Taximetriștii lui Anghel vor majorarea tarifelor maximale [VIDEO]

Un grup de taximetriști, colaboratori ai dispeceratului SC Privat Lugoj Taxi SRL, a protestat miercuri în holul Primăriei Lugoj, oamenii fiind nemulțumiți de tarifele actuale și condițiile de operare.

Aceștia au solicitat majorarea tarifului maximal, cerere depusă oficial la Primărie pe 18 noiembrie.

În urma discuțiilor purtate, primarul Călin Dobra a declarat că administrația locală va analiza revendicările lor și va lua o decizie în ședința Consiliului Local din luna decembrie:

„Vom implementa solicitările taximetriștilor, fără a ține cont de culorile politice. Este important să găsim soluții echilibrate pentru toți”, a declarat primarul Lugojului, Călin Dobra.

* * *

Curios este faptul că taximetriștii lui Mihai Anghel, directorul CSM Lugoj, nu și-au manifestat niciun fel de nemulțumire, pe vremea demisului și nemaialesului, în ceea ce privește tarifele aprobate chiar de liberalii săi second-hand.

Ce să înțelegem de aici?

Că ori e una din dispozițiile demisului și nemaialesului, care prin mâna sa dreaptă, Mihai Anghel, i-a trimis pe taximetriști să creeze haos și scandal în primărie, ori că liberalii second-hand [din marele lor „respect pentru lugojeni”] s-au folosit de șoferii de taxi pentru a mări niște tarife și așa greu de suportat de către cetățeni, pentru fi puse apoi pe seama noii conduceri a Lugojului. (N. S.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.