Sunt dezbaterile publice la Lugoj o pierdere de timp?

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Daniel GROZA

Întrebare de 100 de puncte. Cine a știut că în 7 februarie a avut loc dezbaterea publică pentru bugetul Lugojului din 2023, unul record, de aproape un miliard de lei? Adică, acel moment în care reprezentanții administrației locale explicau și cereau părerea cetățenilor în legătură cu felul în care vor să cheltuie banii orașului. A participat cineva?

Nimeni? Bine ați venit în orașul unde dezbaterea publică este o pierdere de timp. La Lugoj, autoritățile locale și cetățenii se întâlnesc la mijloc: nimeni nu dă doi bani pe participarea publică. Chiar și atunci când este vorba de un miliard de lei. Ei bine, cel puțin acum putem spune că suntem toți de acord în această privință.

Dezbaterile publice se organizează foarte rar, iar când au loc, cetățenii nu sunt interesați deloc să participe. La Lugoj, am descoperit secretul democrației participative: dacă autoritățile nu organizează dezbateri publice, cetățenii nu participă. Dacă cetățenii nu participă, ce rost are să se mai organizeze dezbateri publice.

Este un cerc vicios perfect, care ne asigură că niciodată nu vom avea o comunitate activă și implicată în administrarea orașului. Ce e mai important decât să ne implicăm în problemele comunității? De ce să ne pierdem timpul cu dezbateri publice, când putem să ne cumpărăm un smartphone nou și să ne uităm și să comentăm pe rețelele sociale?

Hai să fim serioși, de ce să ne pierdem timpul cu participarea publică, când putem să ne exprimăm opiniile online, fără să ne asumăm nicio responsabilitate? Putem oricând să aruncăm vina pe autorități și să acuzăm, atunci când ceva nu merge bine.

Dar cum putem să-i stimulăm pe cetățenii care preferă să se uite la „Antena 3”, în loc să participe la dezbateri publice? Ei bine, trebuie să recunoaștem că participarea la dezbateri publice nu este tocmai captivantă. Dar dacă s-ar organiza dezbateri publice în baruri sau parcuri?

La Ceasul Electric, ar fi fost cel mai bun loc, dar, tocmai din cauză că a lipsit o dezbatere publică, cineva a decis de capul lui să distrugă acea zonă și așa a rămas. Ce-ar fi să facem dezbaterile mai interactive, să oferim premii pentru cei mai activi participanți? Sau chiar să le organizăm pe rețelele sociale?

Într-o notă mult mai serioasă, este important să le amintim edililor locali că cetățenii nu vor participa la dezbateri publice dacă nu vor vedea un impact real asupra comunității lor. De aceea, autoritățile locale trebuie să  fie transparente și să explice cum vor utiliza sugestiile și părerile cetățenilor în luarea deciziilor.

Cum să ne dorim un oraș fără probleme, fără să ne implicăm noi înșine?

Poate e momentul să ne desprindem de smartphoane și să participăm activ în viața comunității noastre. Poate că este momentul să dăruim din timpul nostru pentru a construi o comunitate puternică și activă.

O facem pentru binele nostru și pentru binele copiilor noștri. Pentru că bine zicea John Fitzgerald Kennedy: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.