Tineri lugojeni de excepție: Violeta Daminescu

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Remus V. GIORGIONI

Născută la Lugoj în 1971, domnișoara Violeta Daminescu a urmat clasele I – VIII la școala din Cadrul Spitalului Neuro, Școala Generală 14, fiindcă acolo putea face și terapie de recuperare, gimnastică medicală pentru deficiențe loco-motorii.

Are o afecțiune la sistemul osos, care o ține țintuită în căruciorul cu rotile, în schimb cu mânuțele mișcă tot timpul, una din pasiunile sale fiind tricotatul. A mai învățat și la Generală 4, tot o școală de cartier, dar acolo nu putea face recuperare.

Violeta locuiește la capătul străzii Făgetului, pe dreapta, apoape de stația de autobuz (de la casa ei mai sunt doar vreo patru-cinci case. Locuiește doar cu mama ei, fiindcă tatăl și fratele – Alin Cristinel, care acum ar fi avut 48 de ani – au trecut în veșnicie.

Pe lângă tricotat, Violetei îi mai plac lucrul pe laptop, muzica și călătoriile. Și literatura română. A călătorit mult prin țară, dar – dând dovadă de mult curaj în situația specială în care se află – și-a luat inima în dinți, cum se spune, și și-a vizitat niște prieteni în Germania și în Austria (la Viena, cu ocazia vestitului Târg de Crăciun.

Este vorba de niște vecini de cartier care au muncit vreo 12 ani în străinătate; la întoarcerea din Germania, de undeva de pe lângă Nurnberg, au făcut acea escală în Austria. Deși l-au vizitat noaptea, atmosfera Târgului i s-a părut una de vis).

În privința tricotatului, amintim că d-ra Violeta făcea bluze, veste, pulovere pe care, cu generozitate, le făcea mai mereu cadou (la ora actuală se rezumă la obiecte mai mici: căciulițe, tipici). A fost o vreme preocupată de ideea unei mașini – sau chiar  firmă – de tricotat, dar constatând cât de mari erau implicațiile și complicațiile, a renunțat.

(Violeta are un dicton, care pe noi ne-a surprins, variantă a cunoscutei butade „Pomană din pomană – dar din dar – a făcut Dumnezeu raiul”. Ea spune așa, cu mult mai frumos: rai din ce ai!” Adică, descurcă-te cu dotările minime de care ți-a făcut Dumnezeu parte. Iar ea are o inimă mare, cât și două mâini harnice.)

O vreme domnișorica noastră a ținut și un jurnal zilnic. Dar într-o zi, într-un moment de supărare, l-a distrus. Era interesant, de bună seamă, să vedem și noi care sunt preocupările zilnice ale unei fete de vârsta ei, chiar dacă nu l-ar fi dat la tipar.

Dar iată că, în puținul timp petrecut împreună, reporterul a putut avea parte de câteva surprize plăcute: cea cu dăruitul e una; iar Violeta nu stă, financiar, pe roze, are o pensioară de doar 590 de lei; deci poate că era cazul să primească și ceva bănuți pe munca mâinilor și a minții ei.

Sosește poștașul, iar Violeta se repede: O scrisoare – Ia vezi, de la cine-i?… Poate mă mărit! O spune mai în glumă, mai în serios. Dar care tânăr sau tânără de vârsta ei nu-și dorește un partener de viață?

Apoi, din vorbă în vorbă, ajungem și la credința în Dumnezeu. La Biblia familiei, care tronează la loc de cinste pe-un raft. Dar care, desigur, mai trebuie și dată jos, scuturată de praf… În privința situației existente, domnișoara Violeta ne mărturisește că niciodată n-a fost tentată să se revolte împotriva sorții, a lui Dumnezeu, strigând în sinea ei, Doamne, de ce eu?!?

Domnișoara Violeta este îngrijită de mama ei care, în această calitate, primește un salariu minim pe economie. Mi-a făcut o demonstrație: căruciorul pe care-l folosește are bateriile cam „obosite”, iar ca să le înlocuiești, mai bine faci rost de unul nou.

(Din partea noastră, am început demersurile pentru un cărucior nou, dar deocamdată nu avem un răspuns. Poate că mata, cititorule, ne poți da măcar o idee în acest sens!)

Domnișoara ne spune că niciodată nu s-a simțit marginalizată de copiii din cartier, colegii de școală. „Am avut o copilărie fericită, jucam împreună cu copiii vecini jocurile copilăriei: șah, moară, table; chiar ascunsa sau baba-oarba.

Cu colegii de școală, situația era și mai simplă: ei se aflau, în marea lor majoritate, în aceeași situație. La Spitalul Neuro – și școala aferentă – veneau copii cu probleme din toată țara (ne amintim că într-o vreme era acolo și băiatul lui Sebastian Papaiani).

De aceea, și d-ra Violeta se simte un om normal, o tânără deosebită: inteligentă, frumoasă, care nu are de ce se plânge. Îi dorim zile senine și fericite în continuare și – de ce nu? – un soț după așteptările și dorințele inimii sale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.