Toaca la Lugoj, ediția XIII, Rugăciune și tradiție sacră

În organizarea Bisericii din Dealul Viilor, cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, și a Ansamblului Folcloric „Lugojana”, al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, duminică, 13 aprilie 2023, începând cu ora 13, se va desfășura ediția a XIII-a a evenimentului cultural tradițional „Toaca la Lugoj”, care va avea loc la Biserica din Dealul Viilor.

În această zi sfântă, când sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim, toaca, bătută cu solemnitate, va răsuna ca o chemare tainică la rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Toaca nu este doar un instrument sonor, ci o adevărată rugăciune vie, care marchează trecerea de la timpul cotidian la cel liturgic, chemând credincioșii la slujbă și aducând pace în suflete.

„Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, care marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Baterea în toacă, înainte de începutul slujbei, cheamă pe toţi creştinii în Biserică. Cântecul toacei face legătura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.”

Denisa GREGA

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.