Tinerii social democrați au plantat peste 200 de copaci

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Liga Tinerilor Ecologiști Social Democrați și Organizația Femeilor Social Democrate din Timiș au organizat la finalul acestei săptămâni o acțiune de plantare de copaci, inițiativă ce s-a desfășurat la Remetea Mică. Aproape 100 de membrii ai PSD au pus umărul la treabă și au plantat peste 200 de copaci.

Acțiuni de acest gen, inițiate de Partidul Social Democrat, au avut loc în mai multe județe din țară, timp de două săptămâni, și au fost prilejuite de Ziua Pădurii, care se sărbătorește în 21 martie.

„Nu este pentru prima dată când TSD și OFSD Timiș organizează astfel de acțiuni, la noi deja sunt o tradiție, dar niciodată nu am ajuns la acest nivel, să fim aproape 100 de participanți. Mă bucur că am reușit să plantăm peste 200 de copaci, este o acțiune binevenită pe care o vom repeta cât de des vom putea. În contextul discuțiilor tot mai aprinse despre tăierile ilegale de păduri, o astfel de inițiativă este importantă, deși are o conotație mai mult simbolică. Ne-am dori, însă, ca exemplul nostru să fie urmat”, a spus Romanița Jumanca, președinte OFSD Timiș.

La acțiunea de la Remetea Mică au participat consilieri județeni, locali, primari din județ, dar și mai mulți lideri ai PSD Timiș.

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.