Traian Vuia, 150 de ani de la naștere (IX). Studiul „Le Banat (Timishana)”

Soarta Banatului la sfârşitul primului război mondial l-a preocupat în mod deosebit pe Vuia. De aceea el a publicat un studiu de 30 de pagini intitulat „Le Banat (Timishana)”, a trimis un memoriu Conferinţei de Pace (în limbile franceză şi engleză) şi a contactat delegaţia României, devenind consilier în probleme etnografice şi geografice, alături de Caius Brediceanu, Alexandru Lapedatu, dr. Coltor, Arhip Roşca şi Vasile Vitenco.

Studiul începe cu o scurtă dar documentată incursiune în istoria Ungariei, oprindu-se la bătălia de la Mohacs unde, considera Vuia, „Ungaria cavalerească şi glorioasă a murit.” În continuare este prezentată evoluţia Banatului de la 1540 şi până la 1918 sub raport istoric, politic, demografic, economic şi cultural. Influenţat de istoriografia germană din secolul al XIX-lea, Vuia consideră că după instaurarea dominaţiei otomane Banatul cunoaşte o depopulare masivă, explicându-se astfel măsurile de colonizare întreprinse de habsburgi în secolul a XVIII-lea.

În ciuda acestei colonizări, Banatul şi-a păstrat caracterul românesc, dar a avut o evoluţie deosebită de cea a Transilvaniei propriu-zise. Vuia îşi argumentează această afirmaţie prin atitudinea diferită avută de revoluţionarii bănăţeni la 1848. Din păcate Kossuth „şi-a supraestimat forţele, a rupt legătura cu naţionalităţile nemaghiare” şi „rezultatul se cunoaşte: insurecţia maghiară a fost strivită cu concurs rusesc. Constituţia ungurească a fost abolită şi regimul de guvernare a fost absolutismul până în 1861.”

După instaurarea dualismului austro-ungar va începe o nouă perioadă în evoluţia Banatului. Deşi prin noua Lege electorală (1868) censul era atât de mare încât au fost localităţi româneşti în care nici un locuitor nu avea drept de vot, bănăţenii vor participa la alegerile parlamentare. O vor face şi după 1881 când Partidul Naţional Român din Banat se va uni cu cel din Transilvania.

Abia după alegerile din 1887, când bănăţenii nu au putut trimite decât un singur deputat în parlament, ei „au declarat prin gura conducătorului lor, doctorul Alexandru Mocioni, că situaţia este fără remediu, că trebuie extinsă pasivitatea în Banat şi că o schimbare în situaţia politică a românilor în Imperiul Habsburgic nu mai poate să vină decât dintr-o nouă constelaţie europeană.”

Vuia considera că „în 1914 această profeţie a marelui filozof şi mare patriot român s-a împlinit, Războiul a izbucnit pentru a da Europei o nouă bază, pentru a-i da noi fundamente democratice, pentru a elibera naţiunile asuprite.”

Cu ajutorul datelor statistice oficiale, Vuia face o amplă prezentare a economiei Banatului, considerând-o pe bună dreptate superioară altor provincii din imperiu. Banatul excelează şi prin „frumuseţi minunate şi unice în câmpie şi panoramele cele mai sălbatice la munte”, dar din păcate, aceste frumuseţi sunt mult prea puţin cunoscute.

Prin aceleaşi date statistice, Vuia demonstrează caracterul românesc al Banatului. În încheierea studiului Vuia concluzionează: „Dintre toate regiunile româneşti Banatul şi-a conservat cel mai bine caracterul său românesc. El nu a fost divizat niciodată şi nu a aparţinut mai multor ţări în acelaşi timp… Istoria Banatului arată că această regiune a avut mai multe legături cu regiunea românească vecină care făcea parte din Regatul României, decât cu Ungaria”.

O posibilă explicaţie o dă chiar inventatorul bănăţean, arătând că românii din Banat „au avut un trecut istoric diferit, au dovedit mai multă maturitate politică decât cei din celelalte regiuni româneşti supuse habsburgilor. Ei nu au avut încredere în aceştia din urmă care uluiau lumea prin ingratitudinea lor.”

Dumitru TOMONI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.