Traian Vuia, 150 de ani de la naștere (II) Copilăria și studiile

Traian Vuia a început şcoala de timpuriu, cînd avea doar cinci ani şi îşi însoţea sora mai mare la şcoala confesională română din Bujor, unde familia îşi avea gospodăria (casă, 7 iugăre pământ cumpărat şi folosinţa pământului bisericii).

În toamna anului 1881 este înscris la Şcoala Germană din Făget, la învăţătorul Anton Mahler, sub numele de Traian Popescu, unde a frecventat clasele a II-a şi a III-a.

Vuia s-a acomodat mai greu la şcoala din Făget unde se învăţa în limba germană şi de aceea rezultatele la învăţătură sunt contradictorii: eminent la matematică, lăudabil la gramatică şi compunere, bun la germană şi istoria naturală, suficient la istorie şi dezamăgitor la educaţie fizică.

Dacă în clasa a II-a calificativul general era acceptabil, în clasa a III-a el este lăudabil. La Făget va fi fascinat pentru prima dată de ideea zborului, aşa cum va mărturisi peste ani într-o schiţă autobiografică păstrată la Biblioteca Academiei:

„La vârsta de zece ani, pe timpul când frecventam şcoala germană din Făget, în 1881, învăţătorul Mahler construise pentru băiatul şi pentru un camarad al acestuia un smeu. Am urmărit cu curiozitatea obişnuită la această vârstă toată construcţia smeului. Era de dimensiuni mari. Am urmărit cu multă atenţie procedeul echilibrării. Era construit dintr-un cerc de lemn de bute. Armătura sa era din trestie. Acest zmeu a avut un succes frumos. Tatăl unui alt camarad construise în urmă un zmeu de dimensiuni şi mai mari. Tracţiunea sforii era atât de puternică încât un băiat de 12 ani, viguros, nu-l putea ţine singur, doi băieţi erau necesari. Acest zmeu, îmbrăcat în hârtie albastră, se putea vedea din orice parte a orăşelului. La ţară, unde eram la părinţi, am construit o serie lungă de zmei (sic!). Mai târziu, ca elev la liceul din Lugoj, construisem mai mulţi zmei şi îi experimentam pe câmpul vast din jurul taberei, sub poalele [Dealului] viilor”.

În 1883, transferat la Lugoj, urmează clasa a IV-a şi apoi Gimnaziul Maghiar de Stat, între 1884 şi 1892. La gimnaziul din Lugoj, Vuia a fost un elev eminent, fiind cel mai bun din clasă, obţinând în fiecare an şcolar numai calificative maxime, aşa cum se poate vedea din registrele matricole şi asta în condiţiile unei exigenţe deosebite.

Din cei 32 de elevi înscrişi în clasa a II-a, vor termina doar 7, dintre aceştia vor lua bacalaureatul, ce s-a dat din 12 materii, în mai-iunie 1892, doar 4, printre care şi Vuia, cu calificativul „Excepţional”.

La Lugoj, în toate matricolele şcolare, este înregistrat cu numele de Vuia Traian. În 1892, după absolvirea liceului, s-a înscris la secția mecanică a Politehnicii din Budapesta, obținând o bursă de 300 florini din parte Fundației „Gojdu”.

După un an, din cauza greutăţilor materiale, abandonează studiile tehnice şi se transferă la Facultatea de Drept, unde frecvenţa nu era obligatorie, urmând cursurile acesteia între 1893-1897.

Studiile la Drept i-au permis să lucreze ca student stagiar, asigurându-şi astfel mijloacele de trai şi plata taxelor, în diverse birouri avocaţionale: al lui Coriolan Brediceanu, la Lugoj (1895-1897), Vladimir Spătaru, la Vârşeţ (1898-1899) şi George Dobrin, la Lugoj (1900-1902).

În anii studenţiei, a desfăşurat o bogată activitate în cadrul Societăţii Academice „Petru Maior” a studenţilor români din capitala Ungariei. Ţinea conferinţe cu subiecte tehnice, dar şi filosofice: („Despre Spinozism”, „Forţa sociologică”, „Despre genialitate” etc.).

Revenit la Lugoj, şi-a aprofundat studiile filozofice şi sociologice. Citea cu pasiune lucrările lui H. Spencer, studia în latină operele lui Spinoza şi se străduia să înţeleagă sistemul filozofic a lui Hegel.

Fire sociabilă şi prietenoasă, Vuia era nelipsit de la întâlnirile intelectualilor români din Lugoj, în special ale celor ţinute în vestitul restaurant „Concordia”, unde se discutau cu predilecţie aspecte ale mişcării naţionale româneşti.

La 1 iunie 1901, Traian Vuia va obţine titlul de doctor în drept cu distincţia „Magna cum laude”, în urma susţinerii disertaţiei: „Militarism şi industrialism, regimul de status şi contractus”.

Dumitru TOMONI

 

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.