etnografice şi geografice, unde a pledat pentru recunoaşterea României Mari.

Dumitru TOMONI