Supercupa… Agroland!
Show de clasă marți, 20 decembrie la Timișoara! Supercupa României la volei feminin a adus performerele anului pe parchetul Sălii Constantin Jude, într-un joc de mare ambiție și miză. Volei Alba Blaj – campioana ediției 2015 – 2016 și actuala vicecampioană, C.S.M. Târgoviște – câștigătoarea Cupei României în acest an. Echipe care domină competițiile interne în ultimii ani, clubul ardelean obținând bronzul în 2014, aurul în 2015 și 2016 în campionat, iar dâmbovițencele argintul în 2015 și 2016 și Cupa României în primăvară. Motivații diferite pentru cele două mari cluburi de volei, Blajul dorindu-și mult un trofeu în premieră, iar Târgoviște aflându-se sub o mare presiune după ce situația în competiția internă este departe de pretențiile autorităților. Asta pentru că milioanele de euro (în total trei, împărțite aproximativ egal din informațiile noastre) investite în distribuțiile și activitatea celor două loturi este normal să aducă performanță, în țară și Europa. Organizare ireproșabilă a evenimentului, aparținând clubului de volei Agroland, acolo unde se palpează încă de pe acum atmosfera primului nivel la care voleiul din Timișoara se va alătura din vară!
Dramatic, spectaculos, meritat
Meci lung și spectaculos, cu un scenariu imprevizibil, în care laureata de final a condus cu 1:0 (25:20) și 2:1 (25:20), fiind egalată la 1:1(15:25) și 2:2(18:25), dar reușind să-și păstreze nervii mai tari în setul cinci decisiv, pe care l-au controlat autoritar (15:6). Cu toate că atmosfera din sală era mai degrabă favorabilă Blajului (ai cărei gălăgioși suporteri au fost conduși din tribună, ca de obicei, de primarul urbei, Gheorghe Rotar), cu toate că vedetele campioanei Ninkovic, Antonijevic, Onyejekwe, Djuric, Salaoru, Marchevich, Grbac sau Vujovic (a lipsit brazilianca Almeida) s-au mobilizat la maximum, iar tehnicianul Darko Zakoc a încercat toate variantele de schimb, vicecampioana a surprins mare parte din asistență cu o evoluție impecabilă. În special în apărare și pe fileu, unde libero-ul Suzana Cebic (cel mai valoros al lumii în Japonia, la mondialele în care Serbia a cucerit bronzul) a făcut demonstrație, iar Sobo, Ivana Djerisilo (acum câțiva ani nominalizată printre cele mai valoroase voleibaliste din Europa), Collar, Sobo și Ikic, puse în valoare de Brcic (cea care a înlocuit-o din setul doi pe Calotă) au punctat decisiv în momentele de mare echilibru. Făcându-l să exulte pe unul din creatorii echipei, actualul team-manager Gheorghe Boriga, primar al Târgoviștei până în urmă cu doi ani. Și consemnând un mare success al lui Dragan Nesic împotriva conaționalului său de pe banca tehnică adversă.
Dan H. BRUDIU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns