Augustin BERCEAN
Târgul de Crăciun, sub forma pe care o vedem la ora asta prin România, nu a fost o invenție autohtonă. Ca multe altele de acest gen, l-am împrumutat cu mult aplomb din Vest și l-am adoptat ca fiind un „must have” aproape in fiecare oraș mai „acătării” al țării. Era foarte clar că Lugojul nu avea cum să nu se alinieze acestei tendințe. Chiar dacă municipalitatea este nevoită să bage adânc mâna în visteria urbei, lumea este în general mulțumită. Doar e Crăciunul, nu?
Pe la noi prin urbe, acest „Târg de Crăciun” a pornit destul de timid, cu pași mici, și nu cu mulți ani în urmă.
La inițiativa Asociației FOA, el se desfășura ba în Holul Universității Drăgan, ba în Piața cu același nume.
În general, costurile pe care era obligată să le plătească Municipalitatea nu erau cine știe ce. Programul artistic era susținut de școlile și asociațiile din oraș și se comercializau mai mult „hand made”-uri realizate de copii.
Anul trecut, însă, actuala adminis-trație a deschis larg punga cu bani a comunității și a decis organizarea unui „alt fel” de târg, cu o rețetă împrumutată de la orașele mari.
Nu mai știu exact suma acordată evenimentului, dar cred că era pe undeva pe la 50 de mii de euro. Timp de aproape o lună, în Parcul „George Enescu” am avut cam de toate: lumini-țe, tarabe cu mâncare și băutură, scenă în aer liber, formații de muzică și chiar și un mic pom de Crăciun, apărut ceva mai târziu, dar totuși la timp pentru a da semnificație evenimentului.
A fost bine? A fost rău?
De unde să știm?! Că nimeni din partea Primăriei nu a venit, cum e normal, la finalul proiectului, să ne spună dacă banii comunității au fost cheltuiți eficient…
Dacă ar fi să analizăm „agora” feisbucistă de la acea dată, părerile au fost împărțite. Unii erau fermecați de luminițe și de spectacole, iar alții erau tot supărați că nu este gata… Centrul.
(Re)Mutarea „luminițelor” în acest an din Parcul „George Enescu” în zona centrală, mai exact în Piața „I. C. Drăgan”, și amplasarea unei scene (cu spectacolul aferent), pentru mine a fost mai mult decât o concluzie a „eficienței” Târgului de Crăciun de anul trecut.
Practic, au fost cheltuiți 50 de mii de euro pe o idee care s-a dovedit a fi complet deplasată, pentru a nu-i spune de-a dreptul proastă.
Și-a asumat cineva greșeala?
A fost cineva tras la răspundere pentru ea? Nope! Sau cel puțin nu am auzit eu. Dar ce contează, sunt doar bani publici, cine mai stă să-i numere…
Sunt tare curios ce va mai urma anul acesta, după spectacolul de 1 Decembrie organizat de Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” în Piața „I.C. Drăgan”. Se merge pe aceeași „rețetă financiară” ca anul trecut sau ridicăm din umeri și arătăm către Ciolacu și a lui austeritate?
Singura certitudine e că luminițele sunt aceleași ca și anul trecut, doar că luminează alt spațiu. Și tot ca o certitudine, spațiul actual e cam singurul din tot orașul care mai poate fi luminat, fără a ne fi rușine de felul în care cum arată…
Lasă un răspuns