Tot în conferința de presă de săptămâna trecută, Călin Dobra a declarat că s-au purtat discuții privind Târgul de Crăciun și că a fost alocată deja suma de 300.000 de lei pentru iluminatul festiv.
„Nu este o sumă acoperitoare pentru ceea ce ne dorim, dar ținând cont că acesta este bugetul, mergem pe ce avem. O să gândim ceva frumos pentru 2025”, a spus Dobra, care a adăugat că lugojenii vor avea iarna asta patinoar: „O să încercăm să aducem și patinoar în parcul George Enescu, pentru cetățenii municipiului Lugoj”
În imagine: patinatori pe râul Timiș, în anii ’50, în fața Teatrului Traian Grozăvescu.
Fotografie realizată de Juliu Dersidan, colorizată de Oliviu Gaidoș.
Era pe vremea când iarna era iarnă, iar lugojenii nu aveau nevoie de patinoar, Timișul fiind ideal pentru iubitorii de patine.
„În iernile geroase, râul se transforma într-un patinoar imens. În 19 decembrie 1879, la inițiativa lui Franz Scherff, este fondată prima reuniune sportivă din Lugoj: „Clubul de patinaj – Eislauf-Club”.
În scurt timp a fost amenajat un patinoar pe Timiș, taxa de utilizare pe sezon fiind de 2 guldeni pentru o persoană sau 5 guldeni pentru o familie. (Krassoi Lapok, I, nr. 53, 24 dec. 1879).
Lasă un răspuns